HomeOameni care au intrat în istorieCălugărul Savonarola, chipurile delirului mistic

Călugărul Savonarola, chipurile delirului mistic

Girolamo Savonarola s-a născut pe 21 septembrie 1452 în Ferrara, fiind fiul lui Niccolò Savonarola și al Elenei Bonaccorsi, face studii de filosofie, muzică, medicină și desen în Ferrara, iar la vârsta de 20 de ani publică prima sa lucrare, “De ruina mundi”, în care critică corupția și decadența societății.

În 1474 tânărul pleacă la Bologna, unde intră în mănăstirea Ordinului Dominican. Aici scrie cea de-a doua lucrarea a sa, extrem de critică la adresa bisericii. În perioada următoare călătorește prin orașele din nordul Italiei și, în predicile lui, denunță putreziciunea societății și prevestește venirea apropiată a „Judecății din urmă”.

 

În 1482, Lorenzo de’ Medici „Magnificul”, la îndemnul lui Pico della Mirandola, îl cheamă la Florența, unde devine predicator al mănăstirii San Marco. În predicile sale critică dur chiar corupția familiei di Medici, susținând un model de viață auster și atrăgându-și simpatia populației.

Prestigiul lui Savonarola crește în momentul ocupării Florenței de către trupele regelui Carol al VIII-lea al Franței și alungarea de la putere a familiei de’ Medici. În nou instituita Repubblica Fiorentina, Savonarola deține puterea absolută. În această calitate, ia o serie de măsuri printre care abolirea vieții luxoase și a cămătăriei, crearea unui „Munte de Pietate” și introduce impozite dure pe avere.

 

Devine atât de fanatic încât arde pe rugul „Vanității” în Piazza della Signoria instrumentele  pe care el le considera că ar fi ale „păcatului”: oglinzi, produse cosmetice, haine elegante, instrumente muzicale, obiecte de artă, cărți considerate imorale. Savonarola luptă nu numai împotriva desfrâului și a modului de viață ostentativ, ci și împotriva cultului păgân antic și a artei pe care o consideră insuficient atașată de spiritualitatea creștină.

Sub conducerea lui, în Florența au fost adoptate noi legi împotriva sodomiei, adulterului, beției în public și a altor delicte morale. Locotenentul lui Savonarola, Fra Silvestro Maruffi, a organizat trupe de copii și tineri pentru a patrula pe străzi să verifice dacă ținutele trecătorilor erau conforme cu cerințele legale.

 

Datorită talentului său oratoric de necontestat, Savonarola a captat masele, înspăimântându-le cu viziuni apocaliptice. În predici, călugărul întărea teoria conform căreia florentinii erau un popor căruia Dumnezeu i-a hărăzit un destin deosebit. A descris domnia sa ca pe o epocă care îi va lăsa pe florentini purificaţi şi deţinători ai unei poziții de frunte în noua Împărăţie. Tema primelor sale predici a fost prezentarea anumitor pasaje din Apocalipsă într-o modalitate în care să inspire groază şi nelinişte, vorbind despre marea criză la care „se putea aştepta” Biserica lui Dumnezeu și profețind nenorociri pentru cei necredincioși pentru care nu exista scăpare decât prin căinţă.

 

Oamenii aşteptau ore în şir la uşile catedralei sosirea predicatorului și există cronici care spun că mulţimile care-i ascultau slujbele numărau 10.000 sau 12.000 de oameni. Unele mărturii apreciază că în zilele sale de glorie, Savonarola predica unor mulţimi de aproximativ douăzeci de mii de persoane.

Curând ținta călugărului devine Papa Alexandru al VI-lea Borgia, dar modul său de interpretare a Sfintei Scripturi îi atrage, în 1495, acuzația de erezie. Savonarola refuză să îl asculte pe papă, deși acesta îi interzice să mai predice, interdicție pe care o ignoră. Între timp situația politică la Florența devine critică, partizanii familiei de’ Medici, „Înfuriații”, și populația nemulțumită de rigorile morale câștigă teren și pregătesc o revoltă.

 

 În 1497, în momentul culminant al luptei pentru putere, sosește de la Roma vestea excomunicării lui Savonarola, pe care acesta o declară nevalabilă. Sub noua putere politică instaurată în 1498, Savonarola și adepții săi cei mai apropiați, Fra Domenico și Fra Silvestro Maruffi sunt arestați, judecați de un tribunal inchizitorial, torturați și condamnați la moarte pentru erezie. Sub tortură, călugărul a mărturisit că și-a inventat profețiile și viziunile. În celula închisorii din turnul palatului guvernamental a compus meditații asupra Psalmilor 51 și 31.

 

 

În dimineața zilei de 23 mai 1498, cei trei deținuți au fost duși în piața principală, unde, în fața unui tribunal format din înalți clerici și oficialități guvernamentale, au fost condamnați ca eretici și schismatici și condamnați imediat la moarte. Condamnații au fost dezbrăcați de hainele de călugări în procesul de degradare rituală și au rămas în cămăși albe. După ce au fost spânzurați, trupurile lor au fost arse pe rug în Piazza de la Signoria, iar cenușa a fost aruncată în apele râului Arno.

Predicile sale fanatice, invectivele la adresa papalității, chemarea la puritatea originară a creştinismului, proclamarea Florenţei ca regat al lui Hristos, numirea invaziei lui Carol al VIII-lea ca fiind o pedeapsă asupra florentinilor depăşeau sfera vieţii religioase  și l-au transformat pe predicatorul Savonarola într-un personaj politic care a rămas în istorie ca un fanatic dement.

 

 

No comments

leave a comment