AcasăMonarhia în RomâniaArthur Verona: Multe dintre operele artistului, distruse de incendii

Arthur Verona: Multe dintre operele artistului, distruse de incendii

Arthur Verona s-a născut pe 24 august 1867 la Brăila, într-o familie de origine dalmată, Francesco Spiridon-Verona și Amalia Lukovici și, cu toate că familia avea în casă o mulțime de tablouri valoroase, părinții s-au împotrivit ca fiii lor, Arthur și Nicolae Henri, să facă studii artistice. Tatăl lui Arthur l-a îndemnat să urmeze o școală militară și, după ce a absolvit șase clase de liceu la Cernăuți, Arthur a fost trimis de părinți în 1888 la Academia din Viena, pentru a studia artele militare.

Din capitala Imperiului Austro-Ungar, în timpul vacanțelor viitorul pictor a făcut adesea scurte vizite în Italia pentru a studia operele marilor maeștri, fiind extrem de pasionat de artă și deloc interest de strategiile militare.

Artistul a absolvit totuși Academia Militară Tereziană de la Wiener Neustadt în anul 1891 și a devenit ofițer de dragoni în armata imperială, dar după trei ani de serviciu militar, în 1894, tânărul Arthur și-a dat demisia și s-a întors în România, unde fratele său, Nicolae Henri, l-a invitat să locuiască în casa sa din Herța, unde și-a amenajat un atelier.

În 1895 tânărul Arthur Verona a plecat la München, unul dintre cele mai importante centre artistice din Europa în epocă, unde s-a dedicat exclusiv picturii.

A urmat apoi un stagiu în Franța, unde artistul a studiat la Academia Julian începând din anul 1889. După un an de cursuri la Paris, pictorul s-a întors din nou acasă, și, la inițiativa lui Ștefan Luchian care fondase Societatea Ileana, tânărul pictor s-a implicat active în organizarea vieții artistice locale.

Arthur Verona

În anul 1903 Verona s-a căsătorit cu Maria Zerman și a hotărât să se stabilească la București, dar în același an atelierul lui din Piața Victoriei, pe care și-l amenajase cu multă pasiune, a fost mistuit de un incediu și o mare parte a lucrărilor la care lucra au fost distruse. Familia nu a putut să-l ajute însă pentru acoperirea cheltuielilor necesare renovării și a fost nevoit să împrumute de la un cămătar cu o sumă mare de bani, oferindu-i în schimb creditorului contravaloarea tuturor lucrărilor pe care le va picta în următorul an. Salvarea financiară a venit de la un „binevoitor” anonim, discret și iubitor de artă.

Gheorghe Cantacuzino Nababul, al cărui palat de pe Calea Victoriei a devenit Muzeul George Enescu, și colecționarul Ioan Kalinderu i-au încredințat lui Arthur Verona apoi lucrările de decorare a plafoanelor palatelor lor și pictorul a început să primească recunoașterea binemeritată.

Arthur Verona
Tavanul Palatului Cantacuzino
La seceriș
Șatra de țigani

Pe 7 iulie 1909 a fost distins prin decret regal cu Medalia Bene Merenti Clasa I ș un an mai târziu a fost ales președinte al Tinerimii artistice, funcție pe care o va deține până în 1921.

În timpul Primului Război Mondial, fiind locotenent în rezervă al Regimentului IX Roșiori, Verona a cerut să lupte ca voluntar, așa că a fost fost inclus într-un regiment care făcea parte din divizia de la Cerna a generalului Ion Dragalina. În calitate de ofițer de cavalerie, a luat parte la luptele care s-au dat în Carpați, dar artistul a fost luat prizonier și a fost deportat la lagărul din Sopronek din Ungaria.

Un număr neprecizat de lucrări realizate de Arthur Verona au plecat împreună cu Tezaurul României în Rusia în anul 1917 dar, conform mărturiilor familiei, unele din ele au fost restituite în 1956. Despre altele, însă, nu se mai știe nimic astăzi.

Fresca pentru Palatul Regal
Arthur Verona
Fresca pentru Palatul Regal (detaliu)

Reîntors în București în anul 1918, Arthur Verona a continut să lucreze, în 1921 a organizat o mare expoziție personală, iar în 1922 a participat la Salonul Tinerimii și la prima manifestare publică a Academiei libere. După trei ani, în 1925, Regina Maria a României, i-a încredinţat pictarea capelei castelului Bran, pe care artistul a realizat-o un an mai târziu.

În 1935, un alt incediu devastator i-a afectat pentru a doua oară atelierul, peste 100 de lucrări fiind distruse de flăcări.

Casa regală i-a oferit în această perioadă o nouă comandă, pictura tavanului de deasupra Scării Voievozilor din Palatul Regal, iar artistul a realizat superba scenă alegorică a Unirii și în 1940 Arthur Verona a devenit profesor la Școala superioară de pictură și sculptură bisericească de pe lângă Arhiepiscopia București.

În 1941 guvernul i-a oferit o mica pensie lunară care l-a ajutat să supraviețuiască în ultimii ani ai vieții. Arthur Verona a murit pe 29 martie 1946, la vârsta de 79 de ani, bolnav și uitat, la București, fără a se fi bucurat, în timpul ultimei sale perioade artistice, de recunoştinţa contemporanilor.

Niciun comentariu

Lasă un comentariu