“În anii 1864 – 1865, înainte de venirea Regelui Carol, doar 88.584 de copii urmau școlile primare şi anume: la ţară, erau 1.988 de școli primare de stat cu 1.988 învăţători și 61.977 elevi, iar la oraşe funcționau 165 de școli primare cu 516 învăţători și 23.260 elevi.
În afară de acestea, mai funcționau 69 de școli primare particulare cu 226 învăţători şi 3.347 elevi, deci nici a opta parte din numărul copiilor ce trebuiau să urmeze la școală, nu o frecventau.
Populaţia ţării la acea epocă era de aproape 4 milioane și jumătate de locuitori (4.424.961 în 1864 – 1865), deci ar fi trebuit ca cca. 650.000 de copii să meargă la școală și, în realitate, nu mergeau nici 90.000. Şcolile primare erau foarte puţine, numărul învăţătorilor foarte mic, iar aceştia nu aveau nicio pregătire specială.
A trebui să vină Legea lui Nicolae Kreţulescu din 1864, pentru ca învăţământul primar să se organizeze, punându-l sub controlul statului, şi să se stabilească obligativitatea şi gratuitatea acestui învățământ. Aceste principii au fost apoi înscrise în Constituția din 1866. Din nenorocire însă, principiul obligativității învățământului, atât de important pentru ridicarea culturală a păturii țărănești, deși înscris în Legea din 1864 și în Constituţia din 1866, nu a putut fi realizat în tot timpul înainte de război, din cauza lipsei de resurse bugetare şi prin urmare a lipsei de localuri de școli şi a lipsei de învăţători.
Nici învățământul secundar care se preda în licee, gimnazii, școli secundare de fete, școale practice, seminarii nu era mai avansat. Pe tot teritoriul ţării nu existau decât 5 licee.
Învățământul secundar (1866)
- 2 la București (Sf. Sava şi Matei Basarab) şi câte unul la Craiova, Iași și Bârlad
- 4 gimnazii: Gh. Lazăr la București, Alexandru cel Bun la lași, unul la Botoșani și unul la Ploiești
- 4 școli secundare de fete: două la Iași, una la București și una la Craiova
- 8 seminarii: București, Iași, Râmnicu Vâlcea, Buzău, Argeș, Huși, Roman și Ismail
- 3 școli cu învăţământ practic: una la București, una la Galaţi și una la Brăila
Învăţământul superior era format din două universităţi: una la București și o alta la Iași, fiecare având trei Facultăţi: Drept, Ştiinţe și Litere.
În cele trei facultăţi ale Universităţii din Bucureşti erau 120 de studenţi și nu ieșise decât un singur liceniat: Ştefan Șoimescu. În cele trei Facultăţi ale Universității din lași erau 89 de studenţi și până în 1865 nu se eliberase nicio diplomă de licenţă.
Înainte de urcarea pe tron a Regelui Carol, Theodor Aman, abia întors din străinătate, înființase Școala de-Belle Arte al cărui director era chiar el, iar în Iași, Școala de Belle Arte a fost înființată de Gh. Asachi.
Încă în primul an al domniei, în ianuarie 1867, cu ocazia felicitărilor de Anul Nou, Regele Carol a spus în discursul său: “Dau cea mai mare importanță instrucţiunii publice şi sper că prolesorii vor pune stăruințele lor pentru dezvoltarea spiritului și formarea moravurilor tinerimii noastre pe calea urmată în toate țările civilizale, căci doresc din inimă luminarea și cultura iubitului meu popor”.
21 de ani mai târziu, pe 2 octombrie 1886, în cuvântarea de la inaugurarea Şcolii de Poduri și Şosele, regele spunea: „Armata și Şcoala formând temelia cea mai sigură pentru propășirea şi întărirea noastră națională, către ele să ne îndreptăm în mod special atențiunea și îngrijirile noastre neîncetate. Școala este templul principiilor”.
Pe 10 mai 1891 suveranul s-a adresat profesorilor: „Școala trebue să fie temelia Statului. De sentimentele ce veţi sădi în inima tinerimii, prin creșterea ce-i veţi da, atârnă tăria morală a generațiunilor viitoare. Viaţa D-Voastră urmează deci să fie o pildă neîntreruptă într-o asemenea propovăduire. Mă veți găsi totdeauna alături cu D-Voastră, căci care îndeletnicire mai sfântă poate fi decât aceea de a face din copilul de astăzi bărbatul care mâine va îi chemat să slujească și să înalțe patria”.
În ceea ce privește învățământul fetelor, e important de semnalat că într-o epocă când oamenii, chiar cei culți, credeau că învățământul fetelor trebuie limitat, unii chiar susținând că fetele nu trebue să înveţe carte, ci să fie bune gospodine și e suficient, Regele Carol I, cu o admirabilă intuiţie a nevoilor unui stat civilizat, susținea încă din 1876 (Cuvântarea la împărțirea premiilor):
„Centru al familiei și al vieții casnice, motor al sentimentelor celor mai nobile și generoase, femeia într-adevăr a avut şi va avea rolul cel mai înalt și mai frumos în societățile omeneşii, pentru care o educație îngrijilă și o instrucțiune solidă trebuie să o prepare“, iar în 1879, (tot cu ocazia împărțirii premiilor) Regele adăuga:
„În secolul de lumină în care trăim, nimeni nu mai pune la îndoială datoria ce incumbă statului și întregii societăți de a da instrucțiunii femeii aceeași îngrijire care se cuvine educațiunii și culturii bărbatului. Ca mamă, femeia are o influență decisivă asupra minţii și inimii copiilor săi și această influență rămâne neștearsă chiar atunci când ei ajung la maturitatea vârstei şi își exercită activitatea asupra mersului treburilor publice. Mama este chemată mai întâi a sădi în inimile cele fragede sămânța simțului de datorie și de patriotism, care mai târziu are să producă cetățeni buni şi plini de iubire şi devotament către patrie. Cu cât vom avea mume posedând printr-o instrucțiune solidă minte cultivată, sentimente nobile şi patriotice, cu atât vom avea într-o zi cetățeni care să-și îndeplinească mai bine misiunea lor în stat”.
De la 1866, de la urcarea pe tron a Regelui Carol I până la 1914, la moartea sa, există următoarele date înregistrate:
În învăţământul primar, în 1866 nu erau înscriși decât 85.237 de elevi (afară de învățământul particular), numărul școlilor fiind de 2.153, iar numărul învăţătorilor de 2.504; după 48 de ani, în 1914, la moartea lui, erau înscriși 620.565 elevi în 5.344 școli cu 8.821. învăţători.
Dacă raportăm numărul copiilor înscriși la populaţia ţării, vedem că în 1865, la o populaţie de 4.425.000 de locuitori fiind 85.237 elevi înscriși, avem o proporţie de.1,9%. În 1914, la o populaţie de 7.500.000 de locuitori, având 620.565 elevi înscriși, proporţia este de 8,3%.
În 1865, bugetul învățământului primar era de 558.200 de lei, din care 385.000 lei pentru școlile urbane și numai 173.200 lei pentru școlile rurale, deci mai puţin de jumătate pentru școlile de la ţară. În 1914, bugetul învăţământului primar atingea cifra de 17.354.321 lei, din care 5.467.675 lei pentru școlile urbane și 11.886.646 lei pentru cele rurale, deci de două ori și ceva mai mult pentru școlile rurale.
În învăţământul secundar, în 1866 nu era nicio școală normală, erau 4 gimnazii, 5 licee, 4 școli secundare de fete, o şcoală de meserii și două de comerţ.
În 1914, la moartea Regelui Carol, erau 18 școli normale, 22 de gimnazii, 20 de licee, 11 școli secundare de fete, 58 de școli de meserii, 15 de comerţ, 33 profesionale de fete și 2 ateliere separate, 2 de menaj, 7 de economie casnică, 18 de agricultură și trei de viticultură.
Cele două Universităţi, cea din Iași, înființată la 26 Octombrie 1860 sub Vodă Cuza și cea din București înființată la 4 Iulie 1864 tot sub Cuza s-au dezvoltat încă din primii ani ai domniei Regelui Carol cu facultăţi de Medicină (în București din 1869 și în lași din 1879). Ambele universități au fost dotate cu laboratoare, cu clinici, cu institute şi seminare. În 1875 s-a înființat Școala Naţională de Poduri și Șosele, în 1883 a fost fondată Școala Superioară de Agricultură și cea de Silvicultură, apoi Arhivele Statului au fost organizat și instalate în noul sediu de la Mihai Vodă, s-a construit noul sediu al Muzeului de Istorie Naturală și s-a dezvoltat Muzeul de Antichităţi.
Sursa:
Regele Carol I și cultura românească din timpul său, dr. C. Angelescu, fost ministru al educației naționale, 1941
