AcasăMonarhieMari Ducese și PrințesePrințesa Charlotte, o fetiță nervoasă care a devenit o femeie dificilă

Prințesa Charlotte, o fetiță nervoasă care a devenit o femeie dificilă

Prințesa Viktoria Elisabeth Auguste Charlotte s-a născut pe 24 iulie 1860 la Neues Palais din Potsdam, fiind fiica cea mare a prințului Frederic al Prusiei și a soției sale, Victoria, cunoscută sub numele de Vicky în familie. Fetița a venit pe lume la nouăsprezece luni de la nașterea fratelui ei mai mare, prințul Wilhelm, iar bunica ei, regina Victoria, a vrut ca nepoata ei cea mai mare să fie numită după ea, dar prusacii își doreau ca noua prințesă să fie numită Charlotte, după numele țarinei Alexandra Feodorovna a Rusiei, care se născuse prințesa Charlotte a Prusiei.

Familia paternă a Charlottei aparținea Casei Hohenzollern, care conducea Prusia încă din secolul al XVII-lea, când fetița a împlinit un an, tatăl Charlottei devenise prinț moștenitor, iar bunicul a urcat pe tronul prusac.

 

Familia a avut opt copii, își petrecea iernile la Berlin și verile la Potsdam, iar în 1863 Vicky și Frederick au cumpărat o proprietate pe care au transformat-o în fermă. Frederick era un soț iubitor, dar, în calitate de ofițer al armatei prusace, pleca frecvent de acasă, iar Vicky era o mamă exigentă și a supravegheat cu atenție educația copiilor pe care i-a crescut în stil englezesc și i-a dus frecvent în excursii în Marea Britanie.

Vicky a fost la început foarte apropiată de fiica ei cea mare, dar acest lucru s-a schimbat odată cu creșterea copilei. Până la vârsta de doi ani, Charlottei i se spunea „Ditta cea dulce și obraznică”, dar avea să se dovedească a fi cel mai dificil dintre cei opt copii ai familiei. În adolescență era mai mereu nervoasă și agitată, își rodea unghiile, părinții punând-o să poarte mănuși, iar în 1863, mama ei scria în jurnal: „mintea Charlottei pare prea activă pentru corpul ei, este atât de nervoasă și sensibilă și atât de rapidă, face niște crize de furie și de încăpățânare atât de violente, încât țipă până devine albastră la față”.

 

Charlotte a fost o elevă indiferentă, spre disperarea mamei sale, care dădea o mare importanță educației și devenise dezamăgită de ea. De-a lungul timpului, s-a creat o ruptură între cei trei copii mai mari ai familiei și cei trei copii mai mici. Moartea fraților Charlottei, Sigismund și Waldemar, în 1866 și, respectiv, în 1879, au devastat-o pe prințesa moștenitoare și ăn acest timp Charlotte a devenit favorita bunicilor paterni, pe care i-a vizitat frecvent. Regele Wilhelm și regina Augusta și-au răsfățat nepoata și i-au încurajat rebeliunea împotriva părinților ei, iar această situație a fost încurajată de cancelarul german Otto von Bismarck, care era în dezacord cu principele moștenitor pe care îl considera prea liberal.

 

Când a ajuns la vârsta de paisprezece ani, Charlotte a fost descrisă de Vicky ca fiind precum un copil de zece ani și a început să sufere de reumatism, dureri articulare, dureri de cap și insomnii. În aprilie 1877, când a împlinit șaisprezece ani, s-a logodit cu vărul ei, prințul Bernhard de Saxe-Meiningen, moștenitorul Ducatului de Saxe-Meiningen, care era ofițer într-un regiment din Potsdam și era cu nouă ani în vârstă de ea, mai ales pentru că prințesa își dorea să devină independentă de părinții ei și să scape de criticile mamei.

Logodna a durat aproape un an, timp în care Vicky i-a pregătit zestrea fiicei sale. Nunta a avut loc la Berlin pe 18 februarie 1878, într-o dublă ceremonie care a inclus și căsătoria prințesei Elisabeta Anna a Prusiei cu Frederic Augustus de Oldenburg. Noul cuplu s-a stabilit lângă Neues Palais, într-o vilă mică unde locuise anterior Augusta von Harrach, soția morganatică a lui Frederic William al III-lea al Prusiei, apoi cei doi și-au cumpărat o vilă la Cannes, decizie care l-a enervat pe Wilhelm, care considera Franța o țară inamică.

La doi ani de la căsătorie, pe 12 mai 1879, Charlotte a născut o fiică, pe prințesa Feodora, prima strănepoată a reginei Victoria. Tinerei nu i-a plăcut deloc perioada cât a fost însărcinată și a decis că fetița va fi singurul ei copil, spre consternarea mamei sale. După nașterea Feodorei, Charlotte participa la recepții și petreceri, mergea în vacanțe lungi, iar în timpul acestor călătorii, își lăsa adesea fiica la mama ei, Vicky, timp în care aceasta a observat că micuța este un copil bun și mult mai ușor de crescut decât mama ei.

 

La fel ca mama ei, Feodora a suferit de migrene severe și nu era deloc interesată de studii, iar Vicky a dat vina pe lipsa îndrumării părintești. Prințul Wilhelm I le-a oferit Charlottei și lui Bernhard o vilă în Berlin, unde prințesa petrecea o mare parte din timp socializând cu alte doamne, participa la activități precum patinajul și organizarea de petreceri, știa toate bârfele din oraș și era foarte admirată pentru eleganța sa, mai ales că își cumpăra toate hainele de la Paris.

Tatăl Charlottei a urcat pe tron devenind împăratul Frederic al III-lea în martie 1888, dar a murit în iunie din cauza unui cancer la gât. După ce fratele ei, Wilhelm al II-lea, a ajuns pe tron, influența socială a Charlottei a crescut la Berlin, fiind înconjurată în permanență de diplomați și tineri oficiali de la curtea imperială, dar la începutul anului 1891 a izbucnit un mare scandal. La Berlin au apărut mai multe scrisori anonime care au circulat între membri anturajului regal, ajungând inclusiv la Wilhelm și la soția sa, Dona. Scrisorile erau scrise cu aceeași mână și erau pline de bârfe, acuzații și intrigi despre oficialii curții, iar unele conțineau descrieri pornografice sau desene obscene făcute pe fotografiile regale. S-a spus că au fost trimise sute de astfel de scrisori într-o perioadă de patru ani. Wilhelm a ordonat o anchetă, dar autorul epistolelor nu a fost niciodată identificat, iar unii contemporani au speculat că Charlotte ar fi putut fi responsabilă.

 

În acest timp, Charlotte și-a pierdut jurnalul personal care conținea atât secrete de familie, cât și opiniile ei critice despre diferiți membri ai familiei, dar jurnalul a ajuns în cele din urmă la fratele ei, Wilhelm, care nu a iertat-o niciodată pentru conținutul scrierilor sale. Soțul ei, Bernhard, a fost transferat într-un regiment din orașul Breslau, iar împăratul i-a exilat pe amândoi departe de curtea imperială.

Pe măsură ce fiica ei, Feodora, a crescut, au fost luați în considerare diferiți pretendenți pentru căsătoria acesteia, printre care prințul exilat Peter Karađorđević și vărul ei, Alfred, prințul ereditar de Saxa-Coburg și Gotha. La sfârșitul anului 1897, Feodora s-a logodit cu prințul Henry XXX de Reuss și s-a căsătorit cu el pe 24 septembrie 1898, într-o ceremonie luterană. Mirele era cu cincisprezece ani mai mare decât mireasa sa, nu era bogat și nici prea arătos, astfel că mulți membrii ai familiei au fost șocați de căsătorie.

 

 

Căsătoria nu a îmbunătățit relațiile dintre mamă și fiică, Charlotte nu l-a plăcut nici pe ginerele ei, iar relațiile s-au deteriorat atât de mult încât Charlotte le-a interzis accesul în casa ei. De-a lungul anilor membrii familiei au încercat fără succes să repare relația dintre cele două prințese, Charlotte nu i-a scris Feodorei aproape zece ani, dar în cele din urmă a vizitat-o, la cererea fetei, în sanatoriul în care aceasta era internată după ce suferise o intervenție chirurgicală care spera să o ajută să rămână însărcinată.

Pe 25 iunie 1914, soțul ei a moștenit ducatul tatălui său și a devenit Bernhard al III-lea, duce de Saxe-Meiningen, iar după izbucnirea Primului Război Mondial, a plecat pe front, în timp ce Charlotte a rămas responsabilă cu administrarea curții ducale, dar în această perioadă s-a îmbolnăvit, i s-au reactivat durerile cronice de cap, i se umflaseră picioarele și avea probleme cu rinichii, simțindu-se atât de rău încât a început să fie tratată cu opiu.

Sfârșitul războiului a dus la dispariția politică a Imperiului German și a numeroaselor sale ducate. În consecință, Bernhard a fost nevoit să renunțe la domnie, iar anul următor Charlotte a călătorit la Baden-Baden pentru a-și trata problemele cardiace, dar a murit de un atac de cord, pe 1 octombrie 1919, la vârsta de 59 de ani. Bernhard a murit nouă ani mai târziu și a fost înmormântat alături de ea, la Schloss Altenstein din Turingia.

 

Majoritatea istoricilor susțin că Charlotte și fiica ei, Feodora, au fost afectate de porfirie, o boală genetică care de caresuferise și regele George al III-lea., iar această ipoteză a fost confirmată în anii 1990, când o echipă de cercetători a deshumat mormintele Charlottei și al Feodorei și a găsit dovezi ale unei mutații legate de porfirie.

 

Niciun comentariu

Lasă un comentariu