Maria Leopoldina a Austriei s-a născut pe 22 ianuarie 1797 la la Palatul Schönbrunn din Viena și a fost fiica lui Francisc al II-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman, și a celei de-a doua lui soții, Maria Teresa a celor Două Sicilii.
Copila a fost educată în conformitate cu principiile stabilite de bunicul ei, împăratul Leopold al II-lea, printre recomandările acestuia fiind ca prinții imperiali să respecte, încă din copilărie, următoarele principii: “Nu-i asupri pe cei săraci. Fii caritabil. Nu te plânge de ceea ce Dumnezeu ți-a dat, îmbunătățește-ți deprinderile. Trebuie să ne străduim să fim buni”.
Leopoldina a ținut cont de cele trei valori habsburgice – disciplină, pietate și simțul datoriei – și, pe tot parcursul scurtei ei vieți, a încercat să respecte misiunea care îi fusese hărăzită prin naștere.
Arhiducesa și surorile ei vorbeau franceza și latina și au primit lecții de desen, pian, călărie și echitație. Mama ei a murit când avea zece ani, apoi tatăl s-a recăsătorit cu Maria Ludovika de Austria-Este, care s-a ocupat cu atenție de educația fiicelor vitrege.
Pe 24 septembrie 1816, Leopoldina a fost anunțată de tatăl ei că Pedro de Branganza, prințul Braziliei, își dorește ca soție o prințesă de Habsburg și că ministrul Klemens von Metternich sugerase că aceasta ar putea fi chiar ea. Aranjamentul pentru căsătorie a fost făcut, iar în următoarele luni prințesa a studiat istoria și geografia țării îndepărtate în care urma să se mute și a învățat limba portugheză.
Anul următor, pe 13 mai 1817, arhiducesa s-a căsătorit cu Dom Pedro prin procură la Viena, mirele fiind reprezentat la ceremonie de unchiul ei, arhiducele Karl. În august, Leopoldina plecat spre Brazilia însoțită de două nave pe care se aflau oameni de știință, pictori, grădinari și un taxidermist și, după o călătorie care a durat 81 de zile, a sosit la Rio de Janeiro pe 5 noiembrie.
Cuplul și-a stabilit reședința în Quinta Boa Vista în São Cristóvão, iar în 1822 dom Pedro a devenit împărat al Braziliei, succedându-l pe tatăl său, care ridicase ținutul la rangul de regat. Cei doi au avut șapte copii: Maria a II-a a Portugaliei, Miguel (care a murit în copilărie), João Carlos, Januária Maria, Paula Mariana, Francisca și Pedro al II-lea.
Mariajul arhiducesei austriece nu a fost însă fericit, pentru că soțul și-a continuat aventurile extraconjugale, cea mai cunoscută amantă a lui fiind Domitila de Castro Canto e Melo, marchiza de Santos. Bărbatul a recunoscut-o public pe fiica ilegitimă pe care o avea cu aceasta, acordându-i titlul de ducesă de Goiás, și-a numit metresa doamnă de onoare a împărătesei, iar când cuplul imperial călătorea, era însoțit în permanență de marchiză. La insistențele lui Dom Pedro, cei trei au mers împreună la Bahia, la începutul anului 1826, iar acest eveniment umilitor a avut un efect devastator asupra delicatei soții.
Într-o scrisoare către sora ei, împărăteasa a mărturisit: „Acest monstru seducător este cauza tuturor nenorocirilor mele”. Izolată și ținută captivă de soțul abuzator care își dorea doar nașterea unui moștenitor al tronului, Maria Leopoldina a devenit din ce în ce mai deprimată, deși era foarte iubită de poporul brazilian. Pe 2 decembrie 1825, l-a adus pe lume pe singurul ei fiu, micul Pedro, care a rămas orfan de mamă după doar un an.
Frumoasa împărăteasă a murit la Rio de Janeiro pe 11 decembrie 1826, după ce suferise un avort, dar motivul decesului este încă dezbătut de istorici.
Cea mai credibilă dintre versiuni spune că regina ar fi fost bătută de soțul ei în timpul unei crize de furie. Acest lucru s-ar fi întâmplat pe 20 noiembrie 1826, în momentul în care ea urma să preia temporar regența, astfel încât împăratul să poată călători în sud, pentru a participa la războiul împotriva Uruguayului.
Dorind să demonstreze că zvonurile despre relațiile sale extraconjugale și scandalurile din cuplul imperial sunt niște minciuni, Dom Pedro hotărâse să organizeze o mare recepție de rămas bun înainte de plecare și a cerut ca atât împărăteasa, cât și amanta sa, Marchiza de Santos, să apară împreună în fața demnitarilor și a diplomaților pentru a îndeplini protocolul sărutului mâinii suveranului. Acceptând acest lucru, Maria Leopoldina ar fi recunoscut-o oficial pe amantă, dar ea a decis să sfideze ordinele lui Pedro și a refuzat să se prezinte la recepție. Furios, împăratul a târât-o prin tot palatul, a urlat la ea și a lovit-o. Împărăteasa nu a cedat, Dom Pedro a apărut la ceremonia de sărutare a mâinii însoțit doar de marchiza de Santos și a plecat la război fără măcar să treacă să-și salute soția.
Leopoldina, care suferea de depresie severă de luni de zile, era în acel moment însărcinată în trei luni, iar starea ei s-a agravat. S-a spus atunci că a fost ținută prizonieră la Quinta da Boa Vista sau că a fost otrăvită de medicul ei, la ordinul marchizei de Santos.
Pe 19 noiembrie, tânăra a suferit o mică sângerare, apoi a început să facă febră și diaree severă, ceea ce indica o posibilă hemoragie internă. Pe 30 noiembrie, împărăteasa a expulzat un făt de sex masculin de aproximativ trei luni, dar starea a continuat să i se agraveze. Avea halucinații, febră și hemoragie, iar medicii au consemnat că se află într-un “tablou septic clar, un tablou al morții”.
Pe 11 decembrie, nefericita Leopoldina s-a stins din viață. Trupul ei, acoperit cu mantaua imperială, a fost așezat în trei sicrie, primul din pin portughez, al doilea din plumb si al treilea din cedru și a fost înmormântat pe 14 decembrie 1826 în biserica Mănăstirii Ajuda, iar când aceasta a fost demolată în 1911, rămășițele i-au fost transferate la Mănăstirea Santo Antônio, tot în Rio de Janeiro. În 1954, osemintele ei au fost așezate într-un sarcofag de granit verde decorat cu aur, care a fost depus în Capela Imperială din orașul São Paulo, sub Monumentul Ipiranga.
Dom Pedro s-a recăsătorit cu Amélie de Leuchtenberg și se pare că acest al doilea mariaj a fost unul fericit.
