Jean de la Fontaine s-a născut la Château-Thierry, în Champagne, pe 8 iulie 1621, într-o familie înstărită din clasa de mijloc și a fost educat la colegiul din orașul Reims, apoi a studiat Dreptul la Paris.
În 1647, tatăl său îi aranjează o căsătorie de conveniență cu Marie Héricart, care avea doar 14 ani, pentru că era interesat de averea tinerei care a adus o zestre de 20.000 de livre în căsnicie. Jean de La Fontaine și soția sa au avut un singur fiu, pe Charles, dar mariajul a fost nefericit. La Fontaine a părăsit-o repede pe Marie și a plecat la Paris, unde a frecventat societatea mondenă și cercurile artistice.
În 1657, scriitorul scria versuri dedicate lui Nicolas Fouquet, unul dintre cei mai influenți oameni de la curtea regelui Ludovic al XIV-lea, și, prin intermediul acestuia, a ajuns în anturajul suveranului. În acea perioadă Fouquet era un adevărat Mecena pentru poeții francezi, astfel că La Fontaine a primit, datorită lui, o pensie de 1000 de livre în schimbul căreia se obliga să scrie o serie de poeme. Fouquet, care era superintendent al finanțelor regale, a căzut însă în dizgrația regelui și a fost arestat din ordinul lui Ludovic al XIV-lea pe 5 septembrie 1661, iar La Fontaine a fost nevoit să-și găsească un nou protector. Acesta a fost ducele de Bouillon, proprietarul domeniului Château Thierry, apoi susținătoarea fabulistului a devenit Marie Anne Mancini, ducesă de Bouillon, cea mai tânără dintre nepoatele cardinalului Mazarin. În ianuarie 1663, Jean de La Fontaine a scris poemul „Odă regelui”, prin care, într-un mod subtil, cerea clemență pentru primul său protector, Nicolas Fouquet, dar nu a reușit decât să atragă antipatia lui Jean-Baptiste Colbert, noul favorit al suveranului, care devenise responsabil de finanțele regatului.
Un an mai târziu La Fontaine a fost înnobilat, primind un „brevet de gentilom” și a intrat oficial în serviciul ducesei de Orléans, Marguerite de Lorraine, care era mama ducelui de Bouillon, protectorul său, și a continuat să se ocupe doar de scrierile sale. La moartea ducesei de Orléans, în 1672, a ajuns într-o situație material îngrijorătoare, dar, din fericire, și-a găsit repede o nouă protectoare, pe prințesa Marguerite de La Sablière, și a obținut și susținerea marchizei de Montespan, metresa regelui Ludovic al XIV-lea, căreia i-a dedicat patru noi volume din „Fabule alese”.
În martie 1688, Madame de la Sablière, protectoarea oficială a lui Jean de La Fontaine, s-a îmbolnăvit grav și și-a abandonat reședința oficială din strada Saint Honoré, dar i-a lăsat în folosință lui La Fontaine o casă mai mică, anexă a palatului.
În 1689, La Fontaine a scris fabula „Șoimul, regele și vânătorul”, pe care i-a dedicat-o Prințului de Conti cu ocazia căsătoriei acestuia și astfel a devenit un apropiat al familiei Vendôme și a obținut, din nou, un protectorat care îi asigura suficiente resurse financiare pentru a se putea ocupa doar de literatură.
Jean de La Fontaine a murit pe 13 aprilie 1695, la vârsta de 74 de ani, fiind înmormântat alături de bunul său prieten, Molière, care murise cu douăzeci și doi de ani în urmă, în Cimitirul Saints-Innocents. În 1817, rămășițele celor doi mari scriitori au fost mutate în cimitirul Père Lachaise, mormintele lor fiind alăturate.
