Prudence Crandall s-a născut pe 3 septembrie 1803, în Carpenter’s Mills, Rhode Island, în familia lui Pardon și Esther Carpenter Crandall, un cuplu care făcea parte din Quaker, o mișcare creștină înființată de puritanul englez George Fox la jumătatea secolului al XVII-lea.
Când avea aproximativ 10 ani, tatăl ei a decis ca familia să se mute în apropiere de Canterbury, Connecticut, iar fetița a fost înscrisă la Școala Quaker Black Hill din Plainfield. Unul dintre profesorii de acolo, Rowland Greene, era un militant împotriva sclaviei și susținea necesitatea educației copiilor de culoare, iar acest dascăl a influențat-o foarte mult pe Prudence.
Fetița a urmat apoi New England Yearly Meeting School, un școală cu internat din Providence, instituție care era finanțată prin generozitatea lui Moses Brown, un aboliționist cunoscut și co-fondator al Universității Brown.
Tânăra a devenit baptistă în 1830, iar în 1831 a cumpărat o casă împreună cu sora ei, Almira Crandall, pentru a înființa Canterbury Female Boarding School, o școală internat pentru fetele din oraș. Cu ajutorul surorii și al unei profesoare, Prudence a predat unui număr de patruzeci de fete diferite discipline, inclusiv geografia, istoria, gramatica, aritmetica, citirea și scrierea.
La această școală a dorit să se înscrie și Sarah Harris, fiica unui fermier afro-american de lângă Canterbury, care voia să se instruiască pentru a deveni, la rândul ei, profesoară. Deși elevele albe din școală nu s-au opus în mod deschis prezenței lui Sarah, familiile lor le-au retras de la cursuri și în scurt timp instanța din Connecticut a adoptat o lege împotriva deciziei lui Prudence de a o accepta pe adolescentă, profesoara a fost arestată și a petrecut o noapte în închisoare.
Enervată de nedreptate, miss Crandall a decis să transforme instituția într-o școală numai pentru fete de culoare, prima de acest gen din Statele Unite, începând să recruteze direct eleve pentru noua instituție dedicată “instruirii tinerelor doamne și a micilor domnișoare de culoare”. Costurile erau de 25 dolari pe trimestru, o jumătate din sumă fiind cerută în avans.
Pe măsură ce s-a auzit de intenția de înființare a acestei școli, familiile afro-americane au început să-și înscrie fiicele, astfel că, pe 1 aprilie 1833, douăzeci de fetițe din Boston, Providence, New York, Philadelphia și zonele înconjurătoare din Connecticut au ajuns la școala lui Miss Crandall.
Cel care a protestat primul față de această idee a fost vecinul profesoarei, Andrew Judson, avocat și cel mai important politician din Canterbury, care a spus: “Nu ne opunem doar înființării acelei școli în Canterbury, ne opunem înființării unei astfel de școli oriunde în statul nostru. Oamenii de culoare nu se pot ridica din starea lor meschină în țara noastră, nu ar trebui să li se permită să se ridice tocmai aici. Sunt o rasă inferioară de ființe și niciodată nu ar trebui să fie recunoscuți ca egali ai albilor”.
Un comitet format din patru bărbați albi din localitate, Rufus Adams, Daniel Frost Jr., Andrew Harris și Richard Fenner, a încercat să o convingă pe Crandall că școala ei ar fi în detrimentul siguranței albilor din orașul Canterbury, iar unul dintre ei a susținut că instituția va încuraja “egalitatea socială și căsătoria între albi și negri”.
La început, foarte mulți cetățeni din oraș au protestat împotriva școlii și au organizat întruniri pașnice “pentru a concepe și a adopta măsuri care să lupte împotriva instituției lui Miss Crandal”, dar acestea au degenerat în amenințări și acte de violență.
Lucrurile s-au amplificat atât de tare încât elevelor li se închideau ușile magazinelor în nas, conducătorii de vehicule refuzau să le asigure transportul, medicii refuzau să le trateze. S-a ajuns până acolo încât a fost otrăvită fântâna școlii, singura sursă de apă din zonă. O fetiță de 17 ani, Ann Eliza Hammond, a fost arestată și apoi eliberată pentru o cauțiune stabilită la 10.000 de dolari, bani care au fost strânși din donații.
Arthur Tappan, un aboliționist cunoscut din New York, a donat 10.000 de dolari ca să angajeze cei mai buni avocați pentru a o apăra pe Crandall în procesele sale. Instanțele nu au oprit funcționarea școlii din Canterbury, dar vandalismul locuitorilor orașului ajunsese la cote alarmante. Huliganii au dat foc școlii în ianuarie 1834, dar nu au reușit să o distrugă, iar pe 9 septembrie 1834 un grup de oameni din oraș a spart aproape nouăzeci de geamuri folosind bare grele de fier. Pentru siguranța elevelor, a familiei și a ei însăși, Prudence Crandall și-a închis școala a doua zi, pe 10 septembrie 1834.
În august 1834, profesoara se căsătorise cu reverendul Calvin Philleo, un preot baptist din Canterbury, apoi cuplul a fost nevoit să se mute în Massachusetts pentru o perioadă de timp, fugind pur și simplu din oraș, și s-au stabilit apoi, pe rând, în New York, Rhode Island și Illinois.
Prudence Crandall s-a implicat mai târziu în mișcarea pentru dreptul la vot al femeilor și a condus o școală în Comitatul LaSalle, Illinois. După moartea soțului, în 1874, Miss Crandall s-a mutat împreună cu fratele ei, medicul Ezekiah, la Elk Falls, în Kansas. Un jurnalist care a vizitat-o în 1886 a povestit că i-a mărturisit:
“Toată viața mea a fost una de opozant. N-am putut găsi pe nimeni care să fie total de acord cu mine. Chiar și soțul meu mi s-a opus deseori, mai mult decât oricine. Nu m-a lăsat să citesc cărțile pe care el însuși le-a citit, dar totuși le-am citit, căutând adevărul în știință, religie sau umanitate. Nu vreau să mor încă. Vreau să trăiesc suficient de mult încât să văd reformele pe care eu le-am propus”.
Prudence Crandall a încetat din viață în Kansas pe 28 ianuarie 1890, la vârsta de 86 de ani și a fost înmormântată în cimitirul din Elk Falls.
