Paul Berger s-a născut pe 6 ianuarie 1845 la Beaucourt, în estul Franţei, şi a practicat medicina la Paris, la Hôpital Tenon, fiind în același timp profesor de chirurgie clinică și patologie la Facultatea de medicină. În 1889, doctorul a participat la Expoziţia Universală din capitala Franței, la secţiunea dedicată instrumentelor aseptice, şi a atras atenţia asupra necesităţii creării unor echipamente noi, explicând că trebuie concepute modele de foarfece chirurgicale care să poată fi dezasamblate cu ușurință pentru sterilizare.
Francezul este primul doctor a folosit o mască chirurgicală în timpul unei operaţii, în octombrie 1897. Berger a hotărât să protejeze intervenţiile chirurgicale pe care le făcea de contaminarea cu particule de salivă şi a început să poarte o compresă dreptunghiulară formată din șase straturi de tifon, cusute de marginea șorțului chirurgical din in, echipament sterilizat în prealabil prin fierbere. Masca era legată în spatele capului cu şnururi din tifon şi îi acoperea nasul, gura şi bărbia, a operat îmbrăcat astfel timp de cincisprezece luni şi a observant că incidența infecțiilor pacienţilor săi a fost mult redusă.
Doi ani mai târziu a trimis o lucrare numită „Cu privire la utilizarea unei măști” către Societatea Chirurgicală din Paris, pe care a început-o astfel: ”De câțiva ani sunt îngrijorat cu privire la faptul că picăturile de lichid proiectate de la gura chirurgului sau asistenților lui pot exercita focare de infecție chiar în condiții de asepsie chirurgicală care sunt aparent satisfăcătoare”.
Cei mai mulţi dintre chirurgii contemporani au privit iniţial cu neîncredere propunerea lui de a se folosi această metodă de protecție pe scară largă, dar, în scurt timp, masca şi mănuşile chirurgicale au devenit parte din echipamentul obligatoriu al medicilor şi asistentelor medicale şi nu pentru a se proteja pe ei, ci pentru a evita expunerea pacienţilor la riscuri care puteau fi evitate atât de simplu.
