AcasăOameni care au intrat în istorieHollywood clasicBuster Keaton, “Marele Chip de Piatră”

Buster Keaton, “Marele Chip de Piatră”

Joseph Frank Keaton s-a născut pe 4 octombrie 1895 într-o familie de actori care se afla în turneu în orașul Piqua, din Kansas. Potrivit unei povestiri pe care o repeta frecvent, copilul a dobândit porecla Buster la vârsta de aproximativ un an și jumătate, de la un prieten al familiei care era actor și era de față când băiatul s-a rostogolit pe scări fără să pățească nimic, apoi s-a ridicat zâmbind în picioare.

 

 

La vârsta de trei ani, Keaton a început să apară pe scenă împreună cu părinții săi în spectacolul The Three Keatons. Într-unul dintre numere, mama lui, Myra, cânta la saxofon, iar tatăl lui, Joe, și micuțul Buster cântau și ei, dar când copilul o lua la fugă pe scenă, tatăl îl lua în brațe și îl arunca în mijlocul orchestrei sau chiar în public. Copilul avea cusut de haine un mâner de valiză ca să poată fi prins cu ușurință, dar acest stil de comedie a dus la acuzații de abuz și de câteva ori părinții lui au fost anchetați și chiar arestați. Cu toate acestea, tatăl său le arăta polițiștilor că Buster nu avea vânătăi sau oase rupte, spunând: „Băiețelul acesta nu poate fi deteriorat”.

 

Keaton susținea că se distra atât de mult, încât uneori începea să râdă în timp ce tatăl său îl arunca de pe scenă, dar observând că acest lucru făcea publicul să râdă mai puțin, el a adoptat celebra expresie imobilă a feței care i-a caracterizat întreaga carieră și l-a făcut cunoscut ca “omul fără expresie”, “Marele Chip de Piatră” sau “omul care nu a râs niciodată”.

Părinții lui Buster Keaton au fost obligați de autorități să-l trimită la școală în timp ce se aflau într-un turneu la New York, dar băiatul a stat la cursuri doar o jumătate de zi. El a povestit că a învățat să citească și să scrie târziu și singura lui profesoară a fost mama sa. Când a ajuns la vârsta de 21 de ani, tatăl său devenise alcoolic, așa că tânărul și mama lui, Myra, au plecat la New York, unde sperau ca Buster să înceapă o carieră în cinematografie.

Keaton a servit în timpul Primului Război Mondial în Forțele Expediționare Americane din Franța și în această perioadă a suferit o infecție a urechii care i-a afectat permanent auzul.

 

 

În februarie 1917, l-a întâlnit pe Roscoe „Fatty” Arbuckle în Studiourile Talmadge din New York, iar acesta l-a dus la regizorul Joseph M. Schenck, care l-a pus să dea o probă pentru primul său film, The Butcher Boy, fiind angajat pe loc. La sfârșitul zilei, el a cerut cu împrumut una dintre camerele de luat vederi ale studioului pentru a vedea cum funcționează și a dus-o în camera sa de hotel, unde a demontat-o și a reasamblat-o până dimineața.

În 1920, a fost lansat filmul The Saphead, în care Keaton a avut primul său rol principal într-un lungmetraj, a realizat apoi o serie de comedii, printre care One Week, The Playhouse, Cops și The Electric House. Actorul a semnat un contract cu compania Metro-Goldwyn-Mayer în 1928, o decizie pe care o va numi cea mai rea din viața sa, pentru că și-a dat seama prea târziu că sistemul reprezentat de MGM îi va limita drastic aportul creativ, aceasta fiind perioada când a apărut în primele sale filme sonore.

 

În aceste producții, actorul și colegii săi interpretau fiecare scenă de câte trei ori: o dată în engleză, o dată în spaniolă și o dată în franceză sau germană. Actorii memoreau fonetic scenariile în limbile respective și filmau imediat după aceea, iar această manieră i s-a părut foarte obositoare. În 1934, Keaton a acceptat oferta de a face un film independent la Paris, “Le Roi des Champs-Élysées” și în această perioadă a realizat un alt film în Anglia, „The Invader”.

Pe 31 mai 1921, Keaton se căsătorise cu Natalie Talmadge, sora actrițelor Norma Talmadge și Constance Talmadge, iar cuplul a avut doi fii, Joseph și Robert. După nașterea ultimului băiat, relația lor a început să se deterioreze, Natalie a decis să nu mai aibă alți copii, iar cei doi s-au mutat în dormitoare separate.

Odată cu eșecul căsniciei sale, Keaton a intrat într-o lungă perioadă de alcoolism. În 1926, a cheltuit 300.000 de dolari pentru a construi o casă de 10.000 de metri pătrați în Beverly Hills și tot în acea perioadă a fost pentru scurt timp instituționalizat pentru că devenise extrem de violent.

A scăpat atunci de cămașa de forță folosind trucurile învățate pe platourile de filmare și în 1933 s-a căsătorit cu asistenta sa, Mae Scriven, în timpul unui episod în care era atât de beat, încât a pretins ulterior că nu-și amintește nimic despre ceremonie. Femeia a depus cererea de divorț în 1935, după ce l-a găsit în pat cu Leah Clampitt Sewell, soția milionarului Barton Sewell, într-un hotel din Santa Barbara, și cei doi au divorțat oficial în 1936.

În 1939, Columbia Pictures l-a angajat pe Keaton să joace într-o serie de zece comedii, care au fost ultimele sale apariții în această perioadă.

 

 

Pe 29 mai 1940, actorul s-a căsătorit cu dansatoarea Eleanor Norris, care era cu 23 de ani mai tânără decât el și despre care s-a spus că i-a salvat viața și cariera. Căsătoria a durat până la moartea sa, iar între 1947 și 1954, cuplul a apărut în mod regulat în spectacolele Cirque Medrano din Paris.

Viața personală a lui Keaton s-a stabilizat odată cu acest mariaj și a realizat apoi un lungmetraj în Mexic, o producție cu buget redus.

Criticii l-au redescoperit pe Keaton în 1949, iar producătorii l-au angajat ocazional pentru diverse apariții în roluri secundare și în același an comediantul Ed Wynn l-a invitat să apară în serialul său de comedie de la CBS Television, The Ed Wynn Show, apoi un post local din Los Angeles i-a oferit actorului propria sa emisiune, difuzată în direct. Aparițiile periodice de televiziune ale lui Keaton în anii 1950 și 1960 au ajutat la revigorarea interesului pentru filmele sale mute.

În 1954, Buster și soția sa, Eleanor Keaton, l-au întâlnit pe producătorul Raymond Rohauer, cu care au făcut un parteneriat pentru a-și relansa filmele.

 

 

Din 1950 până în 1964, Keaton a avut în jur de 70 de invitații în diverse emisiuni de televiziune, inclusiv în cele ale lui Ed Sullivan și Garry Moore și a apărut ca actor în reclame TV pentru Colgate, Alka-Seltzer, US Steel, 7-Up, RCA Victor, Phillips 66, Calea Lactee, Ford Motors, Minute Rub și Budweiser.

În 1960, s-a întors la MGM pentru ultima dată, jucând într-o adaptare din 1960 a aventurilor lui Huckleberry Finn după Mark Twain. Ultima lui apariție într-un film comercial a fost în “A Funny Thing Happened on the Way to the Forum”, filmat în Spania în septembrie-noiembrie 1965.

 

Buster Keaton a murit de cancer pulmonar pe 1 februarie 1966, la vârsta de 70 de ani, în Woodland Hills, California, fiind înmormântat în Cimitirul Forest Lawn Memorial Park.

Șase dintre filmele lui au fost incluse în Registrul Național de Film, făcându-l unul dintre cei mai onorați cineaști de pe această listă prestigioasă: One Week (1920), Cops (1922), Sherlock Jr. (1924), The General (1926), “Steamboat Bill Jr.” și Cameraman (ambele realizate în 1928).

Criticul de film Roger Ebert va spune despre marele actor: „Cel mai mare dintre clovnii tăcuți este Buster Keaton, nu numai pentru ceea ce a făcut, ci și datorită modului în care a făcut-o. Harold Lloyd ne-a făcut să râdem la fel de mult, Charlie Chaplin ne-a emoționat mai profund, dar nimeni nu a avut mai mult curaj decât Buster.”

 

Niciun comentariu

Lasă un comentariu