HomeEroii României moderneDoamne și domnițeConstantin Brâncoveanu | Execuția de la Yaly-Kioșku

Constantin Brâncoveanu | Execuția de la Yaly-Kioșku

DS TW

Doamna Marica Brâncoveanu, soția voievodului Brâncoveanu, a fost nepoata domnitorului Antonie din Popești și s-a căsătorit cu Constantin pe vremea când el era mare dregător și unul dintre cei mai influenți boieri din țară. La acel moment Marica avea 13 ani şi în scurt timp a devenit mamă, Stanca fiind primul copil din cei 11 ai cuplului: Constantin, Ştefan, Radu, Matei, Maria, Safta, Ancuţa, Elenca, Bălaşa şi Smaranda.

La 13 ani de la căsătorie, când a avut loc urcarea la tron a lui Brâncoveanu, Marica a devenit nu numai doamnă a Țării Românești, ci și cel mai de încredere om al voievodului, deoarece ea a administrat fabuloasa avere a familiei, a organizat activitatea pe moșii și a controlat marile sume de bani depuse în băncile din Viena, Veneția sau Amsterdam.

carturesti.ro

Din pricina uneltirilor inițiate de boierii din familia Cantacuzino, care erau rivali ai Brâncovenilor, Înalta Poartă a luat decizia mazilirii domnitorului. În 1714, chiar în Săptămâna Patimilor, a sosit la Bucureşti Mustafa Aga, trimisul sultanului Ahmed al III-lea, i-a citit domnitorului firmanul prin care era declarat hain și l-a înștiințat că urmează să fie dus la Constantinopol, în caz de nesupunere fiind ameninţat că ţara va fi trecută prin foc şi sabie.

Familia Brâncoveanu a fost izolată de boierii şi slujitorii Curţii, a fost deposedată de toate bunurile, palatele de la Mogoşoaia, Potlogi şi Obileşti, casele din Scheii Braşovului au fost jefuite, iar averile au fost încărcate în 40 de care. Convoiul înconjurat de otomani călare a plecat în pribegie. În prima caretă se aflau domnitorul şi soţia sa, apoi urmau caretele cu cei patru fii, cu ginerii, cu nora cea mai mare şi nepoţelul Constantin.

Ajunşi la Constantinopol după un drum de trei săptămâni, membrii familiei domneşti au fost jefuiţi de tot ce aveau asupra lor şi aruncaţi în subteranele de la Fornetta, din cetatea celor şapte turnuri, Edicule, sau în turnul cel mare, numit Groapa sângelui.

fashiondays.ro

În ziua de 15 august 1714 Constantin şi cei patru fii ai săi au fost condamnaţi la moarte, domnitorul fiind acuzat că a ținut o corespondență secretă cu Austria, Moscova, Polonia și Veneția, iar în scrisori transmitea informații despre mișcările strategice ale Imperiului Otoman.

Era, de asemenea, învinuit pentru că făcuse presiuni pentru a primi diploma austriacă de recunoaștere a calității de principe al Sfântului Imperiu Roman, pentru că sărăcise țara în dauna îmbogățirii sale, pentru că locuia la Târgoviște jumătate din an aducând astfel pagube Bucureștiului și pentru că își cumpărase multe moșii, pregătind pe una dintre ele construirea unui mare palat. În plus, era acuzat că depusese sume mari de bani la Viena și Veneția, că își cumpărase instrumente muzicale pe care nici sultanul nu le poseda și că și-a bătut monede de aur.

Andrea Memmo, ambasadorul venețian la Constantinopole, care a asistat la execuţia domnului, a povestit:
“Încă de dimineață Sultanul Ahmed se puse într-un caic împărătesc și veni la seraiul zis foișorul Jalikiacs, pe canalul Mării Negre, în fața căruia era o piață mică, unde au adus pe Brâncoveanu Voievod, pe cei patru băieți ai lui și pe vistierul Văcărescu, i-au pus în genunchi unul lângă altul la oarecare depărare, apoi un gâde le-a scos căciulile din cap”.

Erau îmbrăcaţi în cămăși albe, lungi şi aveau picioarele goale. Cei șase au avut timp pentru a-și face o rugăciune creștinească, apoi muftiul le-a prezentat oferta sultanului: se pot lepăda de legea lor cea creștinească, se pot turci și sunt iertați ori, de nu, securea va cădea asupra capetelor lor.

“Glasul bătrânului Brâncoveanu răsună și zise înspăimântat de această insultă: “Fiii mei! Iată, toate avuțiile și tot ce am avut, am pierdut. Să nu ne pierdem, însă, sufletele! Stați tare și bărbătește, dragii mei, și nu băgați seamă de moarte. Priviți la Hristos Mântuitorul nostru câte a răbdat pentru noi și cu ce moarte de ocară a murit!”, a descris Memmo episodul.

Enervat de vorbele domnitorului, Ahmed a poruncit să li se taie tuturor capetele, călăul a ridicat secura și capul marelui vistier Ianache Văcărescu, ginerele domnitorului,  a căzut primul. A urmat Constantin, care avea 31 de ani, Ștefan, în vârstă de 29 de ani, și Radu. “Beizadea Mateiaș, de numai 12 ani, văzând atâta sânge de la frații săi și de la Văcărescu, se ruga de Sultan să-l ierte, făgăduind-i că se va face turc”, mai scrie venețianul. Dar Constantin Brâncoveanu, cu lacrimi în ochi, a urlat: “Mai bine mori în legea creștinească decât să te faci păgân, lepădându-te de Iisus Hristos pentru a trăi câțiva ani mai mult pe pământ”. Atunci copilul a țipat și el: “Vreau să mor creștin! Lovește!”

Constantin Brâncoveanu a fost ultimul executat. Demna moarte a venit chiar în ziua în care împlinea vârsta de 60 de ani.

Marica Brâncoveanu a fost martora executației soțului și celor patru fii şi a batjocurii care a urmat, pentru că trupurile decapitate au fost târâte pe uliţe şi aruncate în apele Bosforului, iar capetele au fost purtate în prăjini şi înfipte la poarta seraiului, unde au stat trei zile, fiind apoi aruncate în mare, după cum povesteşte Anton Maria Del Chiaro, secretarul florentin al domnitorului.

Pe ascuns, la îndemnul Patriarhiei Ecumenice, creştinii au cules din valuri «sărmanele rămăşiţe ale mucenicilor», le-au dus în taină şi le-au îngropat nu departe de Constantinopol, pe insula Halchi, în biserica Mănăstirii Maicii Domnului ce fusese zidită de împăratul Ioan Paleologul.

După uciderea domnului, Marica, ginerii ei, nora cea mare și Constantin, nepoțelul, au rămas prizonierii sultanului la Fornetta, fiind eliberați în cele din urmă datorită unei răscumpărări de 50.000 de galbeni și trimişi în surghiun la Kutahia, unde au stat trei ani și, în cele din urmă, au fost lăsați să vină în ţară. Marica a reușit să recupereze moșiile și palatele familiei și, cu ajutorul împăratului german Carol al VI-lea, a obținut banii ce fuseseră depuși la Viena. Datorită ajutorului patriarhului ecumenic a obținut tutela nepotului ei, Constantin, căruia i-a păstrat jumătate din avere după partajul făcut cu fiicele și ginerii ei. După șase ani de la tragica execuție de la Yaly-Kioșku, devotata doamnă a reînhumat rămășițele martirilor la București, în Biserica Sf. Gheorghe Nou, iar la moartea ei, în 1729, a fost înmormântată în același lăcaș de cult.

 

În timpul vieții, Marica Brâncoveanu şi-a sprijinit soţul în toate demersurile sale: tipărirea de cărţi româneşti, greceşti, slave şi chiar arabe, turceşti şi georgiene, dezvoltarea artelor decorative, ctitorirea de biserici şi mănăstiri și împodobirea lor cu obiectele liturgice necesare.

Timp de 26 de ani, Constantin şi Maria Brâncoveanu au sprijinit Academia Domnească de la mănăstirea Sfântul Sava din Bucureşti, s-au îngrijit de activitatea şcolilor de pe lângă Mănăstirea Sfântul Gheorghe Vechi şi Biserica Colțea şi a altor şcoli din oraşele Țării Românești. Datorită efortului familiei domnitoare s-au înfiinţat noi tipografii la Buzău, Snagov, Râmnicu Vâlcea, Târgovişte, s-a fondat şcoala de zugravi de la Hurezi, s-a refăcut Mănăstirea Mamul din Oltenia, s-a zidit o biserică în satul Doiceşti din Dâmboviţa și s-a ridicat mănăstirea din Râmnicu Sărat.

De asemenea, familia Brâncoveanu a zidit o biserică în Făgăraş, o alta în Ocna Sibiului, precum şi mănăstirea Sâmbăta de Sus, a acordat ajutoare permanente aşezămintelor bisericeşti din Balcani şi Orientul Apropiat căzute sub dominaţie turcească, a oferit sprijin material unor mănăstiri de la Muntele Athos și Muntele Sinai şi a încurajat activitatea cărturarilor greci ce deveniseră profesori la Academia Sfântul Sava.

DS TW

leave a comment