Constanze Mozart (Weber) s-a născut pe 5 ianuarie 1762 în Zell im Wiesental, un oraș de lângă Lörrach, în sud-vestul Germaniei, mama ei fiind Cäcilia Weber. Tatăl, Fridolin Weber, era contrabasist și copist muzical și provenea dintr-o familie foarte talentată de muzicieni germani. Fetița a avut două surori mai mari, Josepha și Aloysia, și una mai mică, Sophie, toate cele patru fiice ale familiei primind educație muzicală în copilărie, iar Josepha și Aloysia și-au construit o carieră în muzică, devenind soprane încă din adolescență.
În perioada copilăriei Constanzei, părinții au trăit în orașul Mannheim, care era un important centru cultural. Wolfgang Amadeus Mozart a vizitat localitatea în 1777, pe când avea vârsta de 21 de ani, în timp ce își căuta angajamente care să îi poată oferi resurse financiare pentru a avea libertatea de a crea în liniște, și a dezvoltat o relație strânsă cu familia Weber.
Tânărul compozitor s-a îndrăgostit, dar nu de Constanze, care avea la acel moment 15 ani, ci de Aloysia, care devenise o soprană apreciată și obținuse de puțin timp un post la München, însă aceasta l-a respins pe Mozart. Familia Weber s-a mutat la Viena în 1779, urmând-o pe Aloysia, care primise un angajament mai bun la opera din Viena. La o lună după sosirea familiei în Austria, tatăl fetelor, Fridolin, a murit.
Wolfgang Amadeus Mozart s-a mutat și el la Viena la jumătatea lui martie 1781. În același an Aloysia s-a căsătorit cu actorul Joseph Lange, care din acel moment a început să o ajute pe văduva Cäcilia Weber cu o sumă anuală de 700 de florini. Familia Weber locuia într-un apartament situat la etajul al doilea într-o casă aflată pe Am Peter, în timp ce Mozart era găzduit de arhiepiscopul Colloredo într-o reședință a Ordinului Cavalerilor Teutoni. În luna mai, tânărul a fost obligat să se mute din locuință și i-a cerut găzduire văduvei Weber, cerând inițial să fie primit pentru doar o săptămână.
După câteva luni, Cäcilia Weber și-a dat seama că Mozart, care întârzia să-și găsească o altă casă, o curta pe fiica sa, Constanze, care acum avea 19 ani, și i-a cerut să plece. Muzicianul s-a mutat pe 5 septembrie într-o cameră mică aflată la etajul trei dintr-un imobil de pe strada Graben, dar relația cu tânăra sa iubită a continuat, cei doi își scriau frecvent, dar se vedeau destul de rar, pentru că mama fetei o supraveghea strict.
Se pare că micuța Constanze a fugit de acasă și s-a mutat cu Mozart, existând mai multe mărturii care confirmă decizia ei neașteptată. Mozart, care nu reușea să obțină acordul tatălui său pentru mariaj, i-a scris lui Leopold pe 31 iulie 1782: “Toate sfaturile bine intenționate pe care mi le-ați trimis nu reușesc să rezolve situația mea, un om care a mers deja atât de departe în relația cu o fată. Nici nu se pune problema de a-mi da o nouă amânare”. Pe de altă parte, Sophie, sora cea mică a Constanzei, declarase cu lacrimi în ochi că mama ei va trimite poliția după ea dacă nu se va întoarce acasă, probabil din apartamentul lui Mozart. Pe 4 august, Mozart i-a scris baronesei von Waldstätten, întrebând-o: “Poate poliția din Viena să intre în casa cuiva? Poate că este vorba doar despre rușinea doamnei Weber care vrea să-și recupereze fiica. Nu știu niciun remediu mai bun decât să mă căsătoresc cu Constanze mâine dimineață sau dacă este posibil chiar astăzi”.
Evenimentul a avut loc într-adevăr în acea zi, pe 4 august 1782, iar în contract era prevăzut ca toate achizițiile din timpul mariajului să rămână în proprietatea comună a ambilor parteneri. La o zi după ceremonie a ajuns prin poștă la Viena și consimțământul tatălui lui Wolfgang.
Cuplul a avut șase copii, dintre care doar doi au supraviețuit, Karl Thomas și Franz Xaver, ultimul dintre ei devenind, la rândul său, compozitor și dirijor.
În 1785, Wolfgang a fost vizitat de tatăl său, Leopold, care era în sfârșit mulțumit de succesul muzicianului, după o lungă perioadă de timp în care cei doi fuseseră în relații reci. Se povestește că, la sfârșitul unei audiții la Burgtheater, după interpretarea concertului nr. 20 pentru pian, bunul împărat Iosif al II-lea, care era prezent în sală, s-a ridicat în picioare strigând „Bravo, Mozart!”, manifestare de admirație nemaiîntâlnită până atunci. După puțin timp suveranul i-a oferit poziția de compozitor al curții imperiale, care i-a asigurat suficient confort financiar încât să creeze fără a avea grija întreținerii familiei.
Muzicianul și soția sa au adoptat în sfârșit, după o lungă perioadă de privațiuni, un stil de viață luxos, s-au mutat într-un apartament scump, cu o chirie anuală de 460 de florini, el și-a cumpărat un fortepiano de la Anton Walter pentru aproximativ 900 de florini și o masă de biliard pe care a dat încă 300. Cei doi soți l-au trimis pe fiul cel mare, Karl Thomas, la un internat scump și au angajat servitori, dar în această perioadă au economisit foarte puțini bani.
Wolfgang și-a continuat cu febrilitate munca, iar între 1784 și 1786 a realizat în medie o compoziție la fiecare două săptămâni. Premiera operei “Don Giovanni”, care s-a desfășurat la Praga, a fost primită cu mult entuziasm, a urmat apoi opera „Così fan tutte”, dar în timp succesul său părea să pălească. Între timp protectorul său, împăratul Iosif al II-lea, murise, iar succesorul acestuia, Leopold al II-lea, nu l-a mai plătit pentru postul de compozitor al curții.
În martie 1790, Wolfgang Amadeus Mozart a susținut ultimul său concert public, apoi a compus opera “Flautul fermecat”. Începând din luna noiembrie 1791 starea lui de sănătate a început să se degradeze, posibila afecțiune de care suferea fiind febra reumatismală recurentă complicată cu o insuficiență renală.
Compozitorul a murit pe 5 decembrie 1791, la doar 35 de ani, diagnosticul menționat pe certificatul de deces fiind “hitziges Frieselfieber” („febră cu eczemă”). Este posibil ca motivul bolii să fi fost o infecție contractată în copilărie, probabil streptococică, netratată corespunzător și complicată cu o insuficiență cardiacă care a afectat și alte organe. La acel moment au apărut speculații conform cărora Mozart ar fi fost otrăvit de oamenii marelui lui rival, Antonio Salieri.
Pe 4 decembrie starea muzicianului, care era îngrijit cu devotament de soția sa, Constanze, și de medicul Thomas Franz Closset se ameliorase temporar și reușise să lucreze la Requiem, pe care însă nu a reușit să îl finalizeze.
După moartea lui Mozart a fost organizat un scurt serviciu religios la Catedrala Sfântul Ștefan din centrul Vienei, apoi trupul neînsuflețit a fost dus la cimitirul Sankt Marx, fiind însoțit pe ultimul drum doar de soție și de câțiva prieteni.
Dicționarul enciclopedic The New Grove descrie înmormântarea muzicianului: “Mozart a fost înmormântat într-un mormânt comun, în conformitate cu obiceiul vienez contemporan, la Cimitirul St. Marx din afara orașului, pe 7 decembrie. Dacă, așa cum spun rapoartele ulterioare, nu a participat nici un îndoliat, acest lucru este în concordanță cu obiceiurile de înmormântare vieneze din acea vreme. Mai târziu, scriitorul Otto Jahn a scris că Salieri, Süssmayr, van Swieten și alți doi muzicieni au fost prezenți la funeralii. Povestea că în acea zi a fost furtună este falsă. Ziua înmormântării lui a fost calmă și blândă”.
Trebuie precizat că formularea “mormânt comun” se referă la un mormânt simplu, nu la o groapă comună sau la un mormânt sărăcăcios, ci la un mormânt individual obișnuit.
La moartea muzicianului, în 1791, familia avea datorii destul de mari, iar Constanze Mozart s-a aflat pentru o vreme într-o situație financiară dificilă. A reușit însă să se orienteze rapid pentru a-și putea crește cei doi copii, a obținut o pensie de la împărat și a început să organizeze concerte comemorative din care avea un profit destul de mare, pentru că Mozart redevenise “la modă”. Văduva a obținut o stabilitate confortabilă și, în cele din urmă, a devenit suficient de bogată încât să îi trimită pe fiii ei, Karl și Franz, la Praga pentru a fi educați. Spre sfârșitul anului 1797, l-a cunoscut pe Georg Nikolaus von Nissen, un diplomat și scriitor danez care, inițial, îi fusese chiriaș. Cei doi au început să locuiască împreună în septembrie 1798 și s-au căsătorit la Bratislava după aproape zece ani. Din 1810 până în 1820, cuplul a locuit la Copenhaga, apoi a călătorit prin toată Europa.
În 1824, cei doi s-au stabilit la Salzburg și au început să lucreze la o biografie a lui Mozart pe care Constanze a publicat-o în 1828, la doi ani după moartea celui de-al doilea său soț.
În ultimii ani ai vieții, văduva lui Wolfgang Amadeus Mozart s-a bucurat de compania celor două surori ale ei, Aloysia, prima dragoste a muzicianului, și Sophie, ambele rămase văduve, care s-au mutat la Salzburg și și-au trăit ultimii ani în orașul marelui compozitor.
Constanze a încetat din viață pe 6 martie 1842, la vârsta de 80 de ani, și a fost înmormântată în cimitirul de lângă Biserica Sf. Sebastian din Salzburg. Fiul ei cel mare, muzicianul Franx Xavier, a murit doi ani mai târziu la Karlsbad, la doar 53 de ani, iar celălalt băiat, Karl Thomas, a supraviețuit până în 1858. Niciunul dintre ei nu a fost căsătorit și nu a avut moștenitori.
Potrivit Dicționarul enciclopedic The New Grove, Constanze Mozart a fost tratată aspru de o serie de biografi ai soțului ei, fiind portretizată ca o soție neglijentă, necredincioasă și nedemnă de marele muzician, dar se pare că aceste informații nu sunt conforme cu firea gingașei femei care l-a iubit mult pe Wolfgang Amadeus Mozart.
Conservatorul Regal din Bruxelles păstrează mai multe documente care conțin semnătura Constanzei Mozart, inclusiv scrisori către fiul ei, Franz Xaver Wolfgang Mozart, și un mic album ilustrat de suveniruri, datat 1789, în care transcrisese diverse amintiri, impresii și mici poezii.
