HomeLocuri de povesteNecropole și cimitire faimoaseJohn F. Kennedy: Glonțul care a lovit toată America

John F. Kennedy: Glonțul care a lovit toată America

John F. Kennedy
DS TW

John F. Kennedy s-a născut pe 29 mai 1917 în Brooklyn și a fost al doilea din cei nouă copii ai lui lui Rose și Joseph Kennedy, ambii descendenți ai unor imigranți irlandezi. Băiatul a fost bolnăvicios, dar era foarte inteligent, pasionat de literatură, citea în special cărți de aventuri, iar în 1936, după ce a încheiat liceul, a început studiile la Universitatea Harvard.

În 1940, la scurt timp după absolvire, s-a oferit, ca și fratele său mai mare, voluntar în marină, dar nu a fost acceptat din cauza problemelor sale de sănătate. Nu a renunțat însă la idee și, cu ajutorul tatălui său, a fost primit la Centrul de informații navale din Washington, fără să treacă examenul medical. În această perioadă a fost în centrul unui scandal din cauza unei relații cu o femeie căsătorită, Inga Arvad, despre care se presupunea că ar fi fost spion nazist, dar aventura s-a încheiat foarte curând.

John F. Kennedy
John F. Kennedy

În mai 1946, după încheierea războiului, John F. Kennedy a fost ales membru în Congres, iar tatăl său și-a pus toată energia în construirea carierei viitorului politician. În 1952 a obținut un mandat în Senat, iar un an mai târziu a cerut-o de soție pe Jacqueline, jurnalistă la Washington Post la acel moment. Cei doi s-au căsătorit pe 12 septembrie 1953, iar șapte ani mai târziu, în ianuarie 1960, John F. Kennedy și-a anunțat candidatura la președinția SUA. Pe 8 noiembrie 1960, tânărul a fost ales al 35-lea președinte al Statelor Unite, devenind primul șef de stat catolic de origine irlandeză, cu cea mai mică diferență de voturi din istorie, doar 112.227, între el și mult mai experimentatul Richard Nixon.

John F. Kennedy

Mandatul președintelui american, care a început pe 20 ianuarie 1961, a fost marcat de o serie de evenimente politice de anvergură: criza rachetelor din Cuba, al doilea război din Indochina, și, pe plan intern, lupta împotriva mafiei și a corupției și, nu în ultimul rând, problema rasială.

Pe 22 noiembrie 1963, la doar doi ani de la preluarea președinției, John F. Kennedy a plecat însoțit de soția sa, Jackie, care născuse între timp patru copii, dintre care doar doi, Caroline și John F. Kennedy junior, au supraviețuit, într-un turneu în statul Texas.  Mașina deschisă avea scopul de a-i oferi lui Kennedy o expunere maximă în fața mulțimii din oraș înainte de a ajunge la Dallas Market Center, unde urma să se întâlnească cu mai mulți lideri locali și oameni de afaceri.

John F. Kennedy

Președintele american a fost împușcat mortal pe când efectua un tur al orașului Dallas, cuplul prezidențial fiind însoțit de guvernatorul statului Texas, John Bowden Connally, și de soția acestuia.

La ora 12.30, s-au auzit trei focuri de armă, au declarat martorii cumplitului atentat. La primul zgomot, toată lumea a crezut că a fost vorba de o petardă. Al doilea glonț l-a nimerit pe președintele american în spate și apoi a ieșit prin gât, ricoșând în guvernator, care a fost și el rănit. Următorul glonț a fost cel fatal. John F. Kennedy a fost împușcat în cap, fiind apoi transportat de urgență la Spitalul Parkland din Dallas. La cererea ei, Prima Doamnă a fost prezentă în sala de operații, dar după 30 de minute JFK a fost declarat decedat.

Împrejurările și organizatorii asasinatului președintelui american au rămas până azi neclarificate, deși s-au făcut mai multe investigații oficiale care au prezentat, de-a lungul timpului, aceeași variantă: unicul asasin a fost Lee Harvey Oswald. Presupusul criminal a fost prins în mai puțin de o oră și jumătate de la comiterea actului și a fost considerat autorul oficial al atentatului.

După două zile, Oswald a fost împușcat mortal de Jack Ruby, înainte de a apuca să facă mărturisiri complete și înainte de a apărea într-un proces. Jack Ruby, asasinul asasinului, era proprietarul unui club de noapte de striptease și l-a omorât pe Oswald în timp ce acesta se afla în arestul poliției. Bărbatul a jurat că a acționat singur pentru a răzbuna crima împotriva președintelui, dar declarațiile lui au fost contestate de-a lungul timpului. Cinci ani mai târziu bărbatul care l-a ucis pe criminalul președintelui a murit în urma unui cancer sau a unui atac cerebral.

Înmormântarea de stat a lui John F. Kennedy a avut loc la Washington, D.C., la trei zile după asasinat. Trupul președintelui a fost adus sâmbătă în capitală, fiind așezat în Camera de Est a Casei Albe pentru 24 de ore. De-abia acum Jacky Kennedy a părăsit trupul neînsuflețit al soțului său pentru a se odihni câteva ore. Văduva încă purta costumul roz care era pătat de sângele președintelui și a regretat că și-a spălat sângele lui John de pe față și de pe mâini. Continuase să poarte costumul pătat în Air Force One și în timpul în care a fost prezentă la depunerea jurământului de către Lyndon B. Johnson. Costumul Jacquelinei a fost donat Administrației Naționale a Arhivelor în 1964 și, conform unui acord semnat de fiica ei, Caroline, nu va fi expus public până în anul 2103.

A doua zi, duminică, sicriul drapat în steagul american a fost transportat pe un cheson tras de cai, același care purtase trupul soldatului necunoscut și pe al fostului președinte Franklin D. Roosevelt, de la Casa Albă la Capitoliu. Pe parcursul zilei și al nopții următoare, sute de mii de oameni s-au perindat prin fața catafalcului.

Văduva, ținându-și cei doi copii de mână, a condus doliul public în fața țării întregi. În rotondă, fosta primă doamnă Kennedy și fiica ei, Caroline, au îngenuncheat lângă sicriu. John Jr., care avea doar trei ani, a fost scos pentru scurt timp din sală pentru a nu perturba serviciul funerar.

Reprezentanți din peste 90 de țări, printre care mulți șefi de state și guverne, dar și reprezentanți ai familiilor regale au participat la înmormântarea de stat care a fost oficiată luni, pe 25 noiembrie. Trupul președintelui american a fost pus din nou pe chesonul tras de cai și condus pe o distanță de aproximativ 1,4 km până la Catedrala Sf. Matei.

John F. Kennedy
John F. Kennedy

În fruntea procesiunii se aflau Jacqueline Kennedy și frații regretatului președinte, Robert și Edward (Ted) Kennedy și a urmat același traseu pe care îl foloseau adesea John F. Kennedy și Jackie când mergeau la liturghie. Cei doi copii Kennedy au mers într-o limuzină în spatele mamei și al unchilor lor. Restul familiei, în afară de tatăl președintelui, Joseph P. Kennedy Sr., care era bolnav, aștepta în fața catedralei. În cortegiu au mărșăluit și noul președinte al Statelor Unite, Lyndon B. Johnson, soția sa, Lady Bird, și cele două fiice ale lor, Luci și Lynda.

John F. Kennedy

Noul președinte fusese sfătuit să nu se expună public din cauza riscurilor de securitate, oferindu-i-se o mașină blindată, dar Johnson va povesti în memoriile sale: „Îmi amintesc că am mărșăluit în spatele chesonului către Catedrala Sf. Matei. Bubuitul înfundat al tobelor a creat un ecou sfâșietor. Participarea la procesiune a fost una dintre cele mai dificile decizii pe care le-am luat. FBI și Serviciul Secret au considerat că ar fi neînțelept ca președintele american să se expună mergând de-a lungul bulevardului. Dar era ceva ce voiam să fac, trebuia să fac și am făcut asta.”

NBC a transmis prin satelit întreaga procesiune de la Casa Albă la catedrală, emisia fiind preluată de douăzeci și trei de țări, inclusiv de Japonia și Uniunea Sovietică. Transmisiunea s-a încheiat când sicriul a intrat în catedrală. În Uniunea Sovietică, comentatorii au spus: „durerea poporului sovietic se amestecă cu durerea poporului american”.  În Marea Britanie, înmormântarea a fost transmisă atât de BBC, cât și de ITV, iar Televiziunea Română a difuzat pentru telespectatorii români întreaga ceremonie.

Văduva, care purta un voal negru, a condus cortegiul pe treptele catedralei ținându-i de mână pe cei doi copii ai săi. Micuțul John Jr. împlinea trei ani chiar în ziua înmormântării tatălui său. Sicriul a fost apoi transportat către Cimitirul Național Arlington pentru înmormântare.

La câteva momente după ce trupul neînsuflețit a fost dus pe treptele din față ale catedralei, Jacqueline Kennedy i-a șoptit fiului ei să-l salute pe președinte. Imaginea, realizată de fotograful Stan Stearns, a devenit o reprezentare iconică a anilor ‘60. Vicepreședintele NBC News, Julian Goodman, a numit fotografia „cea mai impresionantă imagine din istoria televiziunii”. Copiii președintelui au fost considerați prea mici pentru a participa la slujba finală de înmormântare, așa că acesta a fost punctul în care Caroline și John jr. și-au luat rămas bun de la tatăl lor. Toți ceilalți au urmat chesonul într-un șir lung de limuzine negre care au trecut pe lângă Lincoln Memorial și au traversat râul Potomac. Un detașament de 30 de cadeți din Forțele de Apărare Irlandeze a efectuat, la cererea lui Jackie Kennedy, un exercițiu tăcut la mormânt, aceasta fiind prima și singura dată când o armată străină a fost invitată să ofere onoruri la mormântul unui președinte american.

Slujba de înmormântare s-a încheiat la ora 15.15, când văduva președintelui a aprins o flacără veșnică care arde de atunci în continuu la mormântul lui John F. Kennedy. La ora 15:34 sicriul președintelui american a fost coborât în ​​pământ.

DS TW

leave a comment