HomeVizionariiScriitoriGustave Flaubert, judecat pentru obscenitate publică

Gustave Flaubert, judecat pentru obscenitate publică

DS TW

Gustave Flaubert s-a născut pe 12 decembrie 1821 la Rouen, în spitalul unde tatăl lui era chirurg. Mama, Anne-Justine-Caroline Fleuriot, era de origine normandă, ea însăși fiică de medic, și a fost persoana cea mai apropiată de scriitor pe tot parcursul vieții sale.

Achille, fratele mai mare cu nouă ani, a fost și el medic, dar relațiile dintre cei doi au fost destul de reci. Caroline, sora mai tânără decât el cu trei ani, s-a măritat în 1845 cu Émile Homard, iar moartea ei, survenită la nașterea unei fetițe care a fost crescută de Gustave și de mama fraților Flaubert, a provocat o imensă tristețe în familie.

În februarie 1832, tânărul a intrat ca extern la liceul din Rouen, dar cerințele de învățare mecanică care se practicau în școală nu au fost deloc pe placul lui.

Prima iubire a scriitorului a fost Élisa Schlésinger, o femeie pe care a întâlnit-o la Trouville-sur-Mer în vara anului 1836, pe când avea doar 15 ani, și pe care a iubit-o cu pasiune, această poveste de dragoste fiind cea care l-a inspirat să scrie romanul “Educație sentimentală”. Femeia avea 26 de ani, era căsătorită și era mama unui bebeluș de doar câteva luni. În 1840, tânărul a plecat la Paris pentru a studia dreptul, nu i-a plăcut orașul, după cum a mărturisit mai târziu, însă în această perioadă l-a cunoscut pe Victor Hugo. Spre sfârșitul anului a călătorit în Pirinei și Corsica, iar în 1846, după un atac de epilepsie, a părăsit Parisul și și-a abandonat studiile.

Din 1846 până în 1854, Flaubert a avut o relație cu poeta Louise Colet, care era căsătorită și care îl iubea nespus de mult, dar el s-a mutat la Croisset, aproape de Rouen, și a locuit acolo pentru tot restul vieții, abandonându-și admiratoarea. Potrivit lui Émile Faguet, biograful scriitorului, relația cu Louise Colet a fost singura lui dragoste serioasă.

Élisa Schlésinger
Louise Colet

Împreună cu vechiul său prieten Maxime Du Camp, romancierul a călătorit în Bretania în 1846, iar în anii 1849–1850 a plecat într-o lungă călătorie în Orientul Mijlociu, vizitând ulterior Grecia și Egiptul. A petrecut apoi cinci săptămâni la Istanbul în 1850 și a vizitat Cartagina în 1858. Flaubert a fost foarte deschis cu privire la relațiile sexuale pe care le-a avut cu diverse prostituate, aventuri pe care le-a descris pe larg în scrierile despre călătoriile sale, dar, din cauza multiplelor experiențe cu femei de condiție proastă, s-a îmbolnăvit de sifilis.

În 1851 a început să lucreze la romanul “Madame Bovary” și a finalizat cartea cinci ani mai târziu, în 1856. Textul a fost publicat inițial în Revue de Paris sub formă de foileton, dar, în februarie 1857, managerul revistei, Léon Laurent-Pichat, tipograful și Gustave Flaubert însuși au fost trimiși în judecată pentru „obscenitate, dispreț față de moralitatea publică și față de religie”.

Din fericire, a fost apărat de celebrul avocat Jules Senard, care, în ciuda rechizitoriului în care era acuzat pentru „realismul vulgar și șocant al portretizării personajelor”, a reușit să obțină achitarea clientului său.

„Dat fiind — suna sentinţa — că nu e îngăduit sub pretextul unei zugrăviri de caractere sau de culoare locală să reproduci abaterile din faptele, spusele şi gesturile unor personaje; că un astfel de sistem ar duce la un realism care ar fi negaţia frumosului şi binelui şi care, producând opere jignitoare deopotrivă pentru ochi şi pentru spirit, ar comite veşnice ultragii la morala publică şi la bunele moravuri. Dat fiind că sunt limite peste care nici cea mai uşoară literatură nu poate trece — şi de care Gustave Flaubert şi co-inculpaţii nu au ţinut suficient seama. Dat fiind că lucrarea al cărei autor e G. Flaubert este o operă care pare să fi fost îndelung şi serios muncită din punct de vedere literar şi al studierii caracterelor, că pasajele arătate în actul de acuzare, deşi condamnabile, sunt puţin numeroase în raport cu întinderea lucrării.

Dat fiind că Gustave Flaubert îşi afirmă respectul pentru bunele moravuri şi pentru morala religioasă, că nu rezultă că lucrarea sa a fost scrisă ca altele numai pentru a da satisfacţie pasiunilor senzuale, spiritului licenţios al desfrânării sau pentru a batjocori lucruri ce se cer înconjurate cu respect de toată lumea. Că a greşit doar pierzând uneori din vedere regulile pe care orice scriitor care se respectă nu trebuie niciodată să le încalce şi uitând că literatura, ca şi arta, ca să-şi realizeze bine efectul pe care trebuie să-l producă, nu trebuie să fie castă şi pură doar în forma şi expunerea ei, Tribunalul îl achită pe inculpat”.

Scriitorul a primit în această perioadă un sprijin puternic de la Victor Hugo, care i-a scris: „Sunteți unul dintre acele vârfuri pe care multe loviturile l-au atins, dar niciuna dintre ele nu l-a doborât.”

Anii 1870 au fost o perioadă dificilă, pentru că soldații prusaci i-au ocupat casa în timpul războiului, mama sa a murit în 1872, iar după dispariția ei a fost afectat de probleme financiare și starea lui de sănătate a început să se deterioreze din cauza bolilor venerice de care suferea încă din tinerețe.

Gustave Flaubert a murit la Croisset, din cauza unei hemoragii cerebrale, pe 8 mai 1880, la vârsta de 58 de ani, și a fost înmormântat alături de familia sa, în cimitirul din Rouen.

DS TW
Latest comment

leave a comment