Prințesa Viktoria Elisabeth Auguste Charlotte s-a născut pe 24 iulie 1860 la Neues Palais din Potsdam, fiind fiica cea mare a prințului Frederic al Prusiei și a soției sale, Victoria, cunoscută sub numele de Vicky în familie. Fetița a venit pe lume la nouăsprezece luni de la nașterea fratelui ei mai mare, prințul Wilhelm, iar bunica, regina Victoria, a insistat ca nepoata să-i poarte numele, în timp ce familia prusacă își doreau ca noua prințesă să fie numită Charlotte, după numele țarinei Alexandra Feodorovna a Rusiei, fosta prințesă Charlotte a Prusiei.
Familia a avut opt copii, își petrecea iernile la Berlin și verile la Potsdam, iar în 1863 Vicky și Frederick au cumpărat o proprietate pe care au transformat-o în fermă și unde locuiau cea mai mare parte a timpului. Frederick era un soț iubitor, dar, în calitate de ofițer de armată, pleca frecvent de acasă, în timp ce Vicky, o mamă exigentă, supraveghea cu atenție educația copiilor.
Vicky a fost la început foarte apropiată de fiica cea mare, dar acest lucru s-a schimbat odată cu creșterea copilei. Până la vârsta de doi ani, Charlottei i se spunea “Ditta cea dulce și obraznică”, dar avea să se dovedească a fi cel mai dificil dintre cei opt copii ai familiei. În adolescență era mai mereu nervoasă și agitată, își rodea unghiile, motiv pentru care părinții o puneau să poarte mănuși, iar în 1863, mama ei scria în jurnal: “mintea Charlottei pare prea activă pentru corpul ei, este atât de nervoasă și sensibilă și atât de rapidă, face niște crize de furie și de încăpățânare atât de violente, încât țipă până devine albastră la față”.
Charlotte a fost o elevă indiferentă, spre disperarea mamei, care dădea o mare importanță educației. Moartea fraților Charlottei, Sigismund și Waldemar, în 1866 și, respectiv, în 1879, au devastat-o pe prințesa moștenitoare, dar în acest timp Charlotte a devenit favorita bunicilor paterni, pe care i-a vizitat frecvent. Regele Wilhelm și regina Augusta și-au răsfățat nepoata și i-au încurajat rebeliunea împotriva părinților, situație fiind încurajată de cancelarul german Otto von Bismarck, care era în dezacord cu principele moștenitor, pe care îl considera prea liberal.
Când a ajuns la vârsta de paisprezece ani, Charlotte a început să sufere de reumatism, dureri articulare, dureri de cap și insomnii. În aprilie 1877, când a împlinit șaisprezece ani, s-a logodit cu vărul ei, prințul Bernhard de Saxe-Meiningen, moștenitorul Ducatului de Saxe-Meiningen, care era ofițer într-un regiment din Potsdam și era cu nouă ani în vârstă de ea. Decizia a fost influențată de faptul că prințesa își dorea să devină independentă de familie și să scape de criticile permanente ale mamei.
Logodna a durat aproape un an, timp în care Vicky i-a pregătit o zestre generoasă. Nunta a avut loc la Berlin pe 18 februarie 1878, într-o dublă ceremonie care a inclus și căsătoria prințesei Elisabeta Anna a Prusiei cu Frederic Augustus de Oldenburg. Noul cuplu s-a stabilit lângă Neues Palais, într-o vilă mică unde locuise anterior Augusta von Harrach, soția morganatică a lui Frederic William al III-lea al Prusiei, apoi cei doi și-au cumpărat o vilă la Cannes, decizie care l-a enervat pe Wilhelm, care considera Franța o țară inamică.
La doi ani de la căsătorie, pe 12 mai 1879, Charlotte a adus pe lume o fetiță, pe prințesa Feodora, prima strănepoată a reginei Victoria. Tinerei nu i-a plăcut deloc perioada cât a fost însărcinată și a decis că acesta va fi singurul ei copil, spre consternarea familiei. După nașterea Feodorei, Charlotte participa la recepții și petreceri, mergea în vacanțe lungi, iar în timpul călătoriilor își lăsa adesea fiica în grija prințesei Vicky, care a observat că micuța este un copil bun și mult mai ușor de crescut decât mama ei.
La fel ca mama ei, Feodora a suferit de migrene severe și nu era deloc interesată de studii, iar Vicky a dat vina pe lipsa îndrumării părintești. Prințul Wilhelm I le-a oferit Charlottei și lui Bernhard o vilă în Berlin, unde prințesa petrecea o mare parte din timp socializând cu alte doamne și participând la diverse activități mondene. Contemporanii spuneau că știa toate bârfele din oraș și era foarte admirată pentru eleganța ei, dar și criticată, pentru că își cumpăra toate hainele de la Paris.
Tatăl Charlottei a urcat pe tron devenind împăratul Frederic al III-lea în martie 1888, dar a murit în iunie din cauza unui cancer la gât. După ce fratele ei, Wilhelm al II-lea, a ajuns pe tron, influența socială a prințesei a crescut, dar la începutul anului 1891 a izbucnit un mare scandal. La Berlin au apărut mai multe scrisori anonime care au ajuns în mâinile membrilor familiei regale, inclusiv la Wilhelm și la soția sa, Dona.
Scrisorile erau scrise de aceeași mână și erau pline de bârfe, acuzații și intrigi despre oficialii curții, iar unele conțineau descrieri pornografice sau desene obscene suprapuse pe fotografiile oficiale ale cuplului regal. S-a spus că au fost trimise sute de astfel de scrisori într-o perioadă de patru ani. Wilhelm a ordonat o anchetă, autorul epistolelor nu a fost niciodată identificat, dar unii contemporani au speculat că Charlotte ar fi putut fi responsabilă de răspândirea lor.
În acest timp, prințesa și-a pierdut jurnalul personal, care conținea atât secrete de familie, cât și opinii critice despre diferiți membri ai familiei, iar paginile au ajuns în cele din urmă la fratele ei, care nu a iertat-o niciodată pentru conținutul scrierilor. Soțul ei, Bernhard, a fost transferat într-un regiment din orașul Breslau, astfel că împăratul a reușit să îndepărteze cuplul de curtea de la Berlin.
Pe măsură ce Feodora a crescut, au fost luați în considerare diferiți pretendenți pentru căsătoria acesteia, printre care prințul exilat Peter Karađorđević și vărul ei, Alfred, prințul ereditar de Saxa-Coburg și Gotha. La sfârșitul anului 1897, tânăra s-a logodit cu prințul Henry XXX de Reuss și s-a căsătorit cu el pe 24 septembrie 1898, într-o ceremonie luterană. Bărbatul era cu cincisprezece ani mai mare decât mireasa, nu era bogat și nici prea arătos, astfel că familia a fost șocată de alegere.
Căsătoria nu a îmbunătățit relațiile dintre mamă și fiică, Prințesa-mamă nu l-a plăcut pe ginere, iar relațiile s-au deteriorat atât de mult încât Charlotte a interzis accesul cuplului în casa ei. Charlotte nu i-a scris Feodorei aproape zece ani, dar în cele din urmă a vizitat-o, la cererea fetei, în sanatoriul în care aceasta era internată după ce suferise o intervenție chirurgicală care spera să o ajută să rămână însărcinată.
Pe 25 iunie 1914, prințul Bernhard de Saxe-Meiningen a moștenit ducatul socrului și a devenit duce de Saxe-Meiningen, iar după izbucnirea Primului Război Mondial, a plecat pe front, în timp ce Charlotte a rămas responsabilă cu administrarea curții ducale, dar în această perioadă s-a îmbolnăvit, i s-au reactivat durerile cronice de cap, i se umflaseră picioarele și avea mari probleme cu rinichii, iar medicii au decis să fie tratată cu opiu.
Sfârșitul războiului a dus la dispariția Imperiului German și a numeroaselor sale ducate. În consecință, Bernhard a fost nevoit să renunțe la domnie, iar anul următor Charlotte a călătorit la Baden-Baden, pentru a-și trata problemele cardiace, dar a murit din cauza unui atac de cord pe 1 octombrie 1919, la vârsta de 59 de ani. Soțul ei a murit nouă ani mai târziu și a fost înmormântat alături de ea, la Schloss Altenstein din Turingia.
Majoritatea istoricilor au susținut că Charlotte și fiica ei, Feodora, au fost afectate de porfirie, o boală genetică de care suferise și regele George al III-lea, iar această ipoteză a fost confirmată în anii ’90, când câțiva cercetători au deshumat trupurile celor două și au găsit dovezi ale unei mutații legate de porfirie.
