AcasăVizionariiScriitoriSuferințele cumplite ale lui Giacomo Leopardi

Suferințele cumplite ale lui Giacomo Leopardi

Giacomo Leopardi

Giacomo Leopardi s-a născut pe 29 iunie 1798 într-o familie nobilă din Recanati, în Marche, regiune aflată în acel moment sub stăpânirea Statelor Papale. Tatăl lui, contele Monaldo Leopardi, iubea literatura, dar avea o personalitate ambiguă și era tributarul unor idei și prejudecăți contrarevoluționare, iar mama sa, marchiza Adelaide Antici Mattei, era o femeie rece, zgârcită și autoritară, obsedată de refacerea averii familiei care fusese risipită din cauza dependenței de jocuri de noroc a soțului. În familie, ea era cea care impunea regulile și supraveghea respectarea acestora cu strictețe, astfel că cei trei copii Leopardi – Giacomo, fratele mai mic, Carlo Orazio, și sora Paolina au fost crescuți într-o atmosferă dură și austeră.

Părinții lui Giacomo Leopardi

Conform tradiției din familie, Giacomo și-a început studiile sub tutela a doi preoți, folosind vasta bibliotecă a tatălui său. Ghidat inițial de părintele Sebastiano Sanchini, Leopardi era un bun cunoscător al culturii clasice, știa să citească și să scrie fluent în latină, greacă veche, ebraică și în limbile moderne, dar îi lipsea contactul cu lumea din afara bibliotecii.

Între 12 și 19 ani s-a dedicat exclusiv studiului aprofundat al istoriei, literaturii și filozofiei, probabil și pentru a evada într-un fel din mediul rigid impus în casă de mama sa. Miile de ore de lucru în bibliotecă, suprapuse pe starea lui fizică fragilă și boala sa, probabil boala lui Pott, o formă de tuberculoză musculo-scheletică, l-au privat de cele mai comune bucurii ale adolescenței.

Tânărului nu i s-a permis să iasă din mediul familial înainte de a împlini 20 de ani. Ambițiile lui academice au fost anihilate de insistența tatălui său care voia ca Giacomo să devină preot și, exasperat de familie și de claustrare, a încercat să fugă de acasă, dar tatăl său a reușit să afle și să-i contracareze planurile. După acest episode Giacomo a fost monitorizat constant de restul familiei care avea misiunea să prevină orice formă de evadare. La 21 de ani era slăbit, palid, suferea de astm, avea o formă severă de scolioză și era conștient de aspectul său fizic și de efectul pe care-l provoca asupra puținilor oameni pe care-i întâlnea.

Giacomo Leopardi
Giacomo Leopardi

În 1822 Leopardi a reușit să stea pentru scurt timp la Roma, fiind plasat sub supravegherea unchiului său, dar a fost profund dezamăgit de starea de corupție și de decadența marelui oraș, ca și de ipocrizia Bisericii. A vizitat totuși capitala și a fost impresionat în mod deosebit de mormântul lui Torquato Tasso, de care se simțea legat printr-un sentiment comun de nefericire. Tânărul s-a întors acasă dezamăgit de Roma, care i s-a părut îngrozitoare și modestă în comparație cu imaginea idealizată pe care el i-o crease, iar între timp afecțiunile lui fizice au continuat să se agraveze.

În 1824 proprietara unei librării, Stella, l-a chemat la Milano, cerându-i să scrie mai multe lucrări, inclusiv Crestomazia della prosa e della poesia italiane. Giacomo s-a mutat în acea perioadă la Milano, de unde a călătorit la Bologna, Florența și Pisa, iar în 1827, pe când se afla la Florența, Leopardi l-a cunoscut pe scriitorul și filozoful Alessandro Manzoni.

Palatul Leopardi, casa natală din Recanati
Giacomo Leopardi

În 1828, degradat fizic și uzat de muncă, Leopardi a refuzat oferta unui post la Bonn sau Berlin, pe care o primise de la ambasadorul Prusiei la Roma și în același an a renunțat la slujba pe care i-o oferise Stella și s-a întors acasă, la Recanati.

În 1830, istoricul și generalul Pietro Colletta, pe care îl cunoscuse în călătoriile sale, i-a oferit șansa să se întoarcă la Florența datorită unei contribuții financiare din partea „Prietenilor Toscanei”, dar Leopardi a refuzat.

Mai târziu s-a mutat definitiv la Napoli, în casa prietenului său, Antonio Ranieri, scriitor și politician, în speranța că starea sa de sănătate se va îmbunătăți datorită climei.

Poetul a murit la vârsta de 38 de ani în ziua de 14 iunie 1837, în timpul unei epidemii de holeră, dezvoltând un edem pulmonar și insuficiență cardiacă, pe fondul stării sale fizice fragile. Datorită intervenției lui Antonio Ranieri, rămășițele lui Leopardi nu au fost îngropate într-o groapă comună, așa cum cereau reglementările stricte ale autorităților, ci în atriul Bisericii San Vitale din Fuorigrotta.

În 1898 mormântul poetului Giacomo Leopardi a fost mutat în Parco Virgiliano și a fost declarat monument național.

Niciun comentariu

Lasă un comentariu