“E de necontestat că una din trăsăturile caracteristice ale gândirii europene de la începutul acestui secol a fost imprimată de teoriile lui Freud, am putea spune de mişcarea freudiană. Ne putem întreba care să fie oare explicaţia marelui renume al lui Freud şi succesului scrierilor sale… De fapt, savantul acesta n-a descoperit sau inventat ceva de utilitate imediată, spre a se impune atenţiei generale. Pasteur a descoperit lumea microbilor şi rolul lor patogen, Koch a văzut pentru prima oară bacilul tuberculozei, Röntgen a găsit minunea razelor X, care traversează corpurile opace, iar Ehrlich a dăruit omenirii salvarsanul.
Freud n-a descoperit nimic în domeniul material, dar, în schimb, în imperiul misterios al sufletului, el este un descoperitor de terenuri noi, asupra cărora a aruncat o rază de lumină. S-a spus despre el că e Cristofor Columb al inconştientului.
În cunoaşterea naturii noastre proprii, în problema sufletului, în eterna taină a lui gnose, seavton (cunoaşte-te pe tine însuţi), Freud e un descoperitor. Căci ceea ce frământă pe om în efemera lui existență pe acest pământ nu sunt numai nevoile fizice, materiale. Îndată ce acestea sunt satisfăcute, apar îndoiala, întrebarea, teama. De unde venim? Ce suntem? Unde tindem? Din aceste chinuitoare întrebări au rezultat credinţa, religia, superstiţia, tot atât de necesare omului ca aerul şi apa. Succesul şi faima lui Freud se mai datorează apoi şi faptului ca a avut curajul de a aborda un subiect pus la index de societate, anume problema sexualităţii şi a instinctului sexual, arătând rolul lui imens în viaţa omului şi cu deosebire în producerea nevrozelor.
Teoria lui Freud a izvorât dintr-o problemă medicală, a isteriei, dar a îmbrăţişat apoi domenii din ce în ce mai vaste, ajungând o concepţie filosofică, un „Weltanschauung”. După Freud, simptomele nevrozelor sunt produsul inconştientului. Ele sunt expresia unor conflicte refulate în inconştient.
Simptomele isterice au, toate, un înţeles, un sens, sunt simboluri ce pot şi trebuie fi tălmăcite, spre a fi vindecate. Psihanaliza e metoda care merge adânc în inconştient, sondând până la sursă manifestările morbide. Conflictele sufleteşti ce zac în inconştient ar fi întotdeauna de ordin sexual, iar psihanaliza, readucându-le la lumina conştiinţei, lichidează aceste conflicte şi bolnavul se vindecă.
Partea originală a teoriei lui Freud constă, deci, în rolul inconştientului şi importanţa sexualităţii în determinismul sufletesc. Se spune în genere că viaţa instinctelor este viaţa sufletească specifică animalelor, pe când la om conduita ar fi guvernată numai de inteligenţă, de raţiune. Tocmai acest axiom este atacat de Freud, care a arătat rolul covârşitor al instinctelor în sufletul omenesc şi necesitatea de a le satisface, într-un fel sau altul, spre a obţine sănătate, echilibru, armonie.
Dar convieţuirea în societate ar fi imposibilă dacă instinctele n-ar fi înăbuşite la fiecare pas. În om găsim în anumite împrejurări apărând pe primul plan instinctul de conservare individuală, instinctul foamei, instinctul de conservare al speciei sau instinctul sexual, instinctual combativ.
Instinctul foamei mai constituie uneori mobil de acțiune, de revoltă, de crimă. De asemenea, instinctul combativ, de acaparare, de tiranie e înnăscut în om. Cum se repetă azi aşa de des în politică şi la congrese: dreptul forţei e înnăscut, pe când forţa dreptului e un ideal, pentru moment, mult îndepărtat.
Dar tot în om mai găsim şi instinctul de libertate, care de la început l-a îmboldit să se deslipească întrucâtva de glie, să se ridice în staţiune verticală spre a-şi mări orizontul, să nu privească numai în pământ și să năzuiască spre cer.
Acest fragil instinct de libertate pare a trece tocmai azi printr-o eclipsă. În sfârşit, instinctul sexual e acela care, după Freud, conduce lumea. Războiul legendar al Troiei a fost dus pentru o femeie, şi aceasta poate constitui un simbol freudian, după care toate aspiraţiunile, toate frământările în orice domeniu al sufletului omenesc se fac sub semnul sexualităţii. Cheia de boltă a teoriei freudiene a nevrozelor o constitue pansexualismul.
Simptomele nevrozelor sunt produse de anomalii în evoluţia instinctului sexual. Oprire în evoluţie, abatere în directive, zguduiri psihice sau chiar fizice şi în genere orice conflicte în legătură cu ivirea sau maturarea instinctului sexual sunt cauze de nevroze. Emiţând teoria lui LIBIDO, Freud a dat un înţeles mai larg, confundând instinctul sexual cu instinctul plăcerii fizice în genere, adică acea tendinţă înnăscută a vieţuitoarelor spre plăcerea simţurilor. Numai sub această formă se poate înţelege sexualitatea copilului, studiată de Freud. Civilizaţia şi morala, exigenţele estetice şi sociale îndeplinesc funcţiunea de cenzură sufletească şi provoacă fenomenul de refulare al conflictelor de ordin sexual, care tulbură inconştient sufletul, provocând nevroza. Vindecarea se obţine prin Katharsis, adică spovedanie, curăţire, limpezire şi liniştire. Această operaţiune o îndeplineşte psihanaliza. Katharsis este ceea ce grecii antici simţeau când asistau la reprezentarea unei tragedii, adică încetarea pentru o clipă a zbuciumului, înlocuit prin sentimentul păcii, al împăcării cu sine însuşi.
Influenţa freudismului a depăşit sfera lumii medicale influenţând moravurile, determinând curente de idei, tendinţe literare şi artistice. Chiar relaţiile actuale dintre popoare, politica internaţională, supusă psihanalizei, demonstra că vanităţi atavice şi inconştiente prelungesc criza politică de astăzi. Cu deosebire în sexualitate, freudismul greşit înţeles a făcut mult rău. S-a spus că Freud predică liberarea instinctului sexual de cătuşele moralei, deci amorul liber, întoarcerea la animalitate, distrugerea familiei, adulterul, spre a preveni nevrozele. S-a atribuit influenţei freudiene relaxarea moravurilor postbelice.
În realitate, Freud n-a înţeles deslănţuirea instinctului, ci derivarea lui în copilărie şi până la maturitate, iar în restul vieţii, sublimarea pornirilor de fiecare clipă spre muncă, creaţiune de opere şi în genere acţiuni ce servesc colectivitatea.
Exerciţii fizice, întreceri sportive, evitarea spectacolelor şi lecturilor ce excită sensualitatea vor feri copilăria şi adolescenţa, iar educarea tineretului spre adevăratul scop al căsătoriei, ajutorul statului pentru creşterea noilor născuţi va face să dispară anxietatea procreaţiei, grava racilă a societăţii de azi, şi să scadă multe din mizeriile sexuale.
Încheind vom repeta că, dacă Freud n-a descoperit sau inventat ceva de utilitate imediată, în schimb, pentru lupta eroică pe care a dus-o, a fost combătut adesea, hulit şi chiar batjocorit de contemporanii săi. Cu siguranţă însă şi-a câştigat un loc printre binefăcătorii omenirii.
*** Dr. A. Radovici, docent universitar, medic primar la Spitalul Filantropia, Succesul lui Freud, Adevărul, mai 1936
Anghel Radovici (1885 – 1956) a fost asistent și colaborator al profesorului Gheorghe Marinescu, împreună cu care a descris „reflexul palmo-mentonier”, și un apreciat medic clinician.
