Născut la Năsăud pe 25 martie 1887, fiu al cârciumarului Nicolae Bretan, viitorul artist l-a avut ca prim dascăl de vioară și de muzică populară pe un viorist numit Ghiuță. După ce și-a luat bacalaureatul la Liceul grăniceresc din Năsăud, în 1906 s-a înscris la Universitatea din Cluj, la Facultatea de drept, în paralel urmând și cursurile de vioară, canto și compoziție de la Conservator.
În 1907, Iacob Mureșianu i-a publicat, în „Musa Română”, „Dorurile mele n-au întruchipare“, lied pe versurile lui Octavian Goga. În același an, Nicolae Bretan a interpretat rolul lui Constantin Brâncoveanu în cantata cu același nume a lui Mureșianu. Concertul a avut loc la Budapesta, fiind organizat de Societatea „Petru Maior” a studenților români.
Un an mai târziu, muzicianul a cântat la un concert al „Astrei”, în Dej, și, atrăgând atenția Societății pentru Teatru, la recomandarea lui Guilelm Șorban, a primit o bursă pentru Viena.
În capitala imperiului, s-a împrietenit cu compozitorul Ion Scărlătescu și a activat în cadrul Societății academice „România jună” ca președinte al secției literare, devenint ulterior student la Budapesta.
După obținerea diplomei, a fost angajat la Opera din Bratislava, unde a rămas până în 1914, an în care îl găsim ca regizor și cântăreț la Teatrul orășenesc din Oradea. Doi ani mai târziu a revenit la Bratislava, iar din 1917 este cetățean al Clujului, oraș în care a trăit mai bine de o jumătate de secol.
Alături de tenorul Constantin Pavel, baritonul Nicolae Bretan era considerat cel mai bun solist al Operei Maghiare. După înființarea Operei Române. în 1922, a fost angajat aici de către Popovici-Bayreuth ca director de scenă și cântăreț. Experiența dobândită în rolurile principale din marele repertoriu de bariton l-a ajutat să devină regizor, director de scenă și compozitor.
Bretan a pus în scenă peste 50 de opere. printre care numeroase lucrări ale lui Wagner, Mozart și Verdi, dar a semnat și regia mai multor premiere absolute românești, dintre care amintim „Păcat boieresc” de Marțian Negrea, „Fata de la Cozia“ de Emil Monția sau „La seceriș” de Tiberiu Brediceanu.
De numele lui se leagă, însă, și compoziții faimoase. Prima sa operă românească reprezentată pe scena Operei Române din Cluj a fost „Luceafărul“, după Eminescu. Cel dintâi spectacol a avut loc pe 2 februarie 1921, iar înainte de premieră, publicul a cumpărat toate biletele pentru primele trei reprezentații. La Opera Română s-au organizat 19 spectacole cu „Luceafărul”, iar la Opera maghiară, două. Radio București prezentând lucrarea în 1939.
În 1924, muzicianul a compus opera „Golem“, iar alte lucrări deosebit de apreciate au fost „Eroii de la Rovine“, după Scrisoarea a III-a de Eminescu, a cărei premieră a avut loc la Opera Română în 1935, apoi opera „Horia”, în trei acte și șapte tablouri.
Muzicianul a încetat din viață pe 1 decembrie 1968, la Cluj, la vârsta de 81 de ani.
