Yehudi Menuhin s-a născut pe 22 aprilie 1916 la New York, într-o familie de evrei lituanieni, tatăl lui, Moshe, fiind fiul unui rabin, iar mama viitorului muzician se numea Marutha. Copilul a luat primele lecții de vioară la vârsta de cinci ani de la violonistul Sigmund Anker la San Francisco, apoi a devenit elevul profesorului Louis Persinger. În 1924, ajuns la vârsta de 8 ani, a fost spectator al unui concert pe care George Enescu l-a dat la San Francisco și a fost fascinat de marele compozitor român, care a acceptat, la rugămintea părinților, să-i ofere lecții de vioară. În 1927, Yehudi a venit în România, a locuit o vreme la vila Luminiș din Sinaia, cei doi rămânând apropiați până la moartea lui Enescu, în 1955.
În autobiografia sa, “Unfinished Journey”, apărută în 1976, Menuhin mărturisea: “Enescu mi-a dat lumina care a ghidat întreaga mea existenţă, a fost cel care mi-a aprins imaginaţia, deschizându-mi o perspectivă în tumultul şi măreţia lui Bach și va rămâne pentru mine absolutul prin care eu îi judec pe alţii”.
După doi ani de pregătire cu muzicianul român, a continuat să studieze cu Adolf Busch la Basel, în Elveția, iar în 1930, familia Menuhin s-a mutat la Ville-d’Avray, în Franța, și a rămas aici timp de cinci ani, adolescentul împrietenindu-se în acea perioadă cu viitorul scriitor Boris Vian, cu care era vecin.
“Revoluția anului acesta este, desigur, violonistul în vârstă de zece ani Yehudi Menuhin. Toată lumea muzicală se ocupă de acest copil minune, care afirmă mai mult decât aptitudini precoce și care, la o vârstă fragedată, dă dovada unei tehnici excepționale și a unei sensibilități deplin formate.
În afară de orele dedicate muzicii, el se joacă ca orice copil la vârsta sa. E fatal deci, să nu-i pese prea mult de părerile criticii. De altfel, apare rareori în public. Numai după multe insistenţe, părinţii săi i-au dat voie să se producă zilele trecute la Paris. Tatăl tânărului Yehudi Menuhin e un american de origină evreiască și e profesor la Universitatea din California. De la vârsta de trei ani. Yehudi Menuhin a avut instincte de muzician pe care şi le-a manifestat apoi exercitând minunat pe o vioară proporţionată cu talia sa. Ofertele cele mai strălucite s-au făcut părinţilor lui. Ei refuză însă să încheie orice contract până când fiul lor nu-şi va completa educaţia. Ultima oară, el s-a produs în public la „Civic Auditorium” din San Francisco, în faţa a douăsprezece mii de persoane, primind un onorariu de peste 5.000 de dolari”, consemna revista Rampa în februarie 1927.
„Până acum n-am avut niciodată timp pentru mine însumi, mărturisea Menuhin într-un interviu din 1936. „Acum aş vrea să mă cunosc eu însumi, să cunosc muzica şi lumea. Până acum treceam pe lângă toate fără să le înţeleg, deşi am văzut şi auzit mult şi multe. Chiar acum m-am înapoiat dintr-o călătorie în jurul lumii. Am concertat în 63 de oraşe din 13 ţări. Nu mă simt însă deloc obosit fiziceşte. Asemenea turnee mă obosesc însă foarte mult sufleteşte. Am văzut şi am auzit prea mult! Nu am avut nici o clipă de răgaz pentru a asimila toate impresiile culese. Viaţa care pulsează în diferitele ţări pe unde am trecut mi s-a înfăţişat ca într-un caleidoscop. Am văzut siluetele vieţii şi nimic mai mult. Acum vreau să evoc toate impresiile, să le clasez şi să asimilez tot ce va fi util.
Nu ştiu dacă-mi vor ajunge doi ani, dar acesta e termenul pe care mi l-am fixat pentru o retragere voluntară din viaţa muzicală, întrerupând orice activitate muzicală publică. Doi ani care să-mi aparţină numai mie! Şaptesutetreizeci de zile în care nu voi face nimic altceva decât să privesc în oglinda vieţii mele”.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Yehudi Menuhin s-a alăturat efortului de mobilizare a forțelor armate aliate, dând zeci de concerte în America și Europa. În 1944, muzicianul, care era căsătorit din 1938 cu o australiancă, Nola Nicholas, cu care avea doi copii, s-a îndrăgostit de balerina britanică Diana Gould. A divorțat de prima soție în 1947 și în același an s-a căsătorit cu frumoasa englezoaică alături de care a rămas pentru tot restul vieții.
Doi ani mai târziu cuplul a vizitat Bucureștiul, iar violonistul a oferit în România o serie de concerte simfonice și de cameră. În 1962 a fondat la Cobham, în Surrey, orchestra care îi poartă numele, a fost decorat cu Ordinul Imperiului Britanic, și tot în Surrey a înființat o școală internat pentru copiii talentați care erau recrutați din întreaga lume.
În 1981, Menuhin a fost numit dirijor al Orchestrei Filarmonice Regale din Londra, iar după 12 ani a avut privilegiul de a fi înnobilat de către Elisabeta a II-a, regina Angliei, care i-a oferit titlul Lord Menuhin of Stoke d’Abernon.
Muzicianul a fost pasionat de artă, politică, psihologie și filozofie, fiind implicat în apărarea cauzelor umanitare și în susținerea drepturilor omului. Timp de șase ani a fost președinte al Consiliului muzical internațional UNESCO, perioadă în care a lansat MUS-E19, un program european de educație în domeniul artelor.
În 1998 Sir Yehudi Menuhin a fost invitat de onoare al Festivalului George Enescu, primind, cu ocazia vizitei în România, titlul de Doctor Honoris Causa al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj.
Marele violinist a încetat din viață pe 12 martie 1999, la vârsta de 89 de ani, la Berlin și a fost înmormântat în Anglia.
Sursa:
Yehudi Menuhin, Unfinished Journey, 1976
Site-ul oficial Menuhin.org
