Comunistul ilegalist Alexandru Iliescu, tatăl fostului președinte al României, s-a născut la 22 septembrie 1901 la Oltenița, în familia muncitorului Vasile Iliescu și a crescut într-un mediu marcat de lipsuri materiale. Datorită eforturilor mamei sale, Maria, a urmat Școala de artă și meserii din localitatea natală, specializându-se în domeniul mecanicii și obținând calificarea de ajustor mecanic.
În 1919, lucra ca fochist, apoi mecanic de locomotivă pe trenurile de pe ruta București–Oltenița. Ulterior a devenit militant comunist, iar la vârsta de 25 de ani, a fost angajat la Fabrica de Avioane din Brașov, de unde a fost concediat în 1928 din cauza activității politice. Revenit la București, s-a afiliat Sindicatului Lucrătorilor Metalurgiști. Alexandru Iliescu a fost arestat în noiembrie același an pentru propagandă în mediul muncitoresc, dar a fost eliberat în urma protestelor colegilor. În 1930, a fost primit în Partidul Comunist Român (P.C.R.), aflat la acel moment în ilegalitate. Reangajat ca ajustor mecanic la Depoul B.M. din București, s-a implicat în organizarea mișcării muncitorești, atrăgând atenția autorităților, astfel că în 1931 a fost concediat din cauza activităților politice.
Și-a continuat însă în lunile următoare misiunea militantă și a fost trimis, în decembrie același an, sub numele conspirativ „Ignat”, la Congresul al V-lea al P.C.R. desfășurat lângă Moscova, rămânând în Uniunea Sovietică până în 1935 sau 1936, pentru a urma cursuri de partid și, evident, cunoscând direct modelul stalinist de construcție socialistă.
După revenirea în România, a fost intens supravegheat de Siguranță. Alexandru Iliescu a reușit să se reangajeze în diverse fabrici bucureștene, desfășurând în paralel, în mod susținut, o intensă activitate comunistă clandestină. În iunie 1939, a fost arestat în urma implicării în campania electorală a breslei metalurgice, judecat (apărătorul grupului de ilegaliști a fost avocatul Lucrețiu Pătrășcanu) și condamnat la 6 luni de închisoare la Jilava.
După eliberare, în 1940, a fost numit instructor al Comitetului Central al P.C.R. pentru zona Văii Prahovei. Arestat din nou în iulie 1940, a fost încarcerat și apoi internat în lagărele de la Caracal și Târgu Jiu. În 1943, grav bolnav din cauza unor afecțiuni cardiace, a solicitat să fie trimis într-o unitate medicală, dar a fost refuzat. A fost spitalizat abia în 1944 la Spitalul Filantropia din Craiova, sub pază militară, dar după scurt timp a fost readus în lagăr.
„În 1944, la Târgu-Jiu au avut loc niște dispute în organizația de partid. Gheorghiu-Dej, care răspundea de Caransebeș, l-a izolat pe taică-miu și pe alți câțiva de colectiv: Joja, Ovidiu Șandru, Trandafirescu și alții. Un număr de oameni au fost deci ținuți în afara partidului. A ieșit din închisoare, nu a avut nici un fel de comunicare, nimeni nu-l mai primea și s-a angajat ca muncitor, din nou, la calea ferată, mai exact la Remiza de Telecomunicații din Gara Filaret. Așa am revenit și eu acasă, că până atunci locuisem la o mătușă de-a mea. Maică-mea (Maria Iliescu a fost mama adoptivă a lui Ion Iliescu, pentru că cea care i-a dat naștere își refăcuse viața), la rândul ei, a fost chemată de Gheorghiu-Dej și i s-a pus în vedere să se despartă de taică-miu…”, povestea Ion Iliescu despre acea perioadă.
Eliberat după 23 august 1944, Alexandru Iliescu a fost, după cum spunea fiul său, marginalizat de fruntașii comuniști. Pe 23 august 1945, în timpul unui discurs susținut la Direcția Telecomunicațiilor C.F.R., a suferit un infarct fatal. Avea 44 de ani. Pentru că a fost considerat de colegii săi unul dintre militanții de seamă ai mișcării din perioada interbelică, pe piatra lui funerară a fost gravat mesajul: „Căzut la datorie!”
Despre mama naturală a lui Ion Iliescu există multe controverse. Maricica Toma (sau Stoica, după alte surse) s-a căsătorit cu Alexandru Iliescu cu un an înainte de a se naște fiul care va devenit primul președinte al României după 1989. Registrul Stării civile și cel de botezuri din Oltenița arată că Alexandru și Maricica s-au căsătorit oficial pe 28 iulie 1929, la domiciliul lor din Strada Ion Heliade Rădulescu nr. 8, avându-i ca nași pe Ioan și Adriana Dabija. Ion Iliescu s-a născut la 3 martie 1930 și a fost botezat în ziua de 27 martie, la trei zile după cununia religioasă a părinților.
În perioada în care tatăl său s-a aflat în URSS, Ion Iliescu a ajuns în grija bunicilor paterni. Mama naturală se stabilise în București cu cel de-al doilea copil, Eugen, născut în 1932. După divorțul de Alexandru Iliescu, femeia s-a recăsătorit cu un anume Ivănuș.
În 1940, în scurta perioadă dintre detenții, Alexandru Iliescu s-a recăsătorit cu Maria, cea care i-a devenit mamă vitregă fostului președinte. Aceasta, ilegalistă comunistă și ea, era la acel moment lenjereasă la Spitalul Filantropia, dar fusese la începutul anilor ‘30 învățătoare în satul natal, Valea Izei din Maramureș, și participase, conform unor surse din epocă, la Războiul civil din Spania, în brigăzile special organizate de comuniști pentru a lupta cu trupele lui Franco.
„Era o femeie harnică, muncitoare și demnă, căreia i-am păstrat și-i păstrez toată stima și dragostea filială. Fiică de țărani maramureșeni, a avut o viață grea de încercări și privațiuni multiple. La numai 33 de ani, în 1945, după anii grei ai războiului și după anii de închisoare și lagăr ai tatălui meu, a rămas văduvă cu trei copii. Eu, la 15 ani, eram cel mai în vârstă. Nu s-a recăsătorit. A muncit din greu, cu sănătatea zdruncinată, dar nu s-a plâns niciodată și n-a apelat la mila nimănui. A fost un exemplu de devotament matern, de tărie morală și demnitate umană“, spunea Ion Iliescu despre femeia care l-a crescut, într-un interviu publicat în 1993.
