Marius Nasta s-a născut pe 4 decembrie 1890 la București, fiind al treilea din cei patru copii ai lui Alexandru și Irinei Nasta. Tatăl său era inginer și avea origini aromâne, iar mama sa, Irina, născută Constantinidis, provenea dintr-o familie de greci cărturari ai cărei membri erau lingviști, scriitori și diplomați.
Moartea timpurie a lui Alexandru Nasta în 1895, când Marius avea doar cinci ani, a făcut ca familia să aibă probleme finaciare, iar mama a fost nevoită să predea lecții de pian pentru a-și întreține cei patru copii. Problemele Irinei Nasta au lăsat o impresie puternică asupra tânărului Marius a cărui muncă și modestie vor deveni semnele distinctive ale vieții sale.
După ce a urmat școala primară între 1896 și 1900, tânărul a intrat în Liceul Gheorghe Lazăr, una principalele școli secundare din București, pe care a absolvit-o în 1908. În același an, s-a înscris la Facultatea de Medicină.
Aici l-a avut profesor pe medicul Ioan Cantacuzino care l-a luat sub aripa sa și care va avea o mare influență asupra carierei lui profesionale, dar și a vieții personale. Profesorul Cantacuzino a combinat orele teoretice cu pasiunea pentru cercetarea științifică riguroasă, dar le vorbea studenților săi și despre muzică și arte plastice. Inspirate de eminentul microbiolog Ilia Ilici Mecinikov, cursurile lui Cantacuzino explorau noi domenii ale medicinei experimentale și ofereau studenților posibilitatea de a efectua cercetări științifice într-un laborator pe care profesorul l-a înființat în 1901 la Institutul de patologie și bacteriologie din București.
Încă din 1904, laboratorul lui Cantacuzino lucra la producerea serului antistreptococic urmat, în 1906, de producția serului antidizenteric (Shiga), dar și la producerea unor vaccinuri pentru combaterea bolilor infecțioase precum holera și tifosul.
Intrând în echipa lui Cantacuzino, Marius Nasta s-a alăturat unui grup de elită ai cărui membri au lăsat o amprentă greu de egalat pentru lumea științifică și medicală din România. Cunoscut și sub numele de „Școala Cantacuzino”, printre primii membri ai grupului se numărau Alexandru Slătineanu, Ștefan Irimescu, considerat fondatorul pneumo-ftiziologiei românești și Mihai Ciucă, profesor în domeniul bacteriologiei, a bolilor infecțioase și a vaccinurilor.
În perioada în care era student, Marius Nasta a lucrat ca medic extern la Eforia Spitalelor Civile între 1911 și 1913 și apoi ca medic stagiar la Spitalul Brâncovenesc din București între 1913 și 1918.
Munca sa în spital a fost întreruptă parțial de cel de-Al Doilea Război Balcanic și de Primul Război Mondial, perioadă în care tânărul doctor Nasta a participat la campaniile de luptă împotriva holerei, boală care afecta în masă trupele românești.
În vara anului 1913, sute de soldați români muriseră din cauza holerei. Medicii Victor Babeș și Ioan Cantacuzino au fost însărcinați de guvernul român să ia măsuri imediate pentru a opri răspândirea epidemiei în rândul populației civile și au decis înființarea mai multor spitale mobile și centre de carantină (așa numitele pest-house) care au fost folosite pentru tratarea pacienților și vaccinarea întregului corp de armată. Marius Nasta a fost numit medic prim sergent în centrul de la Zimnicea și, împreună cu tinerii săi colegi, a salvat mii de vieți datorită curajului de a intra în focarul de holeră și a-i îngriji pe cei în suferință.
După absolvirea Facultății de Medicină în 1918, Marius Nasta a lucrat și a studiat la Institutul Pasteur din Paris între 1918 și 1920.
La întoarcerea în țară, în 1921, a preluat funcția de asistent cercetător la Institutul pentru seruri și vaccinuri, redenumit în acel an Institutul Cantacuzino. Acesta era acum finanțat de stat, iar activitatea sa a fost considerată esențială pentru serviciile de sănătate din România pentru că a combinat cercetarea științifică în domenii precum microbiologia, patologia experimentală, epidemiologia și igiena cu producerea de vaccinuri împotriva infecțiilor intestinale, poliomielitei, difteriei, tetanosului, tifosului și malariei, boli care afectau o mare parte a populației României.
În 1926, Marius Nasta a fost numit șef al secției de tuberculoză nou creată la Institutul Cantacuzino și în același an a petrecut câteva luni pentru specializare la Paris, lucrând la Spitalul Laennec și în laboratorul marelui bacteriolog Albert Calmette.
În 1927, o subvenție de la Fundația Rockefeller i-a permis să călătorească în Statele Unite, unde a vizitat și a lucrat în mai multe centre de tratament, inclusiv la Centrul Saranac Lake, cel mai avansat centru pentru tratamentul tuberculozei pulmonare din lume la acel moment.
Între 1928 și 1934, Marius Nasta și-a continuat cercetările științifice la Institutul Cantacuzino și a profesat ca medic specialist în boli pulmonare la Casa Asigurărilor Sociale.
După moartea profesorului și mentorului său, doctorul Ioan Cantacuzino, în 1934, Marius Nasta a părăsit Institutul Cantacuzino pentru a conduce un departament specializat în tratamentul diferitelor forme de tuberculoză și în chirurgia altor boli pulmonare, secție înființată la Spitalul Pantelimon din București. Pe lângă practica clinică la Spitalul Pantelimon, doctorul Nasta a activat în cadrul „Ligii pentru combaterea tuberculozei”, a predat la Facultatea de Medicină și a efectuat sute de consultații ambulatorii la Spitalul Filaret și în cabinetul său privat.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, între 1941 și 1944, Marius Nasta a fost mobilizat ca maior în corpul medical al armatei române, iar în 1944 a condus echipele de prim ajutor din București în timpul bombardamentelor aeriene devastatoare care s-au soldat cu sute de victime civile.
În 1944, s-a mutat de la spitalul Pantelimon la vechiul Spital Filaret unde a fost șef de clinică până în 1949. În acel an, a reușit să fondeze „Institutul de Ftiziologie” și a fost directorul acestuia până la pensionarea sa forțată din 1959. Institutul avea două filiale, una la Cluj, care era condusă de profesorul Leon Daniello, și cealaltă la Iași, condusă de profesorul Nicolae Bumbăcescu, iar profesorul Marius Nasta și-a concentrat întreaga energie activității de îngrijire a bolnavilor de tuberculoză, dar și cercetării în domeniul ftiziologiei.
Medicul Marius Nasta era căsătorit din 1922 cu Lucia “Loulou” Băicoianu, fiica lui Constantin Băicoianu, un important economist și bancher român. Cuplul a avut patru copii, iar viața privată, atât cât îi permitea activitatea profesională, s-a concentrat în jurul familiei și al prietenilor, artiști și scriitori printre care se numărau pictorii Jean Steriadi, Theodor Pallady și Dumitru Ghiață, sculptorii Milița Petrașcu și Ion Jalea, muzicianul Vasile Jianu, filosoful Dimitrie Cuclin și profesoara Alice Voinescu, prima româncă doctor în filosofie.
Scriitorul Panait Istrati, bolnav de TBC, a devenit prieten cu familia Nasta după ce a fost îngrijit de medic la spitalul Filaret în ultimii ani ai vieții sale. În 1913, Marius Nasta devenise apropiat de prințul Vladimir Ghika a cărui credință puternică a avut un impact profund asupra familiei Nasta și a condus la convertirea Luciei Nasta la catolicism.
Mulți dintre acești prieteni și familiile lor apropiate aveau să piară în închisorile comuniste sau au fost, la fel ca doctorul Marius Nasta, supuși diferitelor forme de persecuție de către regimul comunist.
Având în vedere rezultatele Programului Național pentru Controlul TBC, regimul comunist a vrut să-și prezinte succesul în afara României și profesorului Nasta i s-a permis inițial să călătorească în străinătate.
Dar curând a intrat în dizgrația regimului pentru că a început să critice finanțarea deficitară a sistemului de sănătate și devenise foarte îngrijorat de utilizarea excesivă a aparatelor cu raze X învechite, care avea efecte dezastruoase asupra pacienților. Acest lucru l-a adus în conflict direct cu Voinea Marinescu, ministrul comunist al Sănătății, care considera că astfel de critici sunt atacuri la legitimitatea comunismului. În plus, Nasta începuse să fie privit cu suspiciune pentru că refuzase să se înscrie în Partidul Comunist și era căsătorit cu fiica lui Constantin Băicoianu, considerat membru al burghezo-moșierimii.
Opiniile științifice curajoase ale medicului Marius Nasta, familia sa și cercul de prieteni, dar și invitațiile pe care le primea pentru a călători în misiuni științifice în străinătate l-au transformat rapid într-un personaj suspect pentru regimul comunist. În 1958, Departamentul Securității Statului a deschis o anchetă secretă asupra lui Nasta, fiind suspectat că ar fi agent al Serviciului de informații secrete britanic și că ar fi fost recrutat în Elveția în timpul unui congres la care participase la începutul acelui an. Profesorul și familia sa au fost supravegheați timp de mai multe luni, dar nu s-a găsit nicio dovadă care să susțină suspiciunea Securității.
În aprilie 1959, Marius Nasta și soția sa au fost judecați în cadrul unui proces-mascaradă, fiind acuzați că au făcut comentarii disprețuitoare împotriva regimului popular-democratic și împotriva socialismului, că ascultă posturi de radio imperialiste și că răspândesc zvonuri și insulte împotriva politicii externe a Uniunii Sovietice. „Sentința” în urma „procesului” a constat în faptul că eminentul profesor a fost eliminat din toate funcțiile didactice și de conducere de la institutul pe care chiar el îl înființase. Profund afectat de persecuțiile și umilința publică la care au fost supuși atât el, cât și familia sa, Marius Nasta s-a îmbolnăvit de cancer în 1963 și a murit la București pe 5 aprilie 1965.
După căderea regimului comunist, comunitatea științifică și medicală românească l-a recunoscut pe profesorul pe Marius Nasta drept „fondatorul ftiziologiei moderne românești”, iar în 1990 „Institutului de ftiziologie” a fost numit în onoarea sa „Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta”.
