Furtul coifului dacic de la Coțofenești, care era expus, alături de alte piese valoroase din Tezaurul dacic al României, la Muzeului Drents din Assen a declanșat o investigație de proporții pe care o realizează în aceste ore autoritățile din Țările de Jos.
Dar coiful găsit în satul Coțofenești din Prahova a stârnit cum era și firesc, un mare interes și în perioada interbelică, atunci când a fost găsit. Învăţătorul satului, Mihail Vasilache, le-a oferit gazetarilor epocii lămuriri despre preţioasa descoperire din 1927:
“Acum doi ani, copiii sătenilor păşteau oile pe dealurile ce se întind la marginea satului. Copilul Simion Alexandru, elev la şcoala primară, urcându-se în vârful unui deal, a zărit pe poteca cu pământul bătătorit strălucind ceva în forma unui nasture. Copilul, ademenit de strălucirea ce i se ivise în cale, s-a oprit locului, a scormonit pământul cu un cuțit, scoțând afară o cască în forma unei căciuli. Fericitul descoperitor, de bucurie, a purtat toată ziua în urma oilor casca de aur pe cap, făcând haz cu ceilalţi copii.
În sat a intrat încoronat ca un irod, dar vecinii care l-au văzut nu au prea dat importantă micului descoperitor de comori…
Tatăl copilul a bănuit după strălucirea obiectului că ar putea să-i aducă ceva venit. Dar în sat, cui să i-l vândă? L-ar fi luat în râs consătenii, să le ofere pe un preţ, cât de mic, fiare vechi, găsite în pământ. S-a gândit că la oraş ar putea valorifica descoperirea fiului său. Şi a pornit la Ploieşti. A întrebat, a căutat câteva zile să găsească un negustor. În fine, a găsit pe unul care i-a spus că obiectul e de alamă, că nu prea prezintă multă importanţă. Topit cu multă greutate, s-ar putea face din el câteva vase de bucătărie.
Totuşi, ca să nu plece cu inima tristă, după atâtea nădejdi de îmbogăţire, negustorul i-a dat 1.000 de lei. Săteanul din Coțofenești, bănuitor că ar putea totuşi să fie de aur casca, s-a învoit, dar cu condiţia ca negustorul să-i facă „analiza“ şi dacă, într-adevăr, e metal mai preţios ca alama, să-i mai dea ceva. Săteanul a luat o mie de lei şi s-a înapoiat acasă. Timp de un an, din când în când îşi făcea drum pe la Ploieşti, întrebând pe negustor ce-i cu casca. Acesta, în cele din urmă, s-a văzut nevoit, dându-şi seama de valoarea obiectului, să-i dea 30.000 de lei.
După doi ani, învăţătorul a auzit de la elevii săi de peripeţiile coifului de aur şi s-a gândit că putea fi un obiect preţios. A cercetat, împreună cu preotul Gh. Marinescu, printre vecini, și a găsit câteva înflorituri desprinse din cască, pe care le-a înaintat parchetului. Între timp, negustorul din Ploieşti s-a prezentat cu casca la Ministerul Artelor, care i-a oferit 100.000 de lei pe ea”.
Profesorul Andrieşescu, directorul Muzeului de Antichităţi, le-a spus ziariștilor că piesa datează de pe vremea traco-sciţilor, cu cca. 1.000 de ani înainte de Hristos, și că probabil a fost purtată de şeful vreunui trib. “Elementele figurale şi ornamentele, un războinic, animale de jur-împrejur, iar în frunte doi ochi înaripaţi, simbolul puterii, vor servi la lămurirea unui trecut atât de îndepărtat. Casca a fost adusă Ministerului Artelor de Marinescu Moreanu, din Ploiești, care a cumpărat-o de la tatăl fericitului descoperitor”.
*** Universul, aprilie 1929
