Mihail, primul țar al Casei Romanov

Mihail I s-a născut pe 22 iulie 1596 la Moscova și a fost fiul lui Feodor Nikitici Romanov, cunoscut mai ales după ce a devenit patriarh al Moscovei sub numele Filaret, și al Xeniei, care va deveni marea călugăriță Martha. Bunicul lui, Nikita, a fost fratele primei țarine a Rusiei, Anastasia, și consilier al lui Ivan cel Groaznic.

La doar 4 ani, în 1600, băiatul și mama sa au fost exilați la Beloozero, apoi la Kostroma, de țarul Godunov, care l-a acuzat pe Feodor Romanov de trădare, probabil pentru că acesta se căsătorise împotriva dorinței lui Boris. Pe 21 februarie 1613, înainte de a împlini 17 ani, Mihail a fost ales în unanimitate țar al Rusiei de către Adunarea națională, dar delegații acesteia nu l-au găsit pe tânăr și pe mama sa unde știau că ar trebui să se afle, adică la Mănăstirea Ipatiev de lângă Kostroma, decât pe 24 martie. Inițial, Xenia s-a împotrivit deciziei, deoarece credea că fiul ei era prea tânăr pentru o misiune așa de dificilă într-o perioadă atât de tulbure.

La acel moment, Moscova era într-o situație complicată din punctul de vedere al securității și al condițiilor de trai, iar țarul adolescent a trebuit să aștepte câteva săptămâni la mănăstirea Troița, aflată la 121 de kilometri de capitală, înainte de a ajunge în siguranță la Moscova. Noul țar a fost încoronat pe 22 iulie 1613, în ziua în care a împlinit 17 ani. Prima sa decizie a fost să-l cheme din exil pe tatăl său, patriarhul Filaret, care a preluat guvernarea până la moartea lui, în octombrie 1633,

Domnia lui Mihail a însemnat cea mai importantă expansiune teritorială din istoria Rusiei, cucerirea Siberiei fiind principala realizare, iar aceasta a fost făcută în mare parte de cazaci, fiind finanțată de familia de negustori Stroganov.

Țarul a avut mari probleme de sănătate, în special provocate o infirmitate a membrelor inferioare din cauza unui accident la călărie, ceea ce a dus la incapacitatea de a se mai deplasa spre sfârșitul vieții sale.

Mihail, care era blând și pios, a fost căsătorit de două ori. Primul mariaj a fost cu prințesa Maria Vladimirovna Dolgorukova în 1624, dar aceasta s-a îmbolnăvit și a murit la începutul anului 1625, la doar patru luni după mariaj. În 1626, s-a recăsătorit cu Eudoxia Streshneva, iar cuplul a avut 10 copii, dintre care patru au ajuns la maturitate: viitorul țar Alexis și fetele Irina, Anna și Tatyana. Țarina Eudoxia a trăit izolată la curte, nu i se permitea să aibă contact cu niciun bărbat, dar putea participa la îndatoririle publice religioase și caritabile și încerca să gestioneze cu pricepere gospodăria imperială.

Motivul situației ei dificile la curte a fost, cel mai probabil, influența puternică a soacrei, Xenia Shestova, care a dominat-o și pe ea, și viața imperială. Cele două împărțeau același confesor, iar Xenia își însoțea nora în timpul tuturor vizitelor la mănăstiri și biserici și tot ea a ales tutori pentru copiii cuplului. Se pare că Eudoxia ar fi fost supusă în permanență unor mari presiuni pentru a aduce pe lume un fiu care să devină moștenitor al tronului, motiv pentru care a fost foarte stresată până la nașterea țareviciului Aleksei, în 1629.

În 1642, țarina a finanțat reconstrucția Mănăstirii Sfântul Gheorghe din Meșcovsk și a Mănăstirii Ivanovsky, unde făcea frecvent vizite, și a fondat mai multe instituții caritabile.

Mai târziu, eșecul lui Mihail de a aranja căsătoria fiicei sale, Irina, cu contele Valdemar Christian de Schleswig-Holstein, fiul morganatic al regelui Christian al IV-lea al Danemarcei, l-a afectat profund și i-a înrăutățit starea de sănătate. Țarul s-a îmbolnăvit în aprilie 1645 de scorbut și, probabil, suferea și de depresie. Medicii săi i-au prescris purgative, dar, în mod evident, acestea nu au avut niciun efect asupra sănătății sale. Pe 12 iulie 1645 suveranul a leșinat în biserică, în timpul unei slujbe, și a murit unsprezece zile mai târziu, pe 23 iulie 1645.