AcasăVizionariiMedici și oameni de științăDoctorul care a scăpat omenirea de variolă

Doctorul care a scăpat omenirea de variolă

Edward Jenner, un doctor din Gloucestershire, Anglia, este cel care a introdus vaccinul împotriva variolei, boală care a ucis milioane de oameni de-a lungul secolelor. La sfârșitul secolului XVIII, pe când era ucenicul unui chirurg de țară, tânărul Edward a observat că mulgătoarele de la ferme care erau afectate de vaccină (Variolae vaccinae, variola vacilor, care produce o formă ușoară de boală la om), nu se mai îmbolnăveau ulterior de vărsat negru (variola umană).

Jenner și-a continuat studiile medicale la Londra, sub îndrumarea profesorului John Hunter și se pare că i-a vorbit profesorului despre observațiile sale, iar acesta i-ar fi replicat: Nu te gândi, Jenner, încearcă! După terminarea studiilor, s-a tânărul întors în Berkeley pentru a practica medicina, în luna mai a anului 1796 la o fermă din împrejurimi a izbucnit o epidemie de vaccină, variola vacilor, iar Jenner a avut ocazia să experimenteze un procedeu empiric, asemănător cu variolizarea.
În ziua de 14 mai 1796 a făcut două incizii mici în brațul unui băiețel de 8 ani, James Phipps, fiul grădinarului său, peste care a aplicat secreția colectată dintr-o pustulă a unei mulgătoare bolnave de variola vacilor. La locul inciziei s-a produs o pustulă asemănătoare celei din variolă, care s-a vindecat în scurt timp.
Pentru a verifica eficiența procedurii, șase săptămâni mai târziu, pe 1 iulie, Jenner îl infectează deliberat pe Phipps cu variolă umană, dar copilul nu dezvoltă niciun semn de boală.
Încurajat de acest rezultat, medicul repetă experiența pe încă 8 copii, inclusiv pe fiul său, obținând același efect. Întocmește un raport, pe care îl trimite la Royal Society, dar demonstrația sa este respinsă, deoarece argumentația era considerată insuficient documentată.
După multe experimente, Jenner își completează lucrarea și o publică singur, sub titlul „Anchetă asupra cauzelor și efectelor vaccinei variolei, o boală care a fost descoperită în unele comitate din vestul Angliei, în special în Gloucester, și cunoscută sub denumirea de variola vacilor”.
Medicul a denumit vaccin substanța folosită pentru transmiterea variolei vacilor, după denumirea în limba latină a acestei boli (lat. vaccinia, derivat din lat. vacca – vacă), iar vaccinare a devenit numele procedeului utilizat pentru protejarea împotriva variolei. Lumea medicală, reticentă la început, a sfârșit prin a accepta metoda doctorului englez, care procedura s-a extins rapid în Europa, deși cauza bolii rămânea necunoscută.
Cu toate acestea, vaccinarea a întâmpinat o serie de dificultăți la începutul secolului XIX, din cauza transmiterii sifilisului, ca urmare a vaccinării prin metoda „braț-la-braț”, însă în 1805 se dezvoltă o nouă tehnică de producere a vaccinului, care înlătura pericolul contagiunii inter-umane cu alte boli. Această tehnică a înlocuit treptat tehnica lui Jenner, vaccinarea braț-la-braț fiind interzisă în Anglia la sfârșitul secolului XIX.
Abia în a doua jumătate a secolului al XIX-lea fenomenul a căpătat o explicație științifică. În 1857, Louis Pasteur a demonstrat că bolile infecțioase sunt produse de microorganisme, care pot fi crescute și studiate și în 1864 va formula teoria germenilor patogeni.
În 1876, Robert Koch descoperă agentul etiologic al antraxului (Bacillus anthracis) și, în 1881, agentul TBC (Mycobacterium tuberculosis).
În 1880, Pasteur dovedește că se poate asigura protecție împotriva bolilor infecțioase prin injectarea unor microorganisme atenuate în corp. După câteva probe reușite pentru prevenirea holerei, antraxului și erizipelului porcin, în 1881, Pasteur, împreună cu Emile Roux, reușesc să prepare primul vaccin împotriva antraxului și, în 1885, primul vaccin împotriva rabiei, deschizând calea imunizării active fundamentate științific.
În semn de omagiu față de Edward Jenner, Louis Pasteur a propus ca numele de vaccinare să fie extins la toate procedurile de protejare împotriva maladiilor prin inocularea unei substanțe externe.
Numai în secolul al XX-lea au murit de variolă între 300 și 500 de milioane de oameni. În 1967 s-au îmbolnăvit de variolă circa 15 milioane de oameni și au căzut victime acestei boli două milioane.
În același an Organizația Mondială a Sănătații a desfășurat o campanie intensă de vaccinare și de informare a opiniei publice cu privire la variolă, iar în 1977 boala a fost total eradicată. De atunci nu s-a mai semnalat nici un caz, fiind singura afecțiune contagioasă ai cărei germeni au fost total eliminați din mediul natural.
Niciun comentariu

Lasă un comentariu