Girolamo Savonarola s-a născut pe 21 septembrie 1452 la Ferrara și a fost fiul lui Niccolò Savonarola și al Elenei Bonaccorsi, a făcut studii de filosofie, muzică, medicină și desen în orașul natal, iar la vârsta de 20 de ani a publicat prima lucrare, “De ruina mundi”, în care critica dur corupția și decadența societății.
În 1474, tânărul a plecat la Bologna, unde a intrat într-o mănăstire a Ordinului Dominican și a scris cea de-a doua carte a sa, extrem de critică, la adresa bisericii. În perioada următoare, a călătorit prin orașele din nordul Italie, iar în predicile lui denunța putreziciunea societății și prevestea venirea apropiată a „Judecății din urmă”.
În 1482, Lorenzo de’ Medici Magnificul, la îndemnul lui Pico della Mirandola, l-a chemat la Florența și l-a numit predicator al mănăstirii San Marco. Călugărul și-a continuat și aici criticile dure, denunțând chiar corupția familiei ducale, susținând un model de viață auster și atrăgându-și astfel simpatia populației.
Prestigiul lui Savonarola a crescut în momentul ocupării Florenței de către trupele regelui Carol al VIII-lea al Franței și alungării de la putere a familiei de’ Medici. În nou instituita Repubblica Fiorentina, călugărul deținea puterea absolută și, în această calitate, a instituit o serie de măsuri, printre care renunțarea la viața luxoasă și pedepsirea cămătăriei, crearea unui „Munte al Pietății” și introducerea impozitelor pe avere.
Călugărul a devenit atât de fanatic încât a ars pe rugul „Vanității” din Piazza della Signoria instrumentele pe care le considera că ar fi ale „păcatului”: oglinzi, produse cosmetice, haine elegante, instrumente muzicale, obiecte de artă, cărți considerate imorale. Savonarola lupta nu numai împotriva desfrâului și a modului de viață ostentativ, ci și împotriva artei pe care o consideră insuficient atașată de spiritualitatea creștină.
Sub conducerea lui, în Florența au fost adoptate noi legi împotriva sodomiei, adulterului, beției în public și a altor delicte morale, iar mâna lui dreaptă, Fra Silvestro Maruffi, a organizat trupe de copii și tineri pentru a patrula pe străzi să verifice dacă ținutele trecătorilor erau conforme cu cerințele legale.
Datorită talentului oratoric de necontestat, Savonarola a captat masele, înspăimântându-le cu viziuni apocaliptice. În predici, călugărul susținea teoria conform căreia florentinii erau un popor pe care Dumnezeu l-a hărăzit cu un destin deosebit. Și-a descris domnia ca pe o epocă care îi va lăsa pe oamen purificaţi şi deţinători ai unei poziții de frunte în noua Împărăţie, iar discursurile lui prezentau anumite pasaje din Apocalipsă într-o modalitate care inspira groază şi nelinişte, vorbind despre marea criză la care „se putea aştepta” Biserica și profețind nenorociri pentru cei necredincioși, pentru care nu exista scăpare decât prin căinţă.
Oamenii aşteptau ore în şir la uşile catedralei sosirea predicatorului și există cronici care spun că mulţimile care-i ascultau slujbele numărau până la 20.000 de oameni.
Curând, ținta călugărului a devenit Papa Alexandru al VI-lea Borgia, dar în 1495 acesta l-a acuzat de erezie și i-a interzis să mai predice, interdicție pe care misticul a ignorat-o. Între timp, situația politică în Florența devenise critică, iar cele două tabere, partizanii familiei de’ Medici, „Înfuriații”, și populația, au început să se confrunte deschis.
În 1497, în momentul culminant al luptei pentru putere, a sosit de la Roma vestea excomunicării lui Savonarola, iar un an mai târziu călugărul și adepții săi cei mai apropiați, Fra Domenico și Fra Silvestro Maruffi, au fost arestați, judecați de un tribunal al Inchiziției și condamnați la moarte pentru erezie. Sub tortură, călugărul a mărturisit că inventase toate profețiile și viziunile pe care le perora.
În dimineața zilei de 23 mai 1498, cei trei deținuți au fost duși în piața centrală din Florența, unde, în fața unui tribunal format din înalți clerici și oficialități guvernamentale, au fost condamnați la moarte ca eretici și schismatici. Bărbații au fost dezbrăcați de hainele de călugări în procesul de degradare rituală și au rămas în cămăși albe. După ce au fost spânzurați, trupurile lor au fost arse pe rug în Piazza de la Signoria, iar cenușa a fost aruncată în apele râului Arno.
Predicile lui fanatice, invectivele la adresa papalității, chemarea la puritatea primară a creştinismului, proclamarea Florenţei ca regat al lui Hristos, numirea invaziei lui Carol al VIII-lea drept “o pedeapsă divină asupra florentinilor” depăşeau sfera vieţii religioase și l-au transformat pe predicatorul Savonarola într-un personaj care a rămas cunoscut în istorie ca un mistic dement.
