Publicarea, în 1951, a memoriilor lui Lou Andreas-Salomé de către editorul și confidentul său, Ernst Pfeiffer, a adus în atenția publicului o existență ieșită din comun, dar nu a fost, la acel moment, dublată de un studiu biografic de amploare.
Această lacună avea să fie acoperită abia în 1958, când H. F. Peters, profesor de literatură germană în Statele Unite, a publicat prima biografie completă a lui Lou Andreas-Salomé, rezultatul unei cercetări îndelungate și dificile, îngreunate atât de accesul limitat la documentele personale, cât și de dispariția martorilor direcți ai epocii.
Existența acestei femei, adesea descrisă drept tumultuoasă din cauza pasiunilor pe care le-a stârnit în jurul ei, a fost, în realitate, subordonată aproape integral activității profesionale.
Lou Andreas-Salomé s-a născut pe 12 februarie 1861, la Sankt Petersburg, într-o familie ce aparținea aristocrației militare ruse de origine germană. Tatăl ei, generalul Salomé, cu mult mai în vârstă decât mama, a fost figura centrală a copilăriei, un părinte protector care avea să marcheze profund structura afectivă a viitoarei scriitoare.
La șaptesprezece ani, trei evenimente decisive i-au zdruncinat existența: moartea tatălui, pierderea credinței și întâlnirea cu pastorul olandez Gillot, un predicator carismatic care i-a devenit mentor. Episodul în care acesta, căsătorit și tată a două fiice, îi declară iubirea pasională a reprezentat o ruptură definitivă de adolescență: Lou a părăsit Rusia, cerându-i mamei sale să o ducă în Europa Occidentală.
În 1882, la Roma, Lou l-a întâlnit pe filozoful Paul Rée, care a introdus-o în anturajul lui Friedrich Nietzsche. Întâlnirea cu Nietzsche, pe atunci în vârstă de 38 de ani, a marchat una dintre cele mai intense și controversate episoade ale vieții ei. Filozoful, profund impresionat de tânăra de 21 de ani, a numit-o „un diamant de inteligență” și i-a propus, prin intermediul lui Rée, o formă de căsătorie experimentală, concepută ca un mariaj exclusiv intelectual. Refuzul lui Lou a provocat o ruptură definitivă între ei.
Nietzsche i-a mărturisit mai târziu mamei sale că nu a întâlnit niciodată o ființă mai înțeleaptă și mai înzestrată și a sugerat că opera sa majoră din acei ani a fost influențată de această tânără femeie. De altfel, numeroși cercetători au observat că experiența a contribuit indirect la geneza lucrării „Așa grăit-a Zarathustra”.
În 1887, Lou s-a căsătorit cu Friedrich Andreas, un orientalist excentric, specialist în limbile Orientului Apropiat. Mariajul lor, rămas neconsumat, a fost unul pur formal, bazat pe un pact de independență totală. Lou avea să trăiască alături de soțul ei peste treizeci de ani, fără a împărtăși însă convențiile unei vieți conjugale propriu-zise.
În 1897, Lou Andreas-Salomé l-a întâlnește pe Rainer Maria Rilke, care era cu paisprezece ani mai tânăr. De această dată, rezistența ei afectivă a cedat. Relația lor, intensă și profundă, a durat patru ani și a fost una dintre cele mai fertile din punct de vedere intelectual pentru poet. Lou l-a sprijinit constant, l-a ajutat să-și depășească stările anxioase și i-a oferit stabilitatea indispensabilă creației.
În anii maturității, Lou Andreas-Salomé s-a apropiat de cercul lui Sigmund Freud și a devenit una dintre cele mai lucide și exigente voci ale psihanalizei. Freud însuși a fost impresionat de rigoarea observațiilor și de finețea criticilor ei. Spre deosebire de mentorul ei, Lou considera inconștientul nu doar un rezervor al pulsiunilor, ci adevărata sursă a vieții.
Scriitoarea a murit la Göttingen, pe 5 februarie 1937, la vîrsta de 76 de ani. După câteva zile, agenții Gestapoului i-au confiscat întreaga bibliotecă, deoarece naziștii considera psihanaliza o „știință iudaică” suspectă.
Lou Andreas-Salomé a publicat peste douăzeci de volume și a exercitat o influență discretă, dar profundă asupra unora dintre cei mai importanți creatori ai epocii moderne. Destinul ei intelectual nu poate fi separat de întâlnirile care i-au marcat viața, însă nici nu poate fi redus la ele.
