Marlon Brando s-a născut pe 3 aprilie 1924 în Nebraska, Statele Unite, și a fost fiul unui mic producător de pesticide și îngrășăminte, care se numea tot Marlon, și al lui Dorothy Julia Pennebaker, cunoscută ca Dodie, o femeie foarte emancipată pentru anii ’30, fostă actriță și manager al unui teatru, care fuma, purta pantaloni și conducea mașina, era lipsită de complexe și inhibiții, dar, din păcate, era alcoolică și se spune că soțul ei o aduna deseori din barurile din oraș.
În 1944, Marlon Brando a apărut pentru prima dată pe Broadway în piesa “I Remember Mama”, apoi în “Truckline Café” și “A Flag is Born”, iar în 1948 a fost distribuit de Elia Kazan în piesa de teatru “Un tramvai numit dorință”, a lui Tennessee Williams.
În 1951, a primit rolul lui Stanley Kowalski în adaptarea cinematografică “Un tramvai numit dorință”, în care a jucat alături de Vivien Leigh, iar succesul fenomenal pe care l-a avut i-a adus prima nominalizare la Premiile Oscar pentru cel mai bun actor în rol principal.
Un an mai tâziu a fost nominalizat din nou la Oscar pentru filmul “Viva Zapata!”, producție regizată de Elia Kazan, în care a jucat alături de Anthony Quinn. Următoarele sale filme au fost “Iulius Cezar” și “The Wild One”, ambele realizate în 1953, iar Marlon Brando a deveni un adevărat superstar al cinematografiei americane. A urmat, în 1954, pelicula “Pe chei”, realizată tot de Elia Kazan, care îi va aduce primul său premiu Oscar pentru cel mai bun actor.
La începutul anilor ’70, Marlon Brando a intrat într-un con de umbră, dar rolul lui don Vito Corleone în “Nașul”, film în care a fost distribuit în 1972 și care a avut un succes uriaș, l-a readus în lumina refectoarelor și i-a oferit șansa de a obține cel de-al doilea Premiu Oscar pentru cel mai bun actor. Brando a refuzat însă trofeul, explicând că motivul este legat de felul în care sunt portretizați amerindienii în filmele de la Hollywood. În același an a jucat, alături de Maria Schneider și Catherine Breillat, în pelicula lui Bernardo Bertolucci, “Ultimul tango la Paris”, iar în 1976, în western-ul “Reglare de conturi”, cu Jack Nicholson și Randy Quaid.
În 1979, a fost distribuit de Frances Ford Coppola în “Apocalypse Now”, un film despre Războiul din Vietnam, apoi a jucat, în următorii ani, în “Formula”, “Un anotimp alb și uscat”, “Novicele”, “Cristofor Columb”, “Don Juan DeMarco”, “Insula doctorului Moreau” și “Prețul morții”.
Viața privată a actorului a atras atenția publicului și a presei la fel de mult ca activitatea sa pe platourile de filmare. Brando a avut o serie de aventuri și relații de lungă durată și a fost tatăl a 11 copii, dintre care trei au fost înfiați și, după cum a mărturisit el însuși, a avut și experiențe homosexuale.
În cartea autobiografică “Songs My Mother Taught Me”, actorul a povestit că a cunoscut-o pe Marilyn Monroe, anonimă la acel moment, la o petrecere unde aceasta cânta la pian, cei doi au avut o aventură, apoi au continuat o relație timp de mai mulți ani. În 1954, Brando s-a îndrăgostit de actrița puertoricană Rita Moreno cu care a început o relație de dragoste, dar în memoriile sale Rita a dezvăluit că el a forțat-o să facă avort după ce a aflat că e însărcinată și că după întreruperea de sarcină a încercat să se sinucidă luând o doză mare de somnifere.
Artistul s-a căsătorit în 1957 cu actrița britanică Anna Kashfi cu care a avut un fiu, Christian Brando, născut un an mai târziu, dar cei doi au divorțat în 1959. În 1960, s-a recăsătorit cu Movita Castaneda, o actriță născută în Mexic, care era cu opt ani mai mare decât el, care i-a dăruit doi copii, Miko și Rebecca, dar și această relație s-a terminat tot cu un divorț.
Tânăra actriță franceză Tarita Teriipaia, care jucase alături de Brando în “Revolta de pe Bounty”, a devenit cea de-a treia sa soție pe 10 august 1962. Cu 18 ani mai mică decât el, Tarita, care avea deja o fiică dintr-o relație anterioară, a adus pe lume doi copii: Simon Teihotu și Tarita Cheyenne. Marlon le-a adoptat și pe fiica și pe nepoata soției sale, Maimiti și Raiatua Brando, dar cei doi au divorțat în iulie 1972.
Actorul a avut, de asemenea, o lungă relație cu menajera sa, Maria Cristina Ruiz, cu care a avut trei copii: Ninna Priscilla, Myles Jonathan și Timothy Gahan și l-a adoptat pe Petra Brando-Corval, fiul asistentei lui, Caroline Barrett, și al scriitorului James Clavell.
Viața personală zbuciumată și stresul datorat lungilor perioade de muncă pe platourile de filmare i-au provocat, începând cu mijlocul anilor ’90, mari probleme de sănătate. În anul 2000, a fost diagnosticat de insuficiență respiratorie și era nevoit să folosească frecvent un concentrator de oxigen, iar în aprilie 2001 a fost spitalizat pentru o dublă pneumonie. A continuat să sufere din cauza problemelor respiratorii și, în ciuda faptului că a fost îngrijit de cei mai buni medici, boala s-a transformat în fibroză pulmonară și s-a agravat cu o insuficiență cardiacă.
Actorul a încetat din viață pe 1 iulie 2004, la vârsta de 80 de ani, la Centrul Medical UCLA, cauza decesului fiind, pe lângă problemele acute, diabetul și un cancer la ficat. Conform dorinței sale, a fost incinerat, iar cenușa a fost împrăștiată dintr-un avion în Tahiti, insulă de care era îndrăgostit.
Surse:
Site-ul oficial Marlon Brando
Vanity Fair, The King Who Would Be Man
