Iosif Vulcan s-a născut pe 31 martie 1841 la Holod, în Bihor, într-o veche familie greco-catolică. Tatăl lui, Nicolae Vulcan, a fost preot, nepot de unchi al episcopului Samuil Vulcan, întemeietorul școlii de la Beiuș, iar mama sa se numea Irinyi Viktória. Copilul a urmat școala primară în comuna Leta-Mare, unde s-a mutat cu familia în 1844, iar din 1851 a mers la Gimnaziul Premonstratens din Oradea. La sfatul tatălui, s-a înscris la Facultatea de drept a Universității din Budapesta, dar nu a urmt o carieră de avocat, pentru că a fost atras de literatură.
În luna iunie a anului 1865 Iosif Vulcan a întemeiat revista Familia, al cărei program era răspândirea culturii românești în Transilvania. În februarie 1866 a primit la sediul redacției, de la un privatist de la Gimnaziul din Cernăuți, o scrisoare însoțită de mai multe poezii. Semnatarul era Mihail Eminovici.
Redactorul Familiei a publicat una dintre ele, “De-aș avea”, dar a transformat, de comun acord cu autorul, numele acestuia din Eminovici în Eminescu.
Publicistul Teodor Neș îl descria mai târziu: “Fața lui Iosif Vulcan, poleită de-o bunătate statornică, mustățile sucite dârz, silueta înaltă, îmbrăcat cu îngrijire într-o solemnă redingotă așa cum se cuvine unui academician, 40 de ani a stăpânit și îndrumat mișcarea culturală din Bihor prin revista Familia, prin comediile sale de moravuri și monologuri. Prin autenticul său spirit de gospodărie, prin bunătatea, politețea și respectul ce-l avea pentru oamenii de condei și pentru colegii săi de la Academie, a izbutit să adune în paginile revistei sale colaboratori din toate unghiurile pământului locuit de români și să facă din “Familia” un organ de pulsație culturală la periferia românimii.”
Iosif Vulcan a fost și unul dintre promotorii teatrului românesc în Transilvania în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. În 1870, alături de deputații români din Parlamentul ungar, a pus bazele unei societăți pentru crearea unui fond pentru construcția unui teatru permanent în limba română și, prin articolul publicat în 1869 numit “Să fondăm teatrul național!”, a atras de partea proiectului său o mulțime de transilvăneni inimoși. Până în 1907 a participat la toate adunările generale ale societății care avea ca scop strângerea de capital pentru înființarea acestei instituții de cultură în Transilvania.
Fondatorul revistei Familia a scris el însuși poezii, nuvele, romane și a făcut mai multe traduceri. În 1868 a vizitat Bucureștiul, iar în 1869 a tipărit primul volum din “Panteonul Român”, volum ce conține portretul și biografia principelui Carol al României. În această antologie a publicat lucrările lui Andrei Mureșanu, Heliade Rădulescu, Timotei Cipariu, Treboniu Laurian, Mihail Kogălniceanu, Gheorghe Barițiu și Vasile Alecsandri ce apăruseră anterior în “Familia”.
Cărturarul a murit pe 8 septembrie 1907, la ora 6 după amiaza, din cauza unei nefrite acute. Ceremonia funerară a fost oficiată de episcopul Demetrie Radu, toate societățile culturale române și maghiare trimițându-și delegați pentru a rosti un cuvânt de bun rămas la sicriul dispărutului care a fost apoi înmormântat la Cimitirul Olosig din Oradea.
Moștenirea sa, revista “Familia”, trăiește și astăzi, fiind editată de Consiliul Judeţean Bihor. La Oradea există și Muzeul Iosif Vulcan, în casa în care s-a aflat redacţia revistei Familia între anii 1897-1906, de fapt, casa în care au locuit Iosif şi soția sa, Aurelia Vulcan. Spaţiul fusese cumpărat cu 20 de mii de coroane în 1896, iar la ceva timp după moartea publicistului, în aprilie 1918, Aurelia Vulcan a vândut reședința cu 150 de mii de coroane lui Schreiber Iacob.
Un an şi jumătate mai târziu casa a fost cumpărată de o anume Margit Moskovitz, o femeie ce avea să fie deportată şi gazată la Auschwitz în vara anului 1944. După război, imobilul a intrat în proprietatea statului, în 1964 deschizându-se aici Casa Memorială Iosif Vulcan. Datorită învestițiilor autorităților locale, în 2015 Muzeul Iosif Vulcan a devenit un spațiu complet reamenajat ce găzduiește o colecție de documente în original sau diverse reproduceri, numere din cele cinci serii ale revistei Familia, precum și obiecte de artă sau de mobilier care i-au aparținut marelui cărturar.
„Familia” a fost pentru bunicii și părinții noștri purtătoarea de cuvânt a acestor bucurii curate din care ei s-au împărtășit fericiți, cinstind cum se cuvine fiecare mărturisire a conștiinței românești, oricât de neîndemânatice se arătau formele ei de exprimare.
Iosif Vulcan, întemeietorul și directorul revistei din Bihor, a fost, la rândul lui, umul din stâlpii puternici, pe umerii căruia s-a așezat viața Ardealului din a doua jumătate a veacului trecut. El n-a fost și nici nu putea să fie un meșter făurar de gânduri alese, chinuit de râvna perfecțiunii; el n-a cizelat miniaturi delicate, nici n-a șlefuit scumpe nestemate pentru lada cu comori a unui Prinț capricios și darnic; el nu s-a retras, ca un cugetător sihastru în singurătatea rece a foișorului de fildeș, pentru a clădi în văzduh, pe treptele absolutului, sisteme de interpretare a deșertăciunilor lumii, vorbind cu eternitatea pe deasupra veacurilor de carne și de sânge.
Iosif Vulcan, venerabil înaintaș al breslei noastre, paznic de hotar al românismului și deschizător de drumuri pentru frumusețile ce aveau să se nască, a rămas omul nevoilor gospodărești ale neamului său, ocrotindu-i sărăcia, sporindu-i încrederea și împlinindu-i golurile, gata totdeauna să pună umărul la greu și să ia asupra lui osteneala lucrului celui bun, în ceasuri de anevoioase încercări și mari sfâșieri ale inimii.
Iosif Vulcan și-a cunoscut menirea și și-a îndeplinit-o cu osârdie. Viața lui apare ca o linie dreaptă, egală și statornică, fără culmi de îndrăzneală, dar fără eclipse de continuitate, dându-ne nouă, urmașilor, pilda unei nobile hărnicii și a unui idealism neprihănit. Înconjurat de respectul contemporanilor, mândru în atitudinea lui de diferențiere față de stăpânirea străină, legat cu pasiune neobosită de manuscrisele rânduite cu religioasă ordine în sertarele biroului încăpător, indulgent cu cei tineri și prieten cu toată lumea, optimist și activ, răzbătător și ospitalier, construind într-una planuri noi și lansând rodnice inițiative, Iosif Vulcan n-a fost un scriitor de strălucitor talent, n-a fost un erudit al bibliotecii, n-a fost prestidigitatorul unei catedre universitare, dar pentru noi a însemnat mai mult decât atât: a fost o forță creatoare de cultură, un pioner al românismului integral, un învățător al neamului”, scria într-un omagiu publicat în 1941 scriitorul Alex. Hodoș.
Pingback: Iosif Vulcan, un mare cărturar transilvănean - Mesagerul de Nord / September 8, 2023
/