HomeMonarhieMetrese, curtezane și amante celebreLa Belle Otero, curtezana care a uimit Bucureștiul

La Belle Otero, curtezana care a uimit Bucureștiul

DS TW

“Olle, olle! per las trabucos de las trompettas de los torreros, Mademoiselle, vous êtes fichtrement jolie! Vlà Otero! En avant les lorgnettes! Le coup de rein final, eh! bien! Ça, c’est de l’art, tout bonnement!”

La Belle Otero a păstrat o amintire frumoasă despre trecerea ei prin București: „Oraşul e foarte pitoresc, scria în amintirile ei, cu nenumăratele sale biserici, uliţele sale strâmte, palatele sale, grădinile sale minunate. Cântecele şi dansurile mele plăcuseră publicului român şi reprezentaţiile erau primite cu favoare. Eram pe atunci ca beată de dans şi de muzică. Lăutarii şi ritmul lor mă fermecau.

După spectacol eram în fiecare seară invitată la supeu: aduceam şi pe ghitariştii mei şi la sfârşitul serii dansam. Dansam nebuneşte, cu toată căldura, toată dragostea mea de viaţă, cu un fel de frenezie fericită şi sensuală. Cineva îmi spuse că semăn cu o bacantă posedată de un zeu. Un altul, după ce dansasem un fandango, se apropie de mine şi îmi zise grav: „Pustnicul care mănâncă cât mai multe urzici, care bea cât mai multă apă şi care posteşte mereu, nu vă va vedea dansând, domnişoară, fără să ofteze, să vă dorească, şi să-şi dea dracului castitatea şi sandalele…”


„Şi în seara aceea, mai scrie La Belle Otero, sandalele s’au şi dus dracului!… Într’o seară, R. dădea un supeu în cinstea mea. Am dansat, pe urmă, cu atâta exaltare şi atâta pasiune încât fu prins şi dânsul şi, ca în Spania, îmi aruncă portofoliul, bijuteriile, tot ce avea pe dânsul.
Închipuindu-mi că eram într’un cabaret din Sevilla, dansam cu picioarele goale şi, deodată, deschisei uşa restaurantului şi ieşii în stradă, dansând mereu. R. făcu semn lăutarilor şi ghitariştilor mei să mă urmeze. Ninsese, era ger şi, pe covorul alb care se întindea pe stradă, luna arunca licăriri fantomale. Şi cu picioarele goale şi tot dansând în zăpadă, mă dusei până la hotel, urmată de muzicanţi şi de prietenii mei, în cortej triumfal… Din nenorocire, fantasia asta m’a costat o congestie pulmonară care m’a ţintuit în pat şase săptămâni…”

Mulţi ani mai târziu R. – care era Radu Văcărescu – îmi povestea noaptea aceea, adăugând că zburaseră nu numai sandalele, dar şi restul îmbrăcămintei Oterei şi că era o privelişte neînchipuit de frumoasă s’o vezi dansând, cu lăutarii şi ghitariştii cerc în jurul ei, şi dânsa albă, pe zăpada albă, în lumina argintie a lunii.

În acele timpuri, corifeii juneţii aurite care erau şi stâlpii dela Capşa, – les „pschutt”, les „vlans”, les „bécarre” cum îi numea Claymoor – erau Radu Văcărescu, Alexandru Florescu (Floflo), diplomat şi autor dramatic, Constantin (Tantin) Bălăceanu, Iancu Cretzeanu zis „Raţa”, Mihai Laptew Soutzo, „Cap de mort”, Popa Miclescu „le ténor chéri des dames”, Alexandru Ghica, poreclit Rapineau pentru îndeletnicirile lui picturale, Costică Izvoranu, elegantul Sacha Blaremberg şi, în sfârşit, Mişu Văcărescu, „Claymoor”, cronicarul acelor timpuri şi acelor vieţi.

Pe atunci, pentru doamnele din societatea bucureşteană să nu fie citate de Claymoor în „Carnet du Highlife” din Indépendance Roumaine era o nenorocire, o jignire soră cu moartea mondenă. De aceea, casa lui Claymoor era plină cu daruri felurite, de la doamnele doritoare de a nu fi niciodată uitate sau trecute cu vederea. (sursa: Gheorghe Crutzescu, Podul Mogosoaiei)

Carolina Otero, eroina povestirii din vechiul București, s-a născut pe 4 noiembrie 1868 într-o familie săracă dintr-un mic oraș din Spania și a fost botezată Agustina Otero Iglesias. Mama ei, Carmen Otero Iglesias, singură cu numeroși copii – patru băieți și încă o fetiță, proveniți din tați diferiți – se prostitua pentru a le putea asigura existența. La vârsta de zece ani, Carolina a fost violată de un cizmar și la 13 ani a plecat de acasă cu prietenul și partenerul ei de dans, Paco, despre care povestea mai târziu că a învățat-o să danseze flamenco, apoi a început să lucreze ca dansatoare la Lisabona. Pentru că iubitul o obliga să se prostitueze, a decis să îl părăsească, dar a intrat în mâinile altui proxenet, Francisco Coll y León, care a exploatat-o în continuare.

Tânăra s-a căsătorit după aceea cu un nobil italian, contele Guglielmo, și a devenit prietenă cu Colette, una din curtezanele în vogă ale perioadei Belle Epoque. În 1888, și-a găsit un sponsor la Barcelona, pe bancherul Furtia, acesta i-a cumpărat libertatea, a învățat-o bunele maniere și i-a intermediat contracte în cabaretele mari din oraș. Mai târziu, s-a mutat împreună cu ea la Marsilia, pentru a o ajuta să se promoveze în cariera de dansatoare, iar în 1889 cei doi au ajuns la Paris, exact în perioada Expoziției Universale. Aici l-a întâlnit pe impresarul Joseph Oller, proprietarul Moulin-Rouge, care a lansat-o în cariera de dansatoare exotică. În 1890, un anume Ernest Jurgens din New York a vizitat Franța pentru a găsi noi talente, a fost impresionat de ea și i-a oferit un turneu în Statele Unite.

Revenită la Paris în 1892, tânăra a creat personajul La Belle Otero, o excentrică țigancă andaluză, apoi a devenit vedetă în producțiile Les Folies Bergere. Purta costume de scenă fastuoase, bijuterii autentice și își dezgolea fără inhibiții sânii, despre care se spunea în epocă că ar fi la fel de faimoși precum cupolele hotelului Carlton din Cannes sau că forma cupolei hotelului Negresco din Nisa ar fi fost inspirată de modelul lor.
În august 1898, Otero a devenit „prima vedetă din istoria cinematografiei”, pentru că operatorul Félix Mesguich a filmat-o dansând în timpul unui turneu în Sankt Petersburg. Proiecția care a avut loc a doua zi la sala de muzică Aquarium din oraș a stârnit reacții atât de violente încât Mesguich a fost expulzat din Rusia.

La Belle Otero era cea mai căutată femeie din toată Europa, fiind curtezana celor mai bogați și puternici oameni ai epocii, dar și-a ales cu grijă iubiții. Istoria consemnează că a sedus 17 regi, printre care Edward al VII-lea al Regatului Unit, Leopold al II-lea al Belgiei și prințul Albert de Monaco, aristocrați ruși și britanici, pe ducele de Westminster, pe Marele Duce Nicolae și pe Marele Duce Petru ai Rusiei, finanțiști, scriitori precum Gabriele D’Annunzio sau miniștri precum Aristide Briand, care a rămas iubitul ei timp de zece ani și s-a spus că a fost cauza mai multor dueluri și a cel puțin șase sinucideri, de unde și porecla pe care a primit-o, „sirena sinucigașilor”.

În 1906, celebra curtezană s-a căsătorit cu cel de-al doilea soț, René Webb, dar a continuat să apară pe scenele celor mai chic localuri din capitalele europene. În timpul Primului Război Mondial, a făcut turnee pentru a susține moralul soldaților francezi. În 1915, încă frumoasă și în culmea gloriei, dar conștientă că silueta ei nu mai era la fel de subțire și că repertoriul nu i se mai potrivea, a ales piese mai clasice, dar nu a mai avut același succes. După încheierea războiului, curtezana s-a retras din lumina reflectoarelor și s-a mutat la Nisa, unde a cumpărat o casă, Villa Caroline, înconjurată de o grădină frumoasă, cu suma de cincisprezece milioane de dolari.

 

La Belle Otero acumulase o avere imensă de-a lungul anilor, aproximativ 25 de milioane de dolari, din care o mare parte i-a jucat la jocuri de noroc, mai ales la cazinourile din Monte Carlo, și nu a ezitat să se bucure de un stil de viață generos, cumpărându-și cele mai luxoase ținute și satisfăcându-și cele mai fine capricii. Spre sfârșitul vieții a trăit într-o sărăcie din ce în ce mai pronunțată și în cele din urmă a fost nevoită să-și vândă locuința. Aflând de dificultățile ei financiare, managerul cazinoului Monte-Carlo a decis să-i plătească o cameră cu chirie la hotel și o mică pensie, iar acest venit modest i-a permis să-și cumpere mâncare gătită de la un restaurant din apropiere.


Fosta curtezană care a uimit Bucureștiul a murit din cauza unui atac de cord pe 12 aprilie 1965, la vârsta de 96 de ani, în camera sa de la hotelul Novelty din Nisa. Cu câteva luni înainte, ar fi spus: „Femeile au o singură misiune în viață: să fie frumoase. Când îmbătrânești, trebuie să înveți cum să spargi oglinzile”.

DS TW
No comments

leave a comment