George (Gogu) Constantinescu s-a născut pe 4 octombrie 1881 la Craiova și a fost fiul profesorului Gheorghe Constantinescu. A urmat cursurile liceului în oraşul natal, perioadă în care s-a remarcat prin cunoştinţe excepţionale la matematică şi prin aptitudinile tehnice deosebite, apoi s-a înscris la Şcoala Naţională de Poduri şi Șosele din Bucureşti, pe care a absolvit-o în anul 1904, ca şef de promoţie.
Devenit inginer, s-a ocupat de construcţiile de beton armat ce erau realizate de Serviciul de studii şi construcţii, condus la acea vreme de Elie Radu, iar între anii 1904 şi 1905 a elaborat o teorie originală de calcul pentru betonul armat în domeniul bolţilor încastrate, într-o epocă în care tehnica folosirii acestui tip de material compozit nu era foarte avansată pe plan mondial.
Tânărul și-a utilizat teoriile făcând proiectul unui pod în arc peste râul Doftana, în 1905, și al unui pod peste râul Jiu, la Lainici. Gogu Constantinescu a proiectat şi executat, pentru Marea Expoziţie Națională de la Filaret din 1906, primul pod de beton armat cu grinzi drepte, cu deschiderea de 16 metri, şi planşeele de beton armat de la Arenele Romane. În aceeași perioadă, împreună cu Tiberiu Eremia, inginerul a proiectat podurile de la Adjud, Răcătău, Roman şi Dolhasca, peste Siret.
George Constantinescu este și autorul volumului „Elemente de beton armat”, în care susținea că la acea vreme se efectua un calcul încă „nesigur”, mai ales în ceea ce priveşte „raportul dintre coeficienţii de elasticitate ai fierului şi betonului”.
Tânărul s-a remarcat datorită atenției și meticulozității cu care a examinat fiecare amănunt al proiectelor în care a fost implicat, iar preocupările privind studiul acestui material nu l-au părăsit niciodată, o dovadă fiind brevetul pe care l-a înregistrat în 1954, în Statele Unite ale Americii, privind betonul armat cu fibre de oţel.
Pasionat în acelaşi timp de problema transmiterii energiei prin vibraţii, Gogu Constantinescu a plecat în 1913 în America pentru a realiza experimente în domeniul vibraţiilor acustice. Aici l-a întâlnit pe Thomas Edison, care a apreciat mult partea practică a intereselor inginerului român, dar nici în ţară, nici în SUA, nu şi-a putut finaliza proiectele. Ca urmare, în anul 1916, la vârsta de 35 de ani, a ajuns în Anglia, sperând să își poată dezvoltta ideile pe care le expusese până atunci aproape numai în teorie.
Inginerul a pus la punct teoria sonicităţii, cu ajutorul căreia a realizat numeroase aplicații practice inovatoare, printre care mitraliera sincronizată care putea trage printre palele elicei, datorită căreia aviaţia engleză a reușit să obțină avantaje de necontestat în fața germanilor în timpul Primului Război Mondial.
După deblocarea secretului militar al invenţiei, inginerul a susţinut prima sa conferință pe această temă la Academia Română, pe 14 noiembrie 1919.
Impunerea teoriei sonicităţii, adică transmiterea vibraţiilor prin fluide, a întâmpinat însă opoziţia organismelor de brevetare. La Washington, aplicațiile care funcționau în Anglia (rafale de 2.400 de gloanţe pe minut trase pe cale sonică) au fost declarate absurde, iar autorul, nebun. Oficiul de brevete american a respins cererea lui și doar după ce câțiva membri ai Royal Society din Londra, printre care Lord Rayleigh, Sir J.J. Thomson și Sir Charles Parsons, au confirmat prin jurământ că ”au văzut funcţionând generatoare şi motoare sonice în care propagarea undelor în lichide era capabilă a transmite puteri considerabile de zeci de kw între un emiţător şi un receptor” i-a fost acordat brevetul, în 1917.
Cele peste 100 de invenţii brevetate de Constantinescu au fost după aceea grupate şi publicate în patru volume de Patent Office din Anglia.
Profesorul Matei Marinescu, fiul neurologului Gheorghe Marinescu, a spus despre inginerul care îi fusese professor: “Opera lui Gogu Constantinescu ocupă în tehnică locul pe care operele lui Eminescu, lui George Enescu, lui Gheorghe Marinescu îl ocupă în literatură, muzică, respectiv în ştiinţă”.
Ce este sonicitatea? La această întrebare Gogu Constantinescu a răspuns într-o conferință arătând că este o ştiinţă nouă, „ştiinţa care se ocupă cu transmisiunea energiei mecanice prin vibraţiuni”, menţionând că Enrico Caruso putea sparge un pahar de cristal cu anumite tonuri ale vocii sale, dar unui număr foarte mic de oameni le-ar putea reuși un astfel de experiment, pentru că nu toate vocile umane pot să emită tonurile care să conducă la rezonanţă. În plus, a menţionat cazul unei biserici din Transilvania, unde s-a întâmplat un fenomen similar, când s-a dat primul concert după ce se instalase o nouă orgă.
Lucrarea sa fundamentală, Theory of Sonies, ce fusese publicată în anul 1918 de Amiralitatea Britanică, a apărut în România în anul 1920. Gogu Constantinescu a devenit preşedinte de onoare al Societăţii inginerilor civili din Anglia şi a fost decorat de guvernul britanic, fiind considerat, în 1926, unul dintre cei 17 mari savanţi ai lumii moderne, alături de Einstein, Rutherford, Lord Kelvin, Graham Bell, Edison, J.J. Thomson sau Marie Curie.
Savantul român s-a stins din viaţă pe 11 decembrie 1965 la Coniston, în Anglia, la vârsta de 84 de ani.
Fostul său coleg, prof. dr. Iancu Jianu, spunea la dispariția lui: “Fiind coleg cu Gogu la liceu, în Craiova, l-am cunoscut ca pe un bun camarad; mai târziu, ca student la Politehnica din Bucureşti, s-a lipsit de bursă pentru a o ceda unui coleg foarte sărac şi foarte silitor. Ca inginer, lucra alături de muncitorii manuali, pe care îi cunoştea bine, ştia ce să le pretindă, la nevoie îi sfătuia şi îi ajuta băneşte. O deosebită atenţie avea faţă de tinerii destoinici.
Deşi descoperitor al energiei sonice, el a recunoscut meritele soţilor Curie şi al inginerului Langevin în problema sporirii numărului de vibraţii pe secundă ale sunetelor neauzibile. Piezoelectricitatea descoperită de aceştia a înlesnit aplicarea energiei sonice descoperite de conaţionalul nostru, deci a ultrasunetelor, în toate domeniile activităţii omeneşti.
Iubirea pentru ţara în care s-a născut a sporit pe măsură ce întârzia să o revadă. N-a uitat-o în timpul calvarului nostru în Moldova din Primul Război Mondial, când a trimis câteva mii de lire sterline Crucii Roşii din Iaşi; banii erau o parte din premiul oferit de Amiralitatea britanică pentru importanta sa invenţie: sincronizarea sonică între mitralieră şi elicea de avion.
S-a bucurat de stima şi amiciţia multor personalităţi române. Printre prietenii săi au fost mulţi ardeleni care făceau escală în casa lui din Londra în drum spre America sau spre alte colţuri ale lumii. Ca elev al liceului din Craiova, cunoscuse bine pe vestitul Badea Cârţan din Ardeal.
În ce priveşte stadiul actual al aplicaţiilor sonicităţii în medicină şi biologie, încă de la începutul cercetărilor sale, Constantinescu a prevăzut utilizarea sonicităţii în medicină, deopotrivă cași în tehnica inginerească. Îmi amintesc discuţiile şi corespondenţa în legătură cu aceste preocupări şi, de asemenea, convorbirile lui G. Constantinescu cu prof. Gh. Marinescu.
În ultimii ani, aplicarea ultrasunetelor în medicină a luat proporţii nebănuite. Voi aminti doar folosirea lor la sterilizarea şi conservarea alimentelor şi medicamentelor, aparatura cu ultrasunete utilizată la diagnosticarea unui mare număr de maladii şi, în sfârşit, tratamentul cu ultrasunete care, asociat cu alte mijloace terapeutice, dă bune rezultate în multe afecțiuni. Energia sonică îşi găseşte aplicaţii în problemele de genetică, imunitate şi grefe de ţesuturi şi organe”.
Surse:
Universul literar, februarie 1928 (BCU Cluj)
Știință și tehnică, 1973, 1981
