Devenită celebră datorită scrierilor sale, care au oferit o privire intimă asupra vieții din harem, Zahra Khanom Tāj al-Saltana a fost una dintre primele femei care au susținut feminismul și reformele sociale în Iran. Fotografiile (nu cele transformate în meme-uri, care au invadat la un moment dat internetul) care o înfățișează cu o ușoară mustață și în ipostaze considerate neobișnuite astăzi sunt autentice și reflectă standardele estetice ale perioadei Qajar din Persia. În acea epocă, sprâncenele groase și prezența unei mustăți fine erau considerate semne de frumusețe în cultura persană.
Imaginile au fost realizate la începutul secolului XX, mai exact în jurul anilor 1909-1910, de către fotograful Ivanov (cunoscut și sub numele de Roussie-Khan). Născut în 1875 sau 1876 la Teheran, acesta provenea dintr-o familie mixtă. Mama lui era de origine tătară, iar tatăl era britanic. În tinerețe, Ivanov a fost ucenicul lui Mirza ʻAbd Allah Qajar, un fotograf persan renumit, iar în 1907 sau 1908, a fondat un studio foto, care se afla pe strada ʻAla’ al-Dawlah din Teheran, unde au fost realizate celebrele imagini cu prințesa iraniană.
Saltaneh sau Zahra Khanom Tāj al-Saltana a venit pe lume în 1883 și a făcut parte din dinastia Qajar, fiind fiica lui Naser al-Din, rege al Persiei din 1848 până în mai 1896. În memoriile ei, prințesa iraniană a descris haremul regal oferind detalii fascinante despre regulile guvernau societatea, dar a avut o viziune critică asupra acestor obiceiuri și a atras atenția asupra problemelor cu care se confruntau femeile persane.
Prințesa a fost căsătorită la vârsta de 13 ani cu Sardar Hassan Shojah Saltaneh, un aristocrat iranian, fiul ministrului apărării Shojah al-Saltaneh. Cuplul a avut patru copii, dar mariajul a fost nefericit, iar ea a decis să divorțeze, încălcând toate tabuurile și devenind prima femeie din familia regală care a îndrăznit să facă acest pas.
În scrierile ei, a dat detalii despre propria logodnă, care a avut loc când avea doar opt ani, și a povestit cât de traumatizante sunt căsătoriile aranjate, a vorbit despre cât sunt de restrictive vălurile tradiționalele pentru viața de familie și pentru societatea persană în general și și-a descris suferința datorată aventurilor extraconjugale ale soțului.
În ultimii ani ai vieții, prințesa s-a dedicat scrisului, lecturii și creșterii uneia dintre nepoate, Taj Iran, cu care a avut o legătură specială și căreia i-a influențat puternic educația.
Saltaneh a fost scriitoare, pictoriță și activistă pentru drepturile femeilor, găzduia saloane literare la reședința sa o dată pe săptămână, vorbea fluent araba și franceza, cânta la vioară și a fost prima femeie de la curtea iraniană care și-a dat jos hijabul și a purtat haine occidentale și prima care a scris un memoriu critic la adresa monarhiei conduse chiar de tatăl și de fratele ei, Mozafar el-Din Shah.
A vorbit deschis despre sărăcie, despre lipsa educației pentru marea masă a copiilor și despre drepturile femeilor, dar și despre faptul că a avut trei tentative de suicid, vocea ei fiind, în epoca în care a trăit, singura care pleda pentru schimbare și democrație în Iran.
Memoriile prințesei, “Crowning Anguish: Memoirs of a Persian Princess from the Harem to Modernity 1884 – 1914”, au fost scrise de mâna ei, nu de scribi sau secretari, cum se obișnuia în epocă, și au rămas nepublicate timp de 60 de ani după moartea sa.
Tāj al-Saltana a încetat din viață pe 25 ianuarie 1936, la vârsta de 52 de ani, și a fost înmormântată în cimitirul Zahir od-Dowleh din Tajrish.
