Viața lui Traian Demetrescu, poetul cunoscut sub pseudonimul Tradem, s-a desfășurat sub semnul unei sensibilități rare și al unei existențe fragile, marcate de suferință, neliniște și o neobosită căutare a frumosului.
Născut la 3 noiembrie (după alte surse, 5 decembrie) 1866, la Craiova, al doilea dintre cei șapte copii ai unui cârciumar, poetul avea să devină, în scurta sa viață, „un precursor al simbolismului în acea formă a sentimentalismului lugubru pe care o va dezvolta mai târziu Bacovia”.
Copilăria și adolescența lui Traian Demetrescu au fost departe de a fi line. După primele clase urmate la Școala centrală din Craiova, tatăl său l-a retras din școală la doar 13 ani și l-a trimis să lucreze ca ajutor la un negustor.
„Mergeam… fără nici o carte, mărturisea mai târziu poetul, învăţam de la băieţi, umblam cu coatele rupte şi unde vedeam un jurnal sau o carte de citit lăcomia ce simţeam ca să ştiu ce este în acea carte sau în acel jurnal mă îmboldea adesea să le fur…“ Ruptură timpurie de învățământul oficial nu l-a împiedicat să citească cu pasiune autori francezi și italieni, de la François Coppée și Émile Zola la Baudelaire, Musset sau Leopardi.
Amintirile dramaturgului Caton Theodorian, care i-a fost bun prieten, conturează portretul tânărului Demetrescu în anii de liceu: „Era un băiat slăbuț, sfielnic, cu un cap frumos în care lucrau ochii inteligenței”. Retras, tăcut și visător, „privirile lui cătau mai des spre soarele puțin ce bătea palid prin geamuri […] decât spre profesorii ursuzi”. Poetul refuza să-și citească versurile în fața colegilor… „cum să-și deschidă el tainele sufletului unor copii!”
Debutul literar al lui Tradem a avut loc în aprilie 1883, în presa locală, iar poezia Ploaia din senin i-a atras atenția lui Alexandru Macedonski. Încurajat de acesta, Demetrescu a publicat în 1885 primul volum, Poezii, însoțit de o prefață a mentorului său.
În paralel cu activitatea literară, a devenit cunoscut ca gazetar și militant social, a înființat publicații precum „Amicul libertății” și „Revista olteană” și a colaborat la numeroase ziare, semnând cu diverse pseudonime.
Viața poetului, surprinsă de Caton Theodorian, dezvăluie o existență marcată de sărăcie, boală și oscilații sufletești. „Părea că lipsa ce îndura, decepțiile, boala […] făcuseră din firea lui o coardă sensibilă ce vibra la fiece atingere, aci a jale, aci a cântec.”
Boala de care suferea, ftizia, l-a urmărit încă din tinerețe și i-a grăbit sfârșitul. În ciuda unor încercări de tratament și a sprijinului prietenilor, starea lui s-a agravat.
Imaginea finală, redată de Theodorian, este tulburătoare: „Primăvara asta… mă duc”, spunea poetul, cu „ochii în care asfințeau cele din urmă speranțe”. S-a stins pe 17 aprilie 1896, înainte de a împlini 30 de ani.
Moartea lui prematură nu a șters amintirea unei personalități puternice și originale. Opera lui Traian Demetrescu, răspândită inițial în presa vremii și apoi adunată în volume precum Freamăte, Amurg, Sensitive sau Aquarele, a continuat să circule și să influențeze scriitorii interbelici. După cum observa Vladimir Streinu, destinul său literar se așază „între un prim Macedonski din trecut și un G. Bacovia din viitor”.
În iunie 1905, memoria lui Traian Demetrescu a fost onorată de prietenii săi prin dezvelirea unei statui în Grădina Ateneului. Monumentul, executat de sculptorul Filip Marin, este format dintr-un soclu simplu de marmură, care susține bustul poetului, însoțit de figura unei copile țărănci ce îi oferă un mănunchi de flori de câmp. La bază se află o liră, o pană și flori legate cu o panglică.
Președintele comitetului de inițiativă, Constantin Mille, a evocat cu acel prilej lupta grea a poetului venit la București și silit să-și câștige existența prin redacții, subliniind că admiratorii săi au avut nevoie de șapte ani de stăruințe și subscripții pentru a putea ridica acest bust. Mille a vorbit despre Traian Demetrescu ca despre un scriitor care „n’a uitat pe cei mulți și săraci”, iar prin opera sa a redat „atât de sincer zbuciumurile sufletului”.
La ceremonie au luat cuvântul, printre alții, delegatul Primăriei Capitalei, care a primit bustul în păstrare și a vorbit despre datoria orașului de a transmite posterității chipul poetului, memorialistul Radu D. Rosetti, care a amintit că inițiativa ridicării monumentului pornise după ce îi văzuse, cu câțiva ani înainte, mormântul „uitat și părăsit” și Radu Demetrescu, fratele său, care a adus mulțumiri în numele familiei.
În 1939, monumentul lui Traian Demetrescu a fost mutat din Grădina Ateneului în Parcul Cișmigiu.
