Lavinia Fontana a fost una cele mai importante pictorițe ale Renașterii târzii și printre primele femei care au reușit să își construiască o carieră artistică independentă, într-o epocă în care pictura era considerată aproape exclusiv un domeniu al bărbaților.
Viitoarea artistă s-a născut pe 24 august 1552 la Bologna, în familia lui Prospero Fontana și a Antoniei de’ Bonardis, fiind botezată în aceeași zi la catedrala San Pietro. Tatăl fetei a fost un pictor cunoscut al Școlii din Bologna de la acea vreme și i-a fost primul profesor. Cea mai veche lucrare cunoscută a tinerei, „Child of the Monkey”, a fost pictată în 1575, pe când avea vârsta de 23 de ani. Tabloul este acum pierdut, dar o altă operă timpurie, „Hristos cu simbolurile pasiunii”, realizată în 1576, se află la Muzeul de Artă El Paso.
Lavinia a urmat cursurile Universității din Bologna, o oportunitate neobișnuită pentru o femeie din secolul al XVI-lea, iar în 1580 a fost menționată printre donne addottrinate, femeile instruite și erudite ale orașului.
Societatea bologneză a vremii i-a sprijinit cariera artistică, oferindu-i oportunități și conexiuni care nu erau disponibile femeilor în alte orașe din Europa. Tânăra și-a început cariera creând mici picturi pe cupru, care au devenit curând foarte populare, fiind cumpărate de nobilii din oraș pentru a fi oferite diplomaților și cardinalilor.
În 1580, a devenit cunoscută ca portretistă a aristocratelor, iar numeroasele solicitări pe care le avea s-au reflectat în sumele mari de bani pe care le-a câștigat în acea perioadă. Relațiile cu clientele erau adesea neobișnuit de calde, astfel că unele femei pe care le-a pictat, cum ar fi ducesa Constanza Sforza Boncompagni, au devenit nașe ale copiilor ei. Pictorița a creat mai târziu tablouri cu teme religioase și mitologice, care includeau uneori nuduri feminine.
Lavinia Fontana s-a căsătorit cu Gian Paolo Zappi în iunie 1577. Cuplul a locuit în casa părinților ei din Bologna și a avut 11 copii, dar doar 3 au supraviețuit: Flaminio, Orazio și Prospero. Zappi a avut grijă de gospodărie și a fost agent, dar și asistent al soției, realizând elemente minore ale tablourilor ei, cum ar fi draperiile.
Reputația ei artistică a crescut constant, iar în 1604 s-a mutat la Roma, împreună cu familia, la invitația papei Clement al VIII-lea. Aici a continuat să primească numeroase comenzi și a devenit portretistă oficială la Vatican, bucurându-se de protecția unor importante familii romane și de aprecierea cercurilor pontificale. În acei ani primit numeroase onoruri, inclusiv un medalion-portret din bronz turnat în 1611 de sculptorul și arhitectul Felice Antonio Casoni.
Între 1611 și 1614, a participat la decorarea capelei Rivaldi din Biserica Santa Maria della Pace, iar ultima sa lucrare cunoscută, „Minerva în timp ce se îmbracă”, a fost realizată în 1613, pentru cardinalul Scipione Borghese. Opera, păstrată astăzi la Galleria Borghese, este considerată de Vera Fortunati, autoarea biografiei din Dizionario Biografico degli Italiani, drept un adevărat „testament” artistic al pictoriței.
Lavinia Fontana a murit la Roma la 11 august 1614, la vârsta de 61 de ani, și a fost înmormântată în biserica Santa Maria sopra Minerva.
Printre cele mai neobișnuite portrete realizate de Lavinia Fontana se numără cel al Antoniettei Gonsalvus, o fetiță care suferea de hipertricoză, o afecțiune extrem de rară ce provoacă o creștere excesivă a părului pe corp și pe față. Fiica lui Petrus Gonsalvus, el însuși cunoscut în Europa pentru aceeași particularitate fizică, făcea parte dintr-o familie care stârnise curiozitatea curților princiare. Fontana a ales să o reprezinte nu ca pe o „curiozitate” a naturii, ci ca pe o copilă elegantă, îmbrăcată după rangul său și privind calm către privitor. În mâna dreaptă ține o foaie care explică originea familiei sale, ceea ce transformă portretul într-o combinație neobișnuită de imagine și document biografic. Realizată în jurul anului 1595, lucrarea se află astăzi la Muzeul de Arte Frumoase din Castelul Blois, în Franța
Tabloul „Autoportretul de la Clavichord cu un servitor” este considerat a fi capodopera artistei și a fost oferit cadou de logodnă familiei Zappi în momentul căsătoriei cu Gian Paolo. Astăzi există peste 100 de lucrări care îi sunt atribuite, dar doar 32 poartă semnătura sa. Unele dintre portretele pe care le-a realizat au fost atribuite de-a lungul timpului în mod greșit lui Guido Reni, care i-a fost contemporan.
