HomeMonarhieMumtaz Shah Jahan, povestea iubirii eterne din Taj Mahal

Mumtaz Shah Jahan, povestea iubirii eterne din Taj Mahal

DS TW

Mumtaz Mahal s-a născut pe 27 aprilie 1593 în Agra și a fost fiica lui Abu’l-Hasan Asaf Khan, un nobil persan bogat care ocupase o funcție înaltă în ierarhia Imperiului Mogul, și a soției lui, Diwanji Begum. Sora ei mai mare, Parwar Khanum, s-a căsătorit cu șeicul Farid, iar fratele, Shaista Khan, a fost guvernator al Bengalului și al altor provincii din imperiu în timpul domniei lui Shah Jahan. Fetița a fost o elevă sârguincioasă, cultivată, vorbea la perfecție araba și persana și compunea poezii, dar, în același timp, era modestă și foarte prietenoasă.

Mumtaz s-a logodit cu Shah Jahan, cel de-al treilea fiu al împăratului Jahangir și al prințesei Manmati, pe 30 ianuarie 1607. Fata avea 14 ani, iar prințul împlinise 15 ani, dar nunta a avut loc după cinci ani, pe 30 aprilie 1612, în Agra. După ceremonie, Shah Jahan i-a oferit titlul “Mumtaz Mahal” (Aleasa Palatului) și “Taj Mahal” (Coroana Palatului). În perioada dintre logodnă și căsătorie, Shah Jahan se căsătorise cu prințesa Kandahari Begum, iar după nunta cu Mumtaz, și-a ales o a treia soție, pe Izz-un-Nissa Begum, cele două mariaje fiind, de fapt, alianțe politice.

După toate mărturiile epocii, Shah Jahan era atât de îndrăgostit de Mumtaz, încât s-a îndepărtat de celelalte două soții imediat ce fiecare dintre ele i-a dăruit câte un copil.

Soția favorită l-a însoțit în permanență în timpul campaniilor militare, fiind confidenta și sfătuitoarea lui principală. În cei nouăsprezece ani de căsătorie, cuplul a avut paisprezece copii, opt fii și șase fiice, dintre care șapte au murit la naștere sau la vârste foarte mici.

În 1628, după ce Shah Jahan a preluat tronul, a desemnat-o pe Mumtaz drept unică împărăteasă, oferindu-i titlul de “Malika-i-Jahan” (“Regina lumii”) și “Malika-uz-Zamani” (“Regina epocii”). Reședința cuplului, Khas Mahal, o parte a fortului Agra, era decorată cu aur pur și pietre prețioase și avea fântâni bogat ornamentate, iar alocația pe care o primea Mumtaz Mahal pentru propriile cheltuieli se ridica la suma de un milion de rupii pe an.

Mumtaz îl consilia pe soțul ei atât în chestiuni private, cât și în afacerile statului și, datorită influenței ei benefice, suveranul și-a iertat mulți dușmani sau a schimbat pedepse cu moartea în cele cu închisoarea, încrederea lui în împărăteasă fiind atât de mare încât i-a oferit cea mai înaltă onoare a țării – sigiliul imperial.

Frumoasa Mumtaz intervenea adesea în favoarea săracilor, oferindu-le donații și patrona poeți, savanți și scriitori talentați pe care îi invita la curte, poetul sanscrit Vansidhara Mishra fiind favoritul ei.

La recomandarea principalei doamne de onoare, Sati-un-Nissa, Mumtaz Mahal a oferit pensii și donații fiicelor savanților săraci, teologilor și bărbaților evlavioși, dar misiunea ei nobilă avea să aibă se termine prematur.

Mumtaz Mahal a încetat din viață în urma unei hemoragii postnatale pe 17 iunie 1631, la scurt timp după ce a adus pe lume cel de-al paisprezecea copil al său, pe prințesa Gauhar Ara Begum, după un travaliu de aproximativ 30 de ore. Fetița a supraviețuit, dar frumoasa suverană a murit la doar 31 de ani. Înainte de a-și da ultima suflare, l-a rugat pe împărat patru lucruri: să-i construiască un mormânt, să se recăsătorească, să-și iubească fiii și să-i viziteze mausoleul la fiecare aniversare. Trupul ei a fost depus temporar la Burhanpur, unde a avut loc decesul, într-o grădină pe malul râului Tapti.

Cronicarii curții imperiale au acordat o atenție neobișnuită morții lui Mumtaz Mahal și durerii nesfârșite a lui Shah Jahan. Fiica cea mare a cuplului, prințesa Jahanara, în vârstă de 17 ani, a fost atât de tulburată de pierderea mamei încât a început să împartă giuvaere săracilor, în speranța unei intervenții divine, iar Shah Jahan însuși a fost paralizat de durere și a plâns în hohote zile în șir. Câteva luni în șir, împăratul nu a mai fost văzut în public și se pare că a intrat într-o perioadă de doliu pentru un an. Când a apărut din nou, părul lui era complet alb, spatele era încovoiat și chipul brăzdat de riduri. Fiica cea mare a lui Mumtaz, Jahanara Begum, i-a luat locul mamei la curte, preluând toate îndatoririle oficiale.

Averea personală a lui Mumtaz Mahal, evaluată la zece milioane de rupii, a fost împărțită de Shah Jahan între Jahanara Begum, care a primit jumătate din moștenire, și restul copiilor supraviețuitori.

Trupul împărătesei a fost deshumat în decembrie 1631, depus într-un sicriu de aur și transportat în Agra, fiind așezat într-o mică clădire aflată pe malul râului Yamuna. În acel moment Shah Jahan a început să planifice proiectarea unui mausoleu și a unei grădini funerare pentru iubita sa soție, iae construcția a fost finalizată după 22 de ani, Taj Mahal-ul fiind considerat și astăzi o întruchipare a dragostei nemuritoare și a devotamentului conjugal.

La înălţarea lui au muncit, conform evaluărilor, 20 de milioane de oameni și se spune că Shah Jahan a dat ordin ca la terminarea lucrărilor arhitectul să fie decapitat, asistenţilor acestuia să li se taie mâiniie, iar lucrătorilor apropiați să li se scoată ochii, ca să nu mai poată ridica un monument asemănător. Mai există o legendă conform căreia Jahan a intenţionat să construiască pentru mormântul său un al doilea Taj, din marmură neagră, o imagine negativă a Taj-ului alb al lui Mumtaz Mahal. Înainte însă de a începe acest al doilea monument, a fost detronat de fiul său, Aurangzeb, petrecându-şi restul vieţii ca prizonier în Agra Fort.

Pentru că tradiția musulmană interzice decorațiunile funerare bogate, trupul lui Mumtaz și cel al lui Shah Jahan (care a încetat din viață în 1666) au fost plasate în morminte simple, în camera interioară a Taj Mahal-ului, fiind poziționate cu capul spre Mecca.

 

DS TW
No comments

leave a comment