Constantin Prezan s-a născut pe 27 ianuarie 1861, în comuna Butimanu, aflată atunci în plasa Snagov a județului Ilfov și a fost fiul lui Constantin și al Alexandrinei Prezan. După ce a ăncheiat școala primară din satul natal, a devenit elev al nou înființatei Școli a Fiilor de Militari din Iași. La absolvirea liceului, s-a înscris la Școala Militară de Infanterie și Cavalerie, fiind selectat pentru arma geniu, apoi a fost repartizat comandant de pluton la Regimentul 7 Infanterie.
În anul 1883, ofițerul a fost trimis în Franța, pentru a urma cursurile respectatei Școli de Aplicație pentru Artilerie și Geniu de la Fontainebleau, iar la revenirea în țară a fost încadrat ca profesor-ajutor la disciplina Fortificații, curs care se preda la Școala Specială de Artilerie și Geniu.
Pe 4 decembrie 1888, la vârsta de 27 de ani, Prezan s-a căsătorit cu Clementina Bantaș, fiica unor negustori înstăriți din București, dar mariajul a durat doar patru ani, cei doi soți divorțând în vara anului 1892. Pe 8 noiembrie 1892, a luat-o de soție pe Elena Olga Eliad, o adolescentă de doar 15 ani, născută în Filipești, care era cu 16 ani mai tânără decât el. Ofițerul devenise între timp comandant de batalion în Regimentul 1 Geniu, iar pe Olga o cunoscuse la o bătaie cu flori la Șosea și o reîntâlnise la Marele Bal al Ofițerilor de la Palatul Regal. Soții Prezan nu au avut copii, dar au adoptat-o pe Olga Antoaneta Eliad, o rudă a soției.
Destoinicul militar a fost avansat la gradul de maior, fiind numit în prima sa funcție importantă de comandă, aceea de comandant de batalion al Regimentului 1 Geniu, misiune pe care a îndeplinit-o până în iulie 1894. Patru ani mai târziu avea să fie numit în Statul Major Regal, ca adjutant pe lângă principele moștenitor Ferdinand, iar Olga, soția sa de doar 20 de ani, a devenit doamnă de onoare a principesei Maria. Despre Olga Prezan s-a spus că ar fi fost amanta principelui Ferdinand și apoi a lui Nicolae Filipescu sau a locotenentului Ion Antonescu (aghiotantul lui Prezan), dar niciunul dintre zvonuri nu este confirmat.
Ziaristul Timoleon Pisani scria despre ea: “Frumoasă, bună, delicată, bine crescută, inteligentă, Olga Prezan fermeca ochii, sufletul, mintea. Doamnă de onoare a Reginei Maria, trăind în cercul lumii înalte, a avut prilejul să vadă tot felul de oameni cu credinţele şi necredinţele lor, cu ambiţii îndreptăţite şi ambiţii neîndreptăţite, cu vorbă adevărată sau neadevărată. De foarte tânără a început să cunoască lumea, să judece oamenii, să-i cântărească la preţul lor. Mărirea în care a trăit nu a făcut-o să se creadă că poate să privească pe toţi cu dispreţ. A fost deasupra acestei măriri. A rămas aceeaşi în port şi vorbă, simplă, bună, îndatoritoare, fericită să ajute, să aline”.
Cuplul locuia frecvent la moșia Schinetea, aflată în județul Vaslui, un loc pitoresc unde se afla un conac cu 25 de camere, un parc și o casă-anexă. Generalul s-a atașat foarte mult de această zonă, Schinetea rămânând reședința familiei până la moartea celor doi soți, în 1943.
În anul 1901, au părăsit definitiv Bucureștiul pentru a se stabili la noua reședință, mai ales că până în 1914 bărbatul a ocupat funcții de comandă în unitățile dislocate în garnizoanele Vaslui, Bârlad, Roman și Iași. Ca urmare a propunerii ministrului de război de la acea vreme, generalul Alexandru Averescu, Prezan a fost ridicat la gradul de general de brigadă de ziua națională, pe 10 mai 1907.
În anul 1914, la începutul Primului Război Mondial, cariera lui Constantin Prezan era la apogeu: ajunsese la cel mai înalt grad pe care îl putea primi un militar pe timp de pace și ocupa funcția de comandant de corp de armată, cea mai mare funcție posibilă, cu excepția celei de șef al Marelui Stat Major. Între 1914 și august 1916, în perioada neutralității, generalul a fost comandant al Corpului 4 Armată, cu sediul la Iași, unitate care, în caz de război, urma să se transforme în Armata de Nord, iar regimentul s-a dovedit extrem de disciplinat și eficient datorită calităților excepționale ale șefului său.
După intrarea României în război, la declanșarea ostilităților, în noaptea de 14/15 (27/28) august 1916, forțele principale ale Armatei de Nord au fost dispuse pe frontiera cu Austro-Ungaria, în zona Carpaților Răsăriteni, între văile Bistriței și Cașinului. Prestația lui Prezan a primit aprecierea regelui Ferdinand, dar a atras antipatia generalului Alexandru Averescu, care era la momentul respectiv comandantul Armatei 2 și tocmai suferise eșecul operațiunilor de la Flămânda. După înfrângerile în serie ale armatei române în Oltenia și Muntenia, guvernul a hotărât să îl numească pe Prezan la comanda Armatei 1, având ca obiectiv imediat organizarea apărării Bucureștiului.
Generalul și șeful Misiunii Militare Franceze, Henri Berthelot, au întocmit un plan de operații care prevedea un atac de flanc, prin surprindere, bătălia pentru București a început pe 30 noiembrie 1916 și pentru câteva zile ofensiva condusă de Prezan a reprezentat un pericol real pentru forțele conduse de August von Mackensen.
Deși luptele finale au fost pierdute, atât regele Ferdinand, cât și prim-ministrul Ionel Brătianu au fost plăcut impresionați de profesionalismul și hotărârea cu care Constantin Prezan a planificat și condus operațiunea, luând decizia de a-l numi șef al Marelui Cartier General începând cu data de 5 decembrie 1916.
Cu excepția generalului Alexandru Averescu, care și‑a exprimat nemulțumirea față de numire, decizia regelui Ferdinand s-a bucurat de o apreciere aproape unanimă, atât în rândul armatei, cât și al politicienilor și șefilor misiunilor militare străine.
În primele luni ale anului 1917, Marele Cartier General a funcționat la Bârlad, în sediul fostei Brigăzi 13 Infanterie, perioadă în care autoritățile militare au pornit o amplă acțiunde de reorganizare a armatei, iar bătăliile de la Mărăști, Mărășești și Oituz, desfășurate sub coordonarea lui Prezan, au stopat ofensiva Puterilor Centrale pe flancul stâng al Frontului de Est, fiind singurele succese certe ale aliaților în această regiune a Europei.
După încheierea războiului și demobilizarea Marelui Cartier General pe 20 martie 1920, structurile lui Prezan au fost contopite cu cele ale Marelui Stat Major sau desființate, iar generalul și-a prezentat demisia din armată, la putere venind rivalul său, generalul Alexandru Averescu. Înaltul ofițer a evitat să se implice activ în viața politică, deși a primit o serie de demnități onorifice, cum ar fi cea de senator de drept deținută în perioada postbelică, precum și de participant la Consiliile de Coroană.
Mareșalul Constantin Prezan a încetat din viață pe 27 august 1943, la vârsta de 82 de ani. A fost înhumat în curtea reședinței sale de la Schinetea, beneficiind de funeralii naționale și fiind condus pe ultimul drum de înalții oficiali ai statului român în frunte cu tânărul rege Mihai. Frumoasa sa soție, Olga, murise cu doar două luni înainte, pe 18 iunie.