Saltaneh sau Tāj al-Saltana s-a născut în 1883 și a făcut parte din dinastia Qajar, fiind fiica lui Naser al-Din Shah, rege al Persiei din 1848 până în mai 1896, și a soției acestuia, Turan es-Saltaneh.
În memoriile sale, prințesa iraniană a descris haremul regal, oferind detalii despre regulile curții și despre faptul că ea însăși a beneficiat de doici și sclave, dar a avut o viziune critică asupra acestor obiceiri ale societății iraniene și a atras atenția asupra problemelor cu care se confruntau femeile persane.
Prințesa a fost căsătorită la vârsta de 13 ani cu Sardar Hassan Shojah Saltaneh, un aristocrat iranian și fiu al ministrului apărării Shojah al-Saltaneh. Cuplul a avut patru copii, dar mariajul a fost nefericit și Saltaneh a decis să divorțeze de soțul ei, încălcând toate tabuurile și devenind prima femeie din familia regală care a îndrăznit să facă acest pas.
În scrierile sale, a dat detalii despre propria ei logodnă, care a avut loc atunci când avea doar opt ani, și a povestit cât de traumatizante sunt căsătoriile aranjate, a vorbit despre cât sunt de restrictive vălurile tradiționalele pentru viața de familie și pentru societatea persană în general și și-a descris suferința datorată aventurilor extraconjugale ale soțului ei, mărturisind chiar că a ales să facă un avort de teamă că va muri în timpul nașterii.
În ultimii ani ai vieții, prințesa și-a dedicat viața scrisului, lecturii și creșterii nepoatei sale iubite, Taj Iran, cu care a avut o legătură specială și căreia i-a influențat puternic educația.
Saltaneh a fost scriitoare, pictoriță și activistă pentru drepturile femeilor, găzduia saloane literare la reședința sa o dată pe săptămână, vorbea fluent araba și franceza, cânta la vioară și a fost prima femeie de la curtea iraniană care și-a dat jos hijabul și a purtat haine occidentale și prima care a scris un memoriu critic al monarhiei conduse chiar de tatăl ei, Naser el-Din Shah, și de fratelui ei, Mozafar el-Din Shah.
Femeia a vorbit deschis despre sărăcie, despre lipsa educației pentru marea masă a copiilor și despre drepturile femeilor, dar și despre faptul că a avut trei tentative de suicid, vocea ei fiind, în epoca în care a trăit, singura care pleda pentru schimbare și democrație în Iran.
Memoriile prințesei, “Crowning Anguish: Memoirs of a Persian Princess from the Harem to Modernity 1884 – 1914”, au fost scrise chiar de mâna ei, nu de scribi sau secretari, și au rămas nepublicate timp de 60 de ani de la moartea sa.
Prințesa Tāj al-Saltana încetat din viață pe 25 ianuarie 1936, la vârsta de 52 de ani, și este înmormântată în cimitirul Zahir od-Dowleh din Tajrish.
