Anton Cehov, zbaterea marelui suflet rus

Anton Cehov s-a născut de ziua Sfântului Anton cel Mare, pe 17 ianuarie 1860, în orașul Taganrog, un port la Marea Azov, în sudul Rusiei, fiind al treilea dintre cei șase copii ai familiei. Tatăl lui, Pavel Yegorovici Cehov, era fiul unui fost iobag și deținea un magazin alimentar. Viitorul scriitor a urmat școala în limba greacă și gimnaziul în orașul natal și, după cum a povestit mai târziu, a rămas repetent într-un an pentru că nu a trecut examenul de greacă antică.

În 1876, afacerea tatălui lui Cehov a fost declarată falimentară, după ce fusese înșelat de un antreprenor numit Mironov. Pentru a evita închisoarea, a fugit cu soția la Moscova, unde se aflau deja cei doi fii mai mari ai săi, Alexander și Nikolay, care erau înscriși la universitate. Familia a trăit în sărăcie lucie în marele oraș, iar Anton a rămas în Taganrog pentru încă trei ani, plătindu-și singur școala din drepturile de autor pe care le primea publicând schițe scurte în ziarele locale. Adolescentul le trimitea fiecare rublă care îi rămânea părinților, iar în 1879, când și-a încheiat școala, li s-a alăturat, reușind să fie admis la Academia de Medicină I. M. Sechenov, prima școală medicală din Rusia.

Din acel moment, Cehov și-a asumat responsabilitatea pentru întreținerea întregii familii. În 1884, a devenit medic, dar la începutul carierei nu a obținut prea mulți bani pentru că îi trata gratuit pe pacienții săraci care veneau la consultații. În 1884 și 1885, tânărul a început să tușească cu sânge, iar în 1886 starea lui s-a agravat, dar nu le-a spus prietenilor că suferă de tuberculoză, mărturisind: “Mi-e teamă să mă supun îngrijirilor colegilor mei”.

În 1887, epuizat de muncă și de boală, scriitorul a făcut o călătorie în Ucraina și astfel a descoperit stepa care l-a fascinat mult timp de atunci încolo. Moartea fratelui său, Nikolay, de tuberculoză, în 1889, i-a provocat o depresie severă, apoi a devenit obsedat de problema închisorilor.

În 1890, scriitorul a făcut o călătorie dificilă cu trenul, trăsura cu cai și vaporul prin Orientul Îndepărtat spre insula Sahalin, aflată în nordul Japoniei, care era colonie penitenciară a Imperiului Rus și unde a petrecut trei luni intervievând mii de condamnați și coloniști, fiind în special impresionat de situația copiilor care trăiau în colonia penală împreună cu părinții lor. În drumurile sale, pe vaporul Amur care se îndrepta spre Sahalin, a întâlnit un condamnat care-și ucisese soția și care avea picioarele încătușate. Fiica lui, care avea șase ani, îl însoțea în permanență, iar noaptea copilul dormea cu condamnații și soldații laolaltă. Cehov a realizat că guvernul avea obligația de a se ocupa de tratamentul uman al condamnaților, iar cercetările pe care le-a făcut în acea călătorie au fost publicate în 1893 și 1894 sub numele “Insula Sahalin”, o lucrare de științe sociale.

După întoarcerea din Orientul Îndepărtat, scriitorul a cumpărat o moșie în Melihovo, sat aflat la 80 de kilometri de Moscova, deschizând aici un cabinet medical. Bolnavii veneau la ușa sa dis-de-dimineață pe jos sau erau aduși în căruțe, cheltuielile pentru medicamente erau considerabile și le suporta chiar el, însă cel mai mare cost era cel al călătoriilor pe care le făcea pentru a vizita bolnavii netransportabili, iar aceste vizite medicale i-au redus considerabil timpul acordat scrisului. Cu toate acestea, munca de doctor l-a adus în contact cu toate straturile societății ruse, văzând cu ochii lui condițiile de viață îngrozitoare ale țăranilor, dar vizitând și casele bogaților. Scriitorul a notat în carnețelul lui: “Aristocratele? Aceleași corpuri urâte și necurate fizic, aceeași bătrânețe fără dinți și aceeași moarte ca cea a femeilor de la piață.”

În 1894, Cehov a început să scrie piesa “Pescărușul” în foișorul pe care îl construise în livada sa de la Melikhovo. În cei doi ani de când se mutase la moșie își reamenajase casa, se ocupa de grădină, își îngrijea livada și iazul și plantase mulți copaci, pe care îi îngrijea ca pe copiii lui.

După moartea tatălui său, în 1898, Cehov a vândut moșia din Melihovo și a cumpărat un teren la Yalta, în Crimeea, unde și-a construit o vilă în care s-a mutat anul următor cu mama și sora lui. Pe 25 mai 1901, s-a căsătorit cu Olga Knipper, o actriță de la Teatrul din Moscova pe care o cunoscuse prin regizorul Nemirovici-Danchenko, dar cei doi au trăit mai mult separați, ea ocupându-se de cariera artistică la Moscova, iar el trăind în casa din Yalta, unde a continuat să scrie, în această perioadă apărând “Trei surori” și “Livada de vișini”.

Până în mai 1904, starea de sănătate a scriitorului s-a agravat. Tuberculoza de care suferea i-a făcut pe cei apropiați să creadă că sfârșitul lui este aproape. Pe 3 iunie, Anton a plecat cu Olga spre orașul balnear Badenweiler din Munții Pădurea Neagră și a petrecut câteva săptămâni într-o instituție de îngrijire din Baden. Marele scriitor rus a încetat din viață pe 15 iulie 1904, la doar 44 de ani. Patru ani mai târziu, soția a descris ultimele clipe ale vieții lui Cehov:

“Anton s-a așezat neobișnuit de drept și a spus tare și clar, deși nu știa aproape deloc germana: Ich sterbe (“Mor”). Doctorul l-a calmat, a luat o seringă, i-a făcut o injecție cu camfor, apoi el a cerut șampanie. Anton a luat un pahar plin, l-a examinat, mi-a zâmbit și mi-a spus: A trecut mult timp de când am băut șampanie. A băut paharul și s-a așezat liniștit pe partea stângă, iar eu am avut doar timp să alerg spre el, să mă aplec peste pat și să-l strig, dar el încetase deja să respire și dormea liniștit ca un copil…”

Trupul lui Anton Cehov a fost transportat la Moscova într-un tren care avea un vagon frigorific în care se transportau, de regulă, stridii. Mii de oameni l-au însoțit pe marele scriitor pe ultimul drum, dar unii dintre cei din cortegiu – ca în piesele lui Cehov – s-au amestecat cu participanții la procesiunea funerară a unui anume general Keller, care se desfășura în același timp. Scriitorul a fost înmormântat lângă tatăl său, la Cimitirul Novodevichy din Moscova. Văduva lui, Olga Cehova, și-a continuat cariera de actriță în Rusia și a trăit în Moscova până la vârsta de 90 de ani.

Galerie foto: