Cu aproape 57 de ani în urmă, un furt de proporții desfășurat la Brukenthal a zguduit opinia publică din România. Opt tablouri de o valoare inestimabilă, ce aparțineau epocii Renașterii italiene și flamande, au fost sustrase din colecțiile muzeului, marcând unul dintre cele mai mari jafuri de artă din istoria țării. Printre operele dispărute s-au aflat „Moartea Cleopatrei” (Anton van Dyck), „Ecce Homo” (Tițian) și alte lucrări semnate de Rosalba Carriera, Frans van Mieris cel Bătrân și Jörg Breu.
Un detaliu interesant este că un al nouălea tablou, „Cap de copil” al lui Paolo Veronese, a fost lăsat pe simeze, aparent pentru că hoțul nu a știut cât este de valoros. Acest episod a devenit rapid subiect de discuție în societatea românească, deși, până în anii ‘90, cercetările au fost învăluite în tăcere. Consultând presa epocii, am constatat totuși că informația a fost publicată de câteva gazete, dar ulterior dosarul a fost clasificat și niciun ziar nu a revenit cu detalii despre cercetări.
Totuși, ancheta inițiată de autorități a fost amplă, dar în 1972, s-a încheiat fără identificarea făptașilor, concluzia oficială fiind „autor necunoscut”. La 15 ani de la eveniment, dosarul a fot clasat pentru că intervenise prescripția faptelor.
Cele opt tablouri dispărute:
Anton van Dyck – „Moartea Cleopatrei”
Frans van Mieris cel Bătrân – „Bărbat cu pipă la fereastră”
Jörg Breu – „Portret de bărbat”
Anonim german – „Bărbat cu haină de blană”
Christoph Amberger – „Portret de bărbat”
Tiziano Vecellio da Cadore (Tițian) – „Ecce Homo”
Rosalba Carriera – „Portretul unei tinere femei”
Albrecht Bouts – „Autoportret”
Cu ajutorul documentelor din ancheta penală din 1968, care au fost între timp făcute publice, încercăm să descifrăm cronologia evenimentului.
În primul rând, trebuie să menționăm că, exact în luna mai, conducerea Muzeului Brukenthal a decis să înlocuiască parchetul și instalațiile electrice din sălile de la etajul II al palatului. Din acest motiv, singura expoziție deschisă publicului, formată din peste 30 de tablouri, era amenajată la etajul I.
Furtul a fost descoperit în dimineața zilei de 28 mai, înainte de ora deschiderii muzeului pentru vizitatori. Era o zi de marți, iar instituția fusese închisă cu o zi înainte. În jurul orei 9, supraveghetoarea Maria Ciuciu a observat, în partea stângă a Sălii baroc, o ramă de tablou goală, rezemată de un dulap tip secretaire. Pe jos erau împrăștiate bucăți de carton.
Îngrozită, femeia l-a alertat imediat pe Nicolae Lupu, directorul muzeului, și împreună au constatat dispariția a încă șapte tablouri. Sub o vitrină, au găsit un chiștoc de țigară „Carpați” cu filtru, iar sub un calorifer, câteva unelte ambalate în hârtie obișnuită, folosită în magazine. Descoperirea a generat panică printre muzeografi, iar miliția a fost chemată de urgență. În același timp, vestea despre furtul tablourilor s-a răspândit rapid în oraș.
Cercetările au început la ora 14:45 și au continuat până a doua zi spre seară. Milițienii au descoperit că două dintre ușile sălilor de la etajul I fuseseră forțate: una din interior și cealaltă, care dădea spre scările ce urcau la etajul II, din exterior. Acest indiciu i-a condus la concluzia că furtul a fost comis de două persoane. Se presupune că ambele au intrat în muzeu ca vizitatori și, după ora de închidere, s-au ascuns la etaje diferite.
Un detaliu curios este legat de tabloul lui Anton van Dyck, care cântărea (împreună cu șasiul) 9,4 kilograme. Nu se știe de ce, hoții au transportat pictura până în podul palatului, iar au desprins-o de pe șasiu.
După desprinderea pânzelor și împachetarea lor, cei doi au părăsit clădirea printr-o fereastră (ale cărei canaturi au fost demontate din interior) situată pe casa scărilor, între etajele I și II. Cu 70 cm mai jos, se afla acoperișul din țiglă (cu o înclinare de 25-30 grade) al unui depozit cu un singur etaj, construit lângă zidul care desparte curtea interioară a Palatului Brukenthal de imobilul învecinat, situat pe str. Mitropoliei nr. 7. Mergând pe acoperiș, cei doi au ajuns la zidul despărțitor, de unde au sărit pe terasa acestui imobil, comună tuturor apartamentelor de pe acel etaj. De aici, au coborât pe scări în Strada Mitropoliei.
Traseul pe care l-au urmat a fost descoperit de anchetatori după fragmentele de vopsea desprinse de pe pânza “Moartea Cleopatrei”, probabil la șocuri. Milițienii s-au bazat mult în stabilirea drumului pe urmele luate câinele polițist Turc, ce fusese adus de la Școala de Dresaj din Dumbrava Sibiului.
Există ipoteza că unul dintre hoți era bun cunoscător al operelor de artă, iar celălalt ar fi putut fi un spărgător calificat, pentru că valoarea tablourilor furate diferă foarte mult. Ipoteza a fost lansată, la vremea respectivă, de pictorul restaurator Octav Coroiu de la Muzeul Național de Artă.
Potrivit acestuia, pictura în ulei “Moartea Cleopatrei”, a lui Anton van Dyck, a fost desprinsă de pe șasiul de protecție cu un briceag care a lăsat doar câteva cioplituri netede, fără urme de împunsături sau unghiuri ascuțite, pe ramă: “Cel care a desprins pânza de pe șasiu era bun cunoscător în ale picturii sau chiar specialist în probleme de artă. Acesta a urmărit ca, în timpul tăierii, pânza cu dimensiunile de 1,9m/l,2m să nu se răstoarne și să cadă pe podea, fapt ce ar fi provocat ruperea sau cel puțin degradarea ei”.
Ancheta a fost realizată de 40 de milițieni coordonați de colonelul Dumitru Ceacanica, adus special din București, și de procurorul Mihai Stoica. Locuințele angajaților muzeului au fost percheziționate minuțios, timp de mai multe luni, dar efortul nu s-a finalizat nici prin identificarea autorilor, nici prin recuperarea tablourilor dispărute.
Se bănuiește că hoții au părăsit Sibiul imediat după furt, cu acceleratul de noapte Wienerwaktzer. Cazul a fost clasat pentru că infracțiunea s-a prescris la 1 iunie 1983, după 15 ani de la producerea evenimentului. Zvonurile legate de celebra spargere de la Brukenthal au continuat însă să circule în epocă.
S-a spus, de pildă, că tablourile au fost furate de hoți plătiți fie de către unul dintre urmașii baronului von Brukenthal, fie de urmașii foștilor proprietari ai operelor de artă. Identitatea celor din urmă nu este însă cunoscută, pentru că, în registrul baronului Samuel von Brukenthal, numele acestora nu au fost notate.
După trei decenii de la furt, în 1998, patru dintre tablourile sustrase au fost recuperate cu ajutorul INTERPOL. Este vorba despre Albrecht Bouts – „Autoportret”, Tițian – „Ecce Homo”, Frans van Mieris cel Bătrân – „Bărbat cu pipă la fereastră” și Rosalba Carriera – „Portret de femeie”.
Potrivit unei știri transmise de Agenția Reuters în acea perioadă, tablourile au fost găsite la un român care a explicat autorităților americane cum au intrat obiectele de artă în posesia lui. Persoana respectivă fugise din țară în perioada comunistă, trecând înot Dunărea în Iugoslavia. De aici a ajuns în Austria, unde a cerut azil politic. În 1971, a întâlnit o femeie bine îmbrăcată, pe nume Lani, care i-a vândut cele patru tablouri pentru suma de 1.200 de dolari. Bărbatul a susținut că nu avea habar că acestea erau furate și le-a declarat ca fiind ale lui când s-a mutat în Statele Unite.
În ianuarie 1998, proprietarul (al cărui nume nu a fost făcut cunoscut de autorităţle americane), dorind să afle amănunte despre vechile sale achiziţii, a cerut avizul unui expert de artă. Cel din urmă a contactat un galerist din Manhattan, care a fotografiat două dintre picturi şi a iniţiat o corespondenţă cu Institutul Regal pentru Studii de Istoria Artei din Haga. Câteva săptămâni la târziu, profesorul Rudolf E. O. Ekkart, directorul Institutului olandez, a recunoscut una din lucrări ca fiind dintre cele furate de la Sibiu şi s-a adresat directorului Muzeului Naţional Brukenthal, semnalându-i apariţia picturii „Portret de bărbat cu craniu“.
Acesta, la rândul său, a transmis informaţia Biroului UNESCO de la Paris, care a anunțat Interpolul. Din acel moment, evenimentele s-au succedat cu repeziciune. Galeristul din Manhattan, având numele şi adresa proprietarului, a furnizat aceste date agentului Serviciului Vamal din Miami, pentru identificare şi localizare. În aprilie 1998, investigaţiile efectuate de Serviciul Vamal au condus la descoperirea altor trei lucrări: Tițian – „Ecce Homo“, Rosalba Camera – „Portret de femeie“, Frans van Miers cel Bătrân – „Portret de bărbat cu pipă la fereastră“.
Cele patru tablouri au fost studiate și evaluate de un expert din Miami, concluzia fiind că acestea fac parte din lotul celor opt lucrări furate în 1968 din România.
Pe 18 iulie 1998, Emil Constantinescu, preşedintele României de la acea vreme, a primit, în cadrul unei ceremonii oficiale care s-a desfășurat la Washington, cele patru tablouri regăsite. Aduse în țară, lucrările au fost reintegrate în colecția muzeului și sunt expuse în prezent în galeria de pictură europeană.
Celelalte patru tablouri, „Moartea Cleopatrei” de Anton van Dyck, „Portret de bărbat” de Christoph Amberger, „Portret de bărbat” de Jörg Breu și „Portret de bărbat”, atribuit unui anonim german, au rămas dispărute până în prezent.
În decembrie 2022, Muzeul Național Brukenthal a organizat o expoziție intitulată „Marele furt din Muzeul Brukenthal 1968”, menită să readucă în atenția publicului acest eveniment și să comemoreze operele pierdute. Expoziția a inclus fotografii de arhivă și fișe de conservare, dar și șasiul de pe care a fost tăiată pânza lucrării „Moartea Cleopatrei”.
Surse:
Tribuna Sibiului, Scânteia, Contemporanul, 1968
Rondul, 1998
