Într-unul dintre vechile palate ale Istanbulului secolului al XIX-lea, o fetiță din ramura egipteană a dinastiei lui Muhammad Ali învăța primele litere în arabă și turcă, ascultând fascinată povești despre Cairo și Nil.
Numele ei era Emina (Amina) Ilhamy, venise pe lume pe 24 mai 1858 în capitala Imperiului Otoman și era fiică a prințului Ibrahim Ilhami Pașa. Sursele egiptene și cele turce diferă asupra mamei — unele o indică pe Nasrin Qadin, altele pe Münire Sultan, fiica sultanului Abdülmecid I, dar toate o așază în centrul unei genealogii care unea Bosforul cu Cairo.
Copilăria Eminei a fost una „de graniță”: avea profesori particulari și a primit educație în limbile arabă și turcă, o formare care îmbina pietatea musulmană cu gustul pentru modernitate, amestec pe care familia lui Muhammad Ali îl cultiva cu grijă la jumătatea secolului al XIX-lea.
Presa egipteană i-a spus mai târziu „Umm al-Muhsinin”, Mama binefăcătorilor, un supranume obținut datorită donațiilor pe care le-a făcut pentru școli și asociații caritabile, semn că educația pe care o primise în anii copilăriei a fost dublată de o instruire morală solidă.
Pentru a întări axa Istanbul–Cairo, Emina s-a căsătorit pe 15/16 ianuarie 1873 cu prințul Tewfik, fiul lui Ismail Pașa. Nunta a fost o ceremonie fastuoasă, întinsă pe mai multe săptămâni, și a cuprins o serie de recepții elegante, la care au fost invitați poeți pentru a recita ode, dar și oferirea unor mese de sărbătoare pentru popor, un spectacol menit să confirme continuitatea dinastiei în ochii puterilor europene. Erau ani în care Egiptul întreținea relații atente cu Londra și Parisul.
În iunie 1879, când Tewfik a urcat pe tron, Emina a devenit prima Khedivă menționată în presa epocii, deși notițele păstrau discreția care se impunea în prezentarea doamnelor din casele domnitoare. Ambasadorii străini la Cairo povesteau că, la ceremoniile oficiale, stătea în spatele unui paravan, unde primea personal omagiile doamnelor europene invitate, în timp ce, pe cele ale bărbaților, i le transmitea eunucul-șef.
Emina le primea la palat pe soțiile și fiicele diplomaților, întreținea o corespondență bogată, iar numele ei apărea în rapoartele oficiale cu formula „Haram al-Khidiwi” – Soția Khedive-ului. Școala „Umm Abbas” pe care a fondat-o, vecină cu moscheea Ibn Tulun, cuprindea și o fântână monumentală în stil otoman, de unde oamenii se puteau aproviziona cu apă potabilă.
Datorită ei, Tewfik a rupt tradiția poligamiei, făcând-o pe Emina unică soție și aducând-o în centrul reprezentării publice a curții de la Cairo. Ea a fost cea care a prezidat haremul egiptean, iar sursele istorice notează că sclavii au continuat să existe la curtea regală până în preajma Primului Război Mondial, un paradox al unei modernizări “pe jumătate”.
Viața de familie a celor doi soți a fost specifică Egiptului khedival: în 1874, a venit pe lume Abbas Hilmi, viitorul ultim khediv, apoi prințul Muhammad Ali Tewfik și prințesele Nazli, Khadija și Nimetullah.
Tewfik Pașa (1852–1892) a domnit într-o epocă tumultuoasă, marcată de controlul anglo-francez al finanțelor Egiptului și de răscoala lui ʿUrabi. Înclinat spre rigoare administrativă, a fost lăudat pentru moderație în viața politică și pentru interesul față de irigații, școală și justiție. Domnia i-a fost însă afectată de impactul ocupației britanice care a urmat bombardării Alexandriei, în 1882. Khedive-ul a murit prematur, la vârsta de 39 de ani, în 1892, probabil din cauza unei infecții.
Moartea lui a schimbat ierarhiile politice în Egipt. Odată cu urcarea pe tron a fiului cel mare, Abbas Hilmi al II-lea, Emina a devenit Walida Pașa — mama domnitorului, un titlu cu impact protocolar mare și o influență reală. Văduva și-a folosit averea proprie pentru a construi spitale și școli și a prezidat și mai multe asociații caritabile, confirmând supranumele de „Umm al-Muhsinin”. Diplomații străini au observat că și-a păstrat rolul primordial la ceremoniile casei domnitoare și a avut, în plus, o influență discretă în relațiile cu elitele feminine europene din Cairo.
În decembrie 1914, când Imperiul Otoman a intrat în război, iar britanicii l-au destituit pe Abbas Hilmi instaurând sultanatul, Emina a părăsit Egiptul și s-a stabilit la Istanbul, în cartierul Bebek de pe țărmul Bosforului. Acolo, pe locul unui vechi yalı din secolul al XVIII-lea, atribuit cândva lui Abdülhamid al II-lea, a ridicat un palat în stil Art Nouveau, cunoscut ca Emine Valide Pașa Yalısı, care este astăzi sediul Consulatului Egiptului în Turcia.
În Istanbul, stilul de viață al Eminei a fost sobru și discret, organizând uneori recepții pentru un cerc restrâns din vechea aristocrație otomană. Deși se afla departe de Cairo, imaginea ei publică a rămas legată de epoca egipteană, devenind cunoscută printr-un titlu unic și neobișnuit – „Emine Valide Pașa”.
În ierarhia Imperiului Otoman, „Pașa” era un rang rezervat exclusiv bărbaților – generali, guvernatori sau funcționari ai Porții –, o treaptă de putere pe care nicio femeie nu o putea atinge. Totuși, în cazul Eminei, titlul a fost păstrat inclusiv în actele publice, ca o recunoaștere a statutului ei dublu: mamă a ultimului khediv și strănepoată a lui Muhammad Ali, fondatorul Egiptului modern. În istoria Turciei sau a Egiptului nu există o altă aristocrată care să fi purtat această distincție.
Venerabila doamnă s-a stins din viață la vârsta de 73 de ani, pe 19 iunie 1931, în palatul ei din Bebek, și a fost înmormântată la Cairo, la Qubbat Afandina, necropola familiei.
În Egipt, numele ei este amintit mai ales când se vorbește despre școala „Umm Abbas” și despre rolul în alfabetizarea fetelor, iar în Turcia, atunci când este admirat superbul palat de pe malul Bosforului care i-a aparținut lui „Valide Pașa”.
