Henry Ford: Secretul succesului

Henry Ford
DS TW

Un ziarist maghiar stabilit în America, d. Királyhegyi, l-a vizitat în vara anului 1931 pe proprietarul uzinelor din Detroit şi a relatat impresiile culese în câteva aspecte… anecdotice.

Faima lui Henry Ford nu este depăşită, în America, decât de aceea a lui Al Capone. Este, într-adevăr, omul cel mai bogat din lume, dar el nu este numai fabricant de automobile, ci şi economist, avocat, medic, critic, scriitor, pe scurt ceea ce America numește omul universal. Americanul mijlociu nu recunoaşte o mai mare autoritate decât aceea a acestui industriaş de anvergură. Când, deunăzi, s-a reprezentat în Detroit o piesă a genialului O’Neil, afişe imense anunţau următoarea frază de publicitate: “Henry Ford says it is a good play. (Henry Ford spune că e o piesă bună). Părerea aceasta favorabilă i-a asigurat piesei un succes răsunător.

Henry Ford publică zilnic, în ziarele americane, orice fel de declaraţii asupra cutărui lucru ori cutărei chestiuni, până ce a ajuns să aibă o părere asupra… a tot ce se întâmpla. Aşa, de pildă, a declarat odată că, pentru a trăi până la adânci bătrâneţi, e suficient să te scoli la ora şase dimineaţa şi, în loc să bei cafeaua cu lapte, să faci o plimbare de jur împrejurul grădinii, mestecând morcovi cruzi. E regretabil că domnul Ford a uitat că nu toată lumea are grădină; omisiunea aceasta, însă, nu împiedică ziarele americane să-i consacre zeci de articole.

Henry Ford

UN ROD SEC

Tatăl lui Ford, un lucrător cinstit, nu era întotdeauna mulţumit de purtarea fiului său, care nu prea voia să înveţe şi trăgea la fit. Bătrânul nu contenea să-i spună că lenevia va avea urmări funeste asupra viitorului său. Şi, într-adevăr, până la vârsta de 40 ani, Henry Ford nu a fost decât un biet fierar, veşnic pradă greutăţilor materiale. Cu prilejul celei de-a 60 aniversări, Detroit News a publicat pe prima pagină a ziarului facsimilul unei scrisori pe care multimilionarul a primit-o în 1905 de la o societate anonimă al cărei director îl anunţa cu regret că nu îi poate acorda un credit de 7 dolari şi 70 de cenţi, deoarece clientul nu-şi achitase încă vechea datorie de 5 dolari şi 25 centi.

 

UN OM CARE A AVUT NOROC…

Debutând în afaceri, H. Ford a avut nevoie de un contabil şi l-a angajat pe un oarecare domn Couzons, pe care, din lipsă de bani, îl plătea, la sfârşitul fiecărei luni, cu câteva acţiuni ale întreprinderii. Prietenii contabilului nu pierdeau niciun prilej în care să nu-şi bată joc de optimismul tânărului funcţionar care primea drept remunerație nişte valori atât de problematice ca acţiunile Ford. Ulterior Couzens a devenit senator al Statului Michigan și în 1923 a vândut pentru suma de 27 de milioane de dolari primele acţiuni de prioritate ale Societăţii Ford.

Henry Ford

Tot la începuturile vieţii sale de om de afaceri Ford l-a vizitat pe un anume John Ogner, proprietarul unei mici băcănii din West Yefferson Avenue, propunându-i să renunţe la dugheană şi să se asocieze cu el. Ogner a izbucnit în râs şi, drept răspuns, l-a invitat să iasă afară. Câţiva ani mai târziu băcanul s-a sinucis, măcinat de regretul de a fi lăsat să-i scape din mâini un prilej atât de strălucit de a face avere.

 

DICTATORUL DIN DETROIT

Henry Ford s-a bucurat de o mare influenţă în lumea întreagă, dar mai ales în Detroit. Când uzinele sale întrerupeau lucrul, orice comerţ în oraș era suspendat. El era dictatorul economic al întregii provincii. Într-o zi s-a gândit să monopolizeze nu numai industria automobilelor, ci şi pe aceea a frizeriilor. Zis şi făcut, Ford i-a angajat pe cei mai buni lucrători din saloanele de frizerie și coafură din partea locului, oferindu-le lefuri mari. Saloanele lui somptuoase au fost deschise pretutindeni. Şi, bineînţeles, cu o scădere considerabilă a preţurilor: un ras costa 10 cenţi în loc de 40. Clienţii veniră în număr atât de mare, încât saloanele nu mai puteau prididi şi întreprinderea aduse frumoase beneficii.

Henry Ford

Îmbătat de acest succes, H. Ford a înființat măcelării, magazine de confecţii, farmacii, pornind mereu de la acelaşi principiu. Micii comercianţi au fost aduşi, succesiv, la ruină, nefiind în stare să concureze cu Ford. Disperaţi, oamenii de afaceri din Detroit, Fordson şi Riverrouge au convocat o adunare generală cu scopul de a găsi un remediu acestei stări de lucru. Henry Ford a fost invitat să ia parte la dezbateri, cu toate că organizatorii erau siguri că marele industriaş nu va veni. Discuţiile erau în toi şi atmosfera supraîncărcată, când, deodată, Ford a apărut în prag. Purta un costum gris închis, cu o croială ireproşabilă şi silueta lui subţire şi sumbră se profila în sală ca aceea a unei pasări de pradă. Urcându-se imediat la tribună, s-a adresat adunării:

Domnilor, nu văd raţiunea disperării dumneavoastră. În cazul când sunteţi ruinaţi, veţi găsi oricând de lucru la mine…

Şi, fără a aştepta răspunsul, a ieşit trântind uşa.

Henry Ford

JOS CARITATEA, TRĂIASCĂ MUNCA!

Ford se plimbă întotdeauna într-un mic automobil al firmei sale, pe care-l conduce singur. Este de obicei escortat de doi agenți care, în schimbul unui salariu zilnic de opt dolari, îl urmează peste tot opt ore pe zi, în cursul cărora le este interzis să fumeze şi să bea. Antreprenorul este un campion al prohibiţiei şi şi-a făcut un renume din faptul că este cel dintâi care dă exemplul cel bun. În uzinele sale a interzis lucrătorilor să fumeze, iar cei care sunt prinși că încalcă regula sunt imediat concediaţi. Ford este renumit şi pentru că nu a făcut niciodată vreo donaţie fundațiilor de caritate, deoarece principiul său călăuzitor îl oprește să facă acest lucru: “Toată lumea trebuie să lucreze în tinereţe pentru a-şi asigura bătrâneţea!”

 

“AMERICA FOR EVER”

Ford e un patriot convins. Dispreţuieşte tot ce nu e american. Acum câţiva ani, un negustor de antichităţi din Europa, reuşind să pătrundă în biroul lui, i-a oferit câteva obiecte de valoare. Dar Ford l-a oprit brusc pe negustor:

– Vindeţi, poate, antichităţi americane? Anticarul, derutat, a început să se bâlbâie, spunând că America e o ţară nouă, pe când Europa, cu trecutul său milenar…

Henry Ford
Henry Ford

Ford nu a mai aşteptat continuarea:

I am not interested.

Şi întrevederea s-a terminat. Totuşi există un produs european pe care Ford îl adoră: muzica ţiganilor. Aflând de această pasiune, un ţigan din Detroit i-a cerut miliardarului să fie naşul noului său născut. Nu mică i-a fost mirarea omului când, a doua zi, a primit o scrisoare scrisă chiar de mâna marelui industriaş, prin care îl informa că, deoarece ocupaţiunile sale îl împiedică să ia parte la ceremonie, îl roagă pe părintele copilului să accepte un cec de două mii de dolari.

 

ŞI, TOTUŞI, SĂRMANUL HENRY FORD!

Cu toate acestea, nimeni nu ar avea motive să invidieze soarta lui Henry Ford. Bietul miliardar nu e pe deplin fericit. E drept că are în grădină întinse brazde cu morcovi, în galeriile palatului nenumărate antichităţi americane şi, în ateliere, o armată de automobile. Pe deasupra, o bătrâneţe asigurată cu preţul muncii de-o viață.

În schimb, societatea americană, veritabila aristocraţie a Lumii Noi, “elita celor patru veacuri”, nu l-a admis în mijlocul ei. E drept iarăşi că însuşi prinţul de Walles i-a făcut cinstea, cu prilejul trecerii sale prin America, să-l viziteze, însă onoarea aceasta nu a izbutit, cu toate speranţele lui Ford, să aranjeze definitiv lucrurile.

Chelnerul de restaurant visează bacşişuri grase, actorul – roluri de vedetă, săracul își dorește bogăţie, iar Henry Ford speră… să fie primit la un ceai intim la familia Vanderbilt…”

Henry Ford
DS TW
No comments

leave a comment