HomeLocuri de povesteFascinația bijuteriilorSaddam Hussein, viața privață a fostului dictator irakian

Saddam Hussein, viața privață a fostului dictator irakian

Saddam Hussein
DS TW

Saddam Hussein, dictatorul irakian judecat și executat în decembrie 2006 pentru crime de război și crime împotriva umanității, s-a născut pe 28 aprilie 1937 în satul Al-Awja, lângă Tikrit, într-o familie de crescători de oi. Mama lui, Subha Tulfat al-Mussallah, și-a numit nou-născutul Saddam, care înseamnă în limba arabă “încăpățânatul” sau “cel care confruntă”. Băiatul nu și-a cunoscut niciodată tatăl, care se numea Hussein ‘Abd al-Majid, pentru că acesta a murit sau a dispărut cu cinci luni înainte ca Saddam să se nască, iar mama sa l-a abandonat în acea perioadă, copilul fiind trimis la unchiul lui, Khairallah Tulfah, unde a stat până la vârsta de trei ani. După ce Subha s-a recăsătorit, Saddam a locuit împreună cu trei dintre frații săi vitregi, dar noul partener al mamei, Ibrahim al-Hassan, a fost extrem de violent și l-a obligat să fure, așa că, atunci când a împlinit zece ani, copilul a fugit de acasă la unchiul său din Bagdad. Îndrumat de acesta, a urmat cursurile unei școli secundare din oraș și în 1957, când a împlinit vârsta de 20 ani, s-a alăturat partidului Baas.

Saddam Hussein

Un an mai târziu mai mulți ofițeri ai armatei irakiene conduși de Abdul Karim Qassim l-au răsturnat de la putere pe regele Faisal al II-lea, reprezentanții Partidului Baas s-au opus noului regim, iar în 1959 Saddam a luat parte la încercarea de asasinare a lui Qassim, care devenise prim ministru. Hussein a reușit să fugă apoi în Siria, de unde s-a mutat mai târziu în Egipt, deoarece Qassim îl condamnase la moarte.

O nouă lovitură de stat organizată în 1963 a adus la putere partidul Baas, dar noul regim a fost răsturnat după câteva luni, iar Saddam, care se întorsese în Irak, a fost arestat în 1964 de noul regim al lui Abdul Rahman ‘Arif. A reușit să evadeze în 1967 și a devenit, în acest timp, unul din cei mai importanți reprezentanți ai partidului.

În 1963 tânărul Hussein s-a căsătorit cu Sajida Talfah (cunoscută și ca Tulfah sau Tilfah), care îi era verișoară, fiica lui Khairallah Talfah, unchiul și mentorul lui. În copilărie, cei doi au fost crescuți ca frate și soră și mariajul fusese decis încă de când băiatul avea vârsta de cinci ani, iar Sajida avea șapte ani.

Cuplul s-a logodit în Egipt, în perioada exilului lui Hussein, și s-a căsătorit în Irak, după întoarcerea lui în țară în 1963. Cei doi au avut cinci copii. Uday Hussein, născut în 1964, era fiul preferat al lui Saddam și a fost considerat o vreme succesorul lui, dar tânărul a căzut în dizgrație după ce a făcut mai multe accidente de mașină și a fost acuzat de violuri. În plus, se certa frecvent cu alți membri ai familiei și mai târziu l-a ucis pe Kamel Hana Gegeo, valetul preferat al tatălui său, care era și degustător de mâncare, în timpul unei petreceri care a avut loc în Egipt. Următorul născut al cuplului a fost Qusay Hussein, după care a venit pe lume, în 1968, Raghad. Cea de-a doua fiică a fostului cuplu prezidențial este Rana, iar mezina se numește Hala Hussein și a fost născută în 1972.

Sadija a avut o prezență limitată în viața publică, nu și-a însoțit soțul în vizite externe și a apărut rar în presa irakiană oficială. Este cunoscut însă faptul că a fost o mare colecționară de bijuterii, își comanda ținutele la cele mai mari case de modă de la Paris și de la Londra și a uimit pe toată lumea după ce și-a vopsit părul blond. Cei doi băieți ai lui Saddam Hussein, Qusay și Uday, au fost uciși la Mosul, pe 22 iulie 2003, iar cele trei fiice au fugit la Amman, în Iordania, imediat după debutul războiului din 2003, primind protecția familiei regale. Femeile sunt în prezent urmărite pentru presupusa finanțare și susținere a insurgenței partidului irakian Ba’ath, care acum este scos în afara legii, dar regele iordanian a refuzat de-a lungul timpului orice solicitare de a le preda. Raghad și Rana se află și astăzi sub protecția regelui Abdullah al II-lea și se pare că locuiesc în aceeași reședință, împreună cu cei nouă copii ai lor.

Saddam Hussein

Cea de-a doua soție a lui Saddam a fost Samira Shahbandar, care era medic de profesie, și cu care președintele irakian s-a căsătorit în 1986, fără însă a divorța de Sajida. Femeia fusese soția unui pilot și director de la Iraqi Airways, a devenit amanta lui Saddam, iar acesta din urmă l-a forțat pe soțul Samirei să divorțeze, pentru ca el să se poată căsători cu frumoasa doctoriță. După războiul din 2003, Samira a fugit la Beirut, în Liban, și se pare că a născut cel de-al șaselea copil al lui Saddam, însă membrii familiei Hussein au negat această informație.

Despre încă alte două femei există zvonuri că ar fi fost căsătorite cu liderul irakian. Una dintre ele se numește Nidal al-Hamdani și a fost director general al Centrului de Cercetare a Energiei Solare din cadrul Consiliului de Cercetare Științifică, iar numele celeilalte este Wafa Mullah Huwaysh, care s-ar fi căsătorit cu Saddam în 2002, dar nu există dovezi ferme care să confirme aceste ultime mariaje.

Saddam Hussein

Despre prima soție a lui Hussein, Sajida, se știe că a fugit din Irak în 1990, din cauza războiului din Golf, înainte de începerea bombardamentelor, refugiindu-se probabil în Elveția împreună cu fiicele sale. Cele patru au revenit în țară, iar informațiile oficiale americane spun că Sadija ar fi plecat din nou din Irak pe 19 martie 2004, cu câteva ore înainte de începerea bombardamentelor la Bagdad, de această dată în Qatar. În iulie 2004, la începutul procesului fostului președinte irakian în care acesta a fost acuzat pentru crime de război, crime împotriva umanității și alte infracțiuni, ea a fost cea care i-ar fi angajat o echipă de apărare multilingvă și multi-națională formată din aproximativ 20 de avocați. Conform informațiilor agențiilor de presă Sajida, care are 84 de ani, trăiește astăzi în Qatar.

 

Dacă v-a plăcut acest articol, mă puteți sprijini cu un share pe Facebook.

DS TW
No comments

leave a comment