AcasăMonarhieMetrese, curtezane și amante celebreLouis-Henri de Pardaillan, soțul încornorat al marchizei de Montespan

Louis-Henri de Pardaillan, soțul încornorat al marchizei de Montespan

Louis-Henri de Pardaillan de Gondrin, marchizul de Montespan, s-a născut în anul 1640. Tânărul s-a căsătorit pe 28 ianuarie 1663 cu Françoise Athénaïs de Rochechouart, fiica marchizului de Mortemart și a Dianei de Grandseigne, doamna de onoare a reginei Anna de Austria și fusese logodită inițial cu fratele mai mare al lui Louis-Henri, dar cum cel din urmă fusese ucis într-un duel după un bal la Luvru, familiile au decis ca Athénaïs să se mărite cu fratele cel mic. Copila fusese educată la mănăstire și, continuând tradiția familiei, va deveni ca domnișoară de onoare în suita reginei Maria Tereza.

Ceremonia de căsătorie are loc la biserica Saint-Eustache la Paris, iar familia va locui într-o casă mică în vecinătatea Luvrului, ceea ce îi va permite lui Françoise să-și îndeplinească rolul la curte. Cei doi tineri soți au dus o viață plină de privațiuni, dar pasională, și au avut doi copii: Marie Christine de Pardaillan şi Louis Antoine de Pardaillan.

Marchizul a decis să meargă la război pentru a face avere și a-i oferi astfel soției sale un mod de viață pe care considera că aceasta îl merită pe deplin.

În perioada cât a fost plecat, frumoasa și inteligenta sa soție a început o relație cu regele Ludovic al XIV-lea, iar după unsprezece luni, când marchizul revine la Paris, își găsește soția însărcinată cu suveranul, care tocmai renunțase la metresa sa precedentă, Louise de la Valliere. În 1669 se naște primul copil al Regelui-Soare cu marchiza de Montespan, bebeluș care va fi încredințat spre creștere văduvei Scarron, cea care va deveni mai târziu marchiza de Maintenon.

Cu timpul, între Athénaïs și guvernantă apar neînțelegeri pe tema educației copilului. Doamna de Scarron pleacă cu copilul de la curte, iar marchiza de Montespan este preocupată să mențină atenția amantului regal, fără să bănuiască ce va urma. Ocupată veșnic de toalete şi petreceri, se crede stăpână veşnică pe inima regelui. Are o gardă de corp și apartamente luxoase la Versailles și consideră că aceste favoruri sunt semnul unei viitoare căsătorii cu regele.

Întors la Paris, marchizul de Montespan declanșează un scandal teribil despre care a aflat tot orașul, iar curtea regală este uimită că soțul încornorat este atât de revoltat și nerecunoscător, în loc să fie flatat de onorurile ce i se acordau soției sale. Umilit, acesta pune la punct o strategie: frecventează cele mai mizerabile lupanare din Paris cu scopul de a se îmbolnăvi de variolă sau de o boală cu transmitere sexuală de la prostituate pentru a o transmite soției sale, iar aceasta să-l contamineze pe rege.

„Pe vremea Regelui Soare, a-ți avea soția în patul monarhului era pentru nobili o sursă inepuizabilă de privilegii. În ziua în care Ludovic al XIV-lea a pus ochii pe doamna de Montespan, toată lumea de la Versailles a vrut să-l felicite pe soțul metresei regale. Louis-Henri de Pardaillan, marchizul de Montespan, îndrăgostit de soția sa, și-a propus însă să ducă un război nemilos împotriva omului care îi profana mariajul. Refuzând onorurile, indiferent la amenințări repetate,inclusiv la închisoare, ruină sau tentativă de asasinat, el a continuat să-l urască pe mai puternic om de pe planetă încercând să-și recapete soția”, va scrie memorialistul Saint-Simon.

Acțiunile marchizului l-au enervat pe monarh, iar căpitanul gărzilor regelui i-a impus să părăsească Parisul. Pe 20 septembrie 1668, Montespan s-a plimbat prin oraș într-o caleașcă pictată în negru, pe care aplicase două coarne gigantice de cerb, asumându-și public poziția de încornorat și a mers atât de departe încât l-a numit pe rege ticălos, ceea ce a dus la condamnarea lui la închisoare pentru câteva zile, fiind încarcerat la For-l’Évêque, și apoi va fi exilat la Guyenne. Aici marchizul va organiza o ceremonie de înmormântare a iubirii sale, un mormânt cu o cruce simplă din lemn inscripționată cu datele 1663-1667.

A fost acuzat că ar fi răpit o tânără și, pentru că risca să fie condamnat la închisoare pe viață în donjonul Pignerol, a fugit pentru o perioadă de un an, apoi s-a întors la Guyenne. Regele s-a oferit apoi să-l ridice la rangul de duce doar pentru ca soția sa, marchiza de Montespan, să poată fi numită ducesă, ofertă pe care a refuzat-o cu demnitate.

După nașterea celui de-al șasele copil al Athénaïsei, sătul de aroganțele ei, regele încearcă să se despartă de ea și începe o relație cu văduva Scarron, guvernanta copiilor lor. În această perioadă izbucnește și așa numitul „scandal al otrăvurilor”. La Voisin, o cunoscută vrăjitoare a epocii acuzată că ar fi membră a unui cult satanic, dezvăluie că îi dăduse cu mult timp în urmă doamnei de Montespan o băutură ca să câștige favorurile regale și să o înlăture pe predecesoarea sa, Louise de la Valliere.

Metresa Regelui Soare se apropia de 40 de ani și farmecele sale începeau să pălească. Regele era încă tânăr, iar în jurul său roiau o mulțime de tinere care își doreau rolul ei, dar cea care reușește să se impună este doamna de Maintenon care îl cucerește pe rege prin dragostea pe care o purta copiilor regali. Fosta doică câștigase acum poziția de favorită, iar de partea ei erau chiar copiii bastarzi ai regelui.

În memoriile sale, marchiza de Montespan povestește momentul umilitor al retragerii sale de la curtea regală. Îmbrăcată cu cea mai frumoasă rochie a sa, i-a făcut o ultimă vizită fostului amant, care a primit-o având-o alături de doamna de Maintenon. Regele s-a ridicat să o întâmpine, dar metresa en-titre nu a făcut același gest de politețe, iar umilința fostei favorite a fost completă. După retragerea de la curte, doamna de Montespan va merge la abația din Fontevrault și va reveni la Paris numai cu ocazia nunților copiilor săi.

În această perioadă, soțul ei, marchizul de Montespan a aflat că este grav bolnav și și-a scris testamentul. Era pe moarte când a primit o scrisoare de la abația unde se refugiase Athénaïse după ce fusese alungată de la Versailles, femeia i-a cerut să o ierte și să o primească din nou ca soție, dar el a refuzat categoric. Avea să moară pe 1 decembrie 1691, la vârsta de 51 de ani, în urma sa păstrându-se mult timp ca souvenir în familie coarnele de cerb cu care marchizul își împodobise trăsura când a plecat umilit din Paris.

Marchiza de Montespan și-a petrecut ultimii ani de viață într-o penitență severă. A murit pe 27 mai 1707, la vârsta de 66 de ani, iar regele le-a interzis copiilor lor să poarte doliu după ea.

Niciun comentariu

Lasă un comentariu