Giacomo Leopardi s-a născut pe 29 iunie 1798 într-o familie nobilă din Recanati, în Marche, regiune aflată în acel moment sub stăpânirea Statelor Papale. Tatăl lui, contele Monaldo Leopardi, iubea literatura, dar era tributarul unor idei și prejudecăți contrarevoluționare, iar mama, marchiza Adelaide Antici Mattei, era o femeie rece, zgârcită și autoritară, obsedată de refacerea averii familiei care fusese risipită din cauza dependenței de jocuri de noroc a soțului. În familie, ea era cea care impunea regulile și supraveghea respectarea acestora cu strictețe, astfel că cei trei copii Leopardi – Giacomo, fratele mai mic, Carlo Orazio, și sora Paolina – au fost crescuți într-o atmosferă dură și austeră.
“Contele Monaldo era un om bun şi blând, dar de un caracter moale, rămas toată viaţa sub supunerea de bună voie a soţiei sale, era tipul desăvârşit al vechiului gentilom italian, îmbrăcat în negru din creştet până în talpă, cu spada la coapsă — atunci când n-o mai purta nimeni, şi cu morga de profundă gravitate a gentilomului înfumurat, din care rareori lipseşte nota veselă. Mama lui Leopardi, contesa Adelaida Antici, cu doi ani mai mică decât contele, era o respectabilă femeie de o rară asprime cu toţi din casă şi care toată viaţa ei a rămas închinată menirii pentru care se credea chemată, îndeplinind, cu preţul jertfirii celor mai curate sentimente de mamă, economii şi ordine în cheltuielile casei pentru restabilirea averei familiei, cu totul zdruncinată prin risipa nechibzuită a înaintaşilor”. (Barbu Constantinescu, Leopardi, Convorbiri literare, 1907)
Giacomo și-a început studiile sub tutela a doi preoți, folosind vasta bibliotecă a tatălui său. Ghidat inițial de părintele Sebastiano Sanchini, tânărul era un bun cunoscător al culturii clasice, știa să citească și să scrie fluent în latină, greacă veche, ebraică și în limbile moderne, dar îi lipsea contactul cu lumea din afara bibliotecii.
Între 12 și 19 ani s-a dedicat exclusiv studiului aprofundat al istoriei, literaturii și filozofiei, probabil și pentru a evada într-un fel din mediul rigid impus în casă de mama sa. Miile de ore de lucru în bibliotecă, suprapuse pe starea lui fizică fragilă și suferința sa, probabil boala lui Pott, o formă de tuberculoză musculo-scheletică, l-au privat de cele mai comune bucurii ale adolescenței.
Tânărului nu i s-a permis să iasă din mediul familial înainte de a împlini 20 de ani. Ambițiile lui academice au fost anihilate de insistența tatăl care voia ca Giacomo să devină preot și, exasperat de familie și de singurătate, a încercat să fugă de acasă, dar părinții au reușit să afle și să-i contracareze planurile. După acest episod, Giacomo a fost monitorizat constant de restul familiei care avea misiunea să prevină orice formă de evadare. La 21 de ani, era slăbit, palid, suferea de astm, avea o formă severă de scolioză și era conștient de aspectul său fizic și de efectul pe care-l provoca asupra puținilor oameni pe care-i întâlnea.
În 1822, Leopardi a reușit să stea pentru scurt timp la Roma, fiind plasat sub supravegherea unchiului său, dar a fost profund dezamăgit de starea de corupție și de decadența marelui oraș, ca și de ipocrizia Bisericii. A vizitat totuși capitala și a fost impresionat în mod deosebit de mormântul lui Torquato Tasso, de care se simțea legat printr-un sentiment comun de nefericire. Tânărul s-a întors acasă dezamăgit de Roma, care i s-a părut îngrozitoare și modestă în comparație cu imaginea idealizată pe care i-o crease, iar între timp afecțiunile lui fizice au continuat să se agraveze.
În 1824, proprietara unei librării, Stella, l-a chemat la Milano, cerându-i să scrie mai multe lucrări, inclusiv Crestomazia della prosa e della poesia italiane. Giacomo s-a mutat în acea perioadă la Milano, de unde a călătorit la Bologna, Florența și Pisa, iar în 1827, pe când se afla la Florența, l-a cunoscut pe scriitorul și filozoful Alessandro Manzoni.
În 1828, degradat fizic și uzat de muncă, Leopardi a refuzat oferta unui post la Bonn sau Berlin, pe care o primise de la ambasadorul Prusiei la Roma și în același an a renunțat la slujba pe care i-o oferise Stella și s-a întors acasă, la Recanati.
Doi ani mai târziu, istoricul și generalul Pietro Colletta, pe care îl cunoscuse în călătoriile sale, i-a oferit șansa să se întoarcă la Florența datorită unei contribuții financiare din partea Fundației „Prietenii Toscanei”, dar Leopardi a refuzat.
Mai târziu s-a mutat definitiv la Napoli, în casa prietenului său, Antonio Ranieri, scriitor și politician, în speranța că starea sa de sănătate se va îmbunătăți datorită climei.
Poetul a murit la vârsta de 38 de ani, în ziua de 14 iunie 1837, în timpul unei epidemii de holeră, dezvoltând un edem pulmonar și insuficiență cardiacă, pe fondul stării sale fizice fragile. Datorită intervenției lui Antonio Ranieri, rămășițele lui Leopardi nu au fost îngropate într-o groapă comună, așa cum cereau reglementările stricte ale autorităților, ci în atriul Bisericii San Vitale din Fuorigrotta.
În 1898, mormântul poetului Giacomo Leopardi a fost mutat în Parco Virgiliano și a fost declarat monument național.
