Oliviu Beldeanu s-a născut pe 16 februarie 1924 în orașul Dej, în familia lui Oliver și a Mariei Beldean, proprietari ai unui cinematograf și ai unui restaurant. La vârsta de 15 ani, adolescentul a devenit membru al organizație de tineret Frunză Verde, care a fost asociată cu mișcarea fascistă Garda de Fier.
Tânărul a urmat cursurile Facultății de Arte Frumoase din București, a devenit sculptor, și, în paralel, s-a înscris în organizația de tineret a Partidului Național Țărănesc, însă, după venirea la putere a comuniștilor, tatăl său a fost închis pentru propagandă politică, iar Oliviu a decis să părăsească definitiv România.
În 1949, a reușit să fugă din țară trecând granița în Iugoslavia, unde i-a cunoscut pe Ioan Chirilă și Dumitru Ochiu, doi dintre viitorii membri ai „grupului Beldeanu”. În scurt timp, Oliviu a plecat în Italia, unde a muncit în portul Trieste ca hamal și, în același timp, trimitea corespondențe pentru Agenția de presă Foreign News Service. În 1953, a părăsit Italia împreună cu Chirilă, s-a stabilit pentru un timp la München, apoi s-a mutat la Konstanz, unde s-a angajat la o unitate militară.
În această perioadă Beldeanu, Ion Chirilă, Stan Codrescu, Dumitru Ochiu și Tudor Ciochină au organizat atacarea și ocuparea legației Republicii Populare Române din Berna, pentru că își doreau să atragă atenția asupra abuzurilor, injustiției și situației drepturilor omului din România, fixând data evenimentului pentru 14 februarie 1955. Cei cinci au intrat înarmați în clădire și au transmis solicitarea lor: eliberarea unor deținuți politici – generalul Aurel Aldea, episcopul unit Ioan Suciu, fostul redactor al ziarului țărănist, Anton I. Mureșanu, și politicienii Ilie Lazăr și Dinu Brătianu.
În timpul acțiunii, șoferul ambasadei, un presupus agent al Securității de la București, a fost grav rănit. Aurel Șețu avea să moară mai târziu la spital, iar câțiva dintre angajați au reușit să fugă din clădire.
După 36 de ore, „grupul Beldeanu” s-a predat, oferind poliției elvețiene o serie de documente pe care le confiscaseră din sediul legației. Oliviu a fost arestat, judecat și condamnat de autoritățile elvețiene la 4 ani de închisoare, dar a fost eliberat înainte de termen, pe 15 octombrie 1957.
Autoritățile din România comunistă au declanșat imediat urmărirea lui, bănuind că pregătește noi acțiuni împotriva unor legații ale României.
Beldeanu a fost atras în Berlinul de Vest de un agent al Securității numit Gheorghe Kehayoglu, un grec originar din România, care încercase să-l convingă să-i aducă în Berlin și pe doi dintre colaboratorii săi, Chirilă și Ochiu, însă bărbatul a preferat să meargă singur la întâlnire.
Sub pretextul unei plimbări, agentul l-a condus dincolo de linia de demarcație adică în Berlinul de Est. Imediat Beldeanu a fost arestat de ofițerii Securității și de cei ai STASI, dar, înainte de a fi imobilizat, a tras cu arma pe care o avea asupra sa, rănind un ofițer est-german și fiind și el ușor rănit.
Ziarele de la București au scris în acel moment:
“Pentru opinia publică din ţara noastră a fost clar de la început că agresiunea împotriva legaţiei Republicii Populare Române a fost inspirată şi patronată de serviciile de spionaj occidentale care desfăşoară în permanenţă o activitate subversivă împotriva ţărilor socialiste, în cadrul politicii de „război rece” promovată de cercurile agresive imperialiste. Aceste servicii de spionaj recrutează pentru acţiunile lor murdare indivizi de teapa lui Beldeanu, crescuţi la şcoala crimei legionare şi a Gestapo-ului hitlerist.
Iată acum încă o dovadă că agresorii de la Berna au fost agenţi în slujba serviciilor de spionaj imperialiste. Beldeanu a fost prins în Berlinul democrat, trimis acolo şi înarmat de aceste servicii pentru a săvârşi noi acte de sabotaj şi diversiune. O dată mai mult, legionarii de teapa lui Beldeanu sunt demascaţi ca spioni înveteraţi, gata să săvârşească la ordinele patronilor lor orice crimă îndreptată fie împotriva poporului român, fie împotriva altor popoare iubitoare de pace”.
Pe 2 septembrie 1958, Oliviu Beldeanu a fost adus la București, a fost anchetat timp de un an pentru trădare, iar în noiembrie 1959 un tribunal militar l-a condamnat la moarte. Sentința ar fi urmat să fie executată pe 18 februarie 1960 în incinta Penitenciarului Jilava, pe Valea Piersicilor, dar se pare că deținutul a fost omorât în bătaie înainte de data respectivă.
Dacă v-a plăcut acest articol, îl puteți distribui pe Facebook.