În anul 1925, odată cu ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rangul de Patriarhie, se încheia un capitol de aproape șapte decenii de luptă pentru afirmarea deplină a independenței spirituale și canonice a ortodoxiei românești.
Alegerea Mitropolitului Primat Miron Cristea ca prim Patriarh al României și recunoașterea oficială din partea Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol au consfințit intrarea Bisericii Române între marile patriarhii ale lumii ortodoxe.
Documentul care urmează – Scrisoarea Patriarhiei Ecumenice către Sanctitatea Sa Dr. Miron Cristea, datată 29 august 1925 – reprezintă mărturia solemnă a acelui moment istoric, un act de comuniune frățească prin care Biserica-mamă din Constantinopol binecuvânta maturizarea și demnitatea fiicei sale din România.
Preafericite și Preasfinte Arhiepiscop al Bucureștilor, Mitropolit al Ungro-Vlahiei și Patriarh al Bisericii Autocefale a României,
în Hristos Dumnezeu preaiubit și prea dorit frate al smereniei noastre,
Pe Preasfinția Voastră, atât de iubită nouă în Domnul, frățește vă îmbrățișăm și cu dulceață vă salutăm.
Marea noastră Biserică a lui Hristos, ca o mamă iubitoare, s-a bucurat cu nespusă bucurie pentru toate evenimentele mari și prea slăvite care, în vremea din urmă, prin dreapta Domnului s-au săvârșit împreună cu evlaviosul popor român și cu Sfânta Biserică a României.
Dorind, așadar, să arătăm și mai de aproape această bucurie a noastră, am hotărât sinodicește, cu mulțumire, să însărcinăm pe prea iubiții membri ai Sfântului și veneratului nostru Sinod și frați ai noștri întru Hristos, pe Preasfințiții Mitropoliți Ioachimos al Calcedonului și Ghermanos al Sardeonului, ca, fiind purtători ai scrisorilor noastre încredințate Preasfințiilor Lor și însoțiți de primul dragoman al Patriarhiei noastre, domnul S. Constantindis, să exprime și prin viu grai câtă bucurie sufletească a simțit Marea Biserică a lui Hristos – Maica tuturor – pentru mărirea la care a ajuns acum prea iubita sa fiică și soră, Sfânta Biserică a României, și binecuvântatul popor român.
Totodată, să arate cât de stăruitoare doxologii și rugăciuni înălțăm către Cel Preaînalt, pentru ca de sus să reverse cu îmbelșugare harul și binecuvântarea Sa, spre a face ca și în viitor Biserica și poporul român să sporească în vrednicie și întru tot mai mare bine.
Rugăm pe Preafericirea Voastră să-i primească cu dragoste pe acești trimiși ai noștri, să-i prezinte cu bunăvoință iubitorului de Hristos Rege și prea cinstitului Guvern Regal.
Iarăși vă îmbrățișăm cu sfântă sărutare întru Domnul și rămânem,
Al Preafericirii Voastre iubit frate în Hristos,
† Vasile al Constantinopolului
Nr. 1891 — 29 august 1925
Scrisoarea de mai sus, adresată de Patriarhul Ecumenic Vasile al III-lea al Constantinopolului Sanctității Sale Dr. Miron Cristea, datează din 29 august 1925 și reprezintă actul oficial de recunoaștere canonică a ridicării Bisericii Ortodoxe Române la rangul de Patriarhie.
Această epistolă sinodală, înmânată personal de mitropoliții Ioachimos al Calcedonului și Ghermanos al Sardeonului, trimiși special ai Patriarhiei Ecumenice,
consfințea în mod solemn legitimitatea internațională a noii Patriarhii române. Recunoașterea venea după decenii de afirmare a autocefaliei Bisericii Române (dobândită în 1885) și după un proces complex de unificare bisericească, în urma Marii Uniri din 1918, când toate provinciile românești au fost reunite sub aceeași jurisdicție spirituală.
Din punct de vedere istoric, documentul marchează momentul de consacrare deplină a independenței și maturității spirituale a ortodoxiei românești, iar din perspectivă simbolică, el reprezintă recunoașterea unei demnități naționale dobândite prin credință, cultură și unitate.
