HomeMonarhie“Cenușăreasa Nilului”, ultima regină a Egiptului

“Cenușăreasa Nilului”, ultima regină a Egiptului

DS TW

Narriman Sadek s-a născut pe 31 octombrie 1933 la Cairo și a fost fiica lui Hussain Fahmi Sadiq Bey, un oficial de rang înalt din guvernul egiptean, și a soției sale, Asila Kamil.

În 1948, când fata avea 15 ani, regele Farouk al Egiptului tocmai divorța de prima sa soție, regina Farida, după o căsnicie care durase zece ani. Farida adusese pe lume trei fiice, dar regele nu avea niciun moștenitor băiat și, în încercarea de a-și asigura succesiunea și de a reaprinde entuziasmul public pentru dinastie, suveranul a lansat zvonul că este în căutarea unei noi mirese, de preferință o egipteană de familie nobilă, dar nu neapărat din aristocrația înaltă.

 

Narriman, care făcea parte din clasa de mijloc, a fost aleasa regelui ca un gest populist pentru a câștiga simpatia opiniei publice. Tânăra și-a întrerupt logodna anterioară cu un doctorand de la Harvard numit Zaki Hashem și a fost trimisă la ambasada Egiptului din Roma pentru a învăța regulile impuse de viitoarele îndatoriri regale. În timp ce se afla la în capitala Italiei, și-a asumat identitatea nepoatei ambasadorului, pentru că i se spusese să ascundă adevăratul scop al prezenței la misiunea diplomatică a Egiptului.

Tânăra a studiat istoria, eticheta și patru limbi europene. Contesa Layla Martly, una dintre cele mai cultivate și experimentate doamne din Europa, a fost cea care a primit misiunea de a o învăța regulile noii sale vieți, iar Narriman a locuit în această perioadă la Roma, în sediul ambasadei egiptene din Villa Savoy, care fusese reședința familiei regale italiene (aceasta locuia la acea vreme în Alexandria). Frumoasa pretendentă a fost supusă și unui program strict de slăbire, astfel încât să corespundă standardelor de frumusețe ale regelui. În mai 1951, la vârsta de 17 ani, s-a căsătorit cu Farouk, devenind astfel regina Egiptului. Nunta cuplului a fost deosebit de extravagantă, mireasa a purtat o rochie decorată cu 20.000 de diamante, iar cei doi au primit multe cadouri scumpe.

Pe 16 ianuarie 1952, Narriman l-a adus pe lume pe Ahmed Fuad, dar mai târziu în același an, Farouk a fost forțat să abdice în contextul Revoluției Egiptene din 1952. Regele a fost succedat de băiat, care a preluat tronul ca regele Fuad al II-lea, însă domnia simbolică a regelui-copil s-a încheiat odată cu înființarea Republicii Egipt în anul următor.

După abdicarea lui Farouk, familia regală a plecat în exil la bordul iahtului regal “El-Mahrousa”. În martie 1953, sătulă de stilul de viață itinerant, regina Narriman s-a întors în Egipt cu mama ei, renunțând la poziția de regină fără tron și devenind un om de rând.

A divorțat de Farouk în februarie 1954 și după nici patru luni, pe 3 mai 1954, s-a recăsătorit cu Adham al-Nakib din Alexandria, care fusese medicul personal al fostului soț. Noul cuplu a avut un fiu, Akram, dar ulterior cei doi au divorțat. În 1967, fosta suverană s-a căsătorit cu Ismail Fahmi, un alt medic, alături de care a trăit în anonimat în suburbia de lux Heliopolis din Cairo. Regina detronată a Egiptului a încetat din viață pe 16 februarie 2005, la vârsta de 71 de ani, la spitalul Dar al-Fouad aflat la periferia orașului Cairo, din cauza unei hemoragii cerebrale.

 

Galerie foto:

DS TW
No comments

leave a comment