HomeEroii României moderneEroi uitațiPrințul român Matila Ghyka: o carieră diplomatică fascinantă

Prințul român Matila Ghyka: o carieră diplomatică fascinantă

DS TW

Matila Ghyka s-a născut pe 13 septembrie 1881, la Iași. Tatăl său, Matila Costiescu, a fost ofițer și a luptat în Războiul de Independență, fiind decorat de țarul Alexandru al II-lea al Rusiei cu Ordinul Sfântul Gheorghe. Bunicul, colonelul de artilerie Anton Costiescu, fusese însărcinat de Carol Davila cu predarea Istoriei medicinei la Școală de Chirurgie din București și a fost unul dintre cei trei ofițeri care în noaptea de 11 februarie 1866 s-au dus la domnitorul Alexandru Ioan Cuza, silindu-l să semneze actul de abdicare. Mama lui Matila se numea Maria și era fiica beizadelei Constantin Ghyka, fiul cel mare al lui Grigore al V-lea Ghica, ultimul domnitor al Moldovei de dinaintea Unirii Principatelor.

Căsătoria dintre Maria Ghyka și Matila Costiescu a fost încheiată în grabă și părinții au divorțat la puțin timp după nașterea fiului lor, care a primit prenumele tatălui, dar nu și numele de familie al acestuia, fiind numit Matila Ghyka pentru că a fost înfiat de Grigore Ghyka, fratele vitreg al mamei.

Băiatul a fost crescut în casa bunicii materne, a învățat franceza în familie și germana de la guvernante, iar în septembrie 1891 a plecat la Paris cu mama sa, pentru a fi înscris ca intern la școala “Sainte Anne” din Saint Ouen, ce aparținea ordinului catolic Saint François de Sales, cu condiția strictă să nu își schimbe religia. După un an, Maria a aflat că fiul ei trecuse la catolicism și în 1895 băiatul s-a înscris la Colegiul Maritim din insula Jersey, școală organizată de călugării iezuiți, apoi la Școala Navală, pe care a absolvit-o în 1899.

Imediat a fost încadrat în marina franceză, dar Ion Lahovari, ministrul român de Externe și prieten al familiei Ghyka, l-a convins să se întoarcă în țară și să se înroleze în marina militară română. Pe 1 octombrie 1900, Matila s-a prezentat la Constanța și a fost repartizat pe vasul „Elisabeta”, singurul crucișător al marinei române.

În 1904, tânărul ofițer a decis să-și continue studiile, a obținut un concediu și a plecat din nou la Paris, înscriindu-se la „École supérieure d’électricité”, reușind să-și echivaleze o parte din examene și să le ia pe celelalte într-un singur an universitar, obținând diploma de inginer electrician în 1905.

La întoarcerea în țară, Matila Ghyka a fost numit profesor de torpile și de electricitate la școala de ofițeri de la Constanța, anul următor, principele Ferdinand și principesa Maria au făcut o croazieră pe Marea Neagră și autoritățile au decis să transforme vasul de linie Regele Carol în yacht regal.

Matila Ghyka și colegul său, locotenentul Dan Zaharia, au fost numiți aghiotanți ai principelui Ferdinand, fiind însărcinați să-l însoțească în croazieră, la întoarcere devenind șef al Serviciului tehnic al marinei, nou înființat. După câțiva ani, tânărul a fost atras de o nouă provocare – o carieră în diplomație. Pentru această evoluție avea nevoie de studii de drept, așa că Matila a plecat să-și dea doctoratul la Bruxelles, obținând titlul de doctor în drept cu mențiunea magna cum laude în 1909. Întors la București, a fost primit în Ministerul de Externe, iar în scurt timp a fost numit atașat la Legația României din Berlin, apoi s-a transferat la Legația de la Londra.

În 1911, diplomatul a cerut un concediu de un an de zile pentru a face o călătorie în jurul lumii și a plecat cu vaporul în Statele Unite, oprindu-se mai întâi la New York. Pentru a strânge banii necesari voiajului, a lucrat la un atelier de reparat automobile și a avut și alte slujbe temporare, printre care cea de figurant pentru o producție cinematografică. Și-a continuat apoi călătoria până la San Francisco, de unde a plecat cu vaporul la Yokohama, oprindu-se în Japonia, China și Ceylon, după care a ajuns din nou în Europa prin Canalul de Suez.

În iulie 1916, aflând că România urmează să intre în război, Matila Ghyka a solicitat să fie concentrat și a devenit ofițer de legătură între armata română și escadra rusă staționată în portul Constanța, apoi ofițer de legătură pe lângă misiunea navală franceză, condusă de marchizul de Belloy. A părăsit Bucureștiul în ziua de 6 decembrie 1916, cu câteva ore înainte de intrarea trupelor germane în oraș, luându-și în primire noul post și mai târziu a fost numit șef-adjunct al statului major al flotilei române de pe Dunăre, apoi, în iunie 1917, a fost numit atașat naval la Londra.

Pe 27 noiembrie 1918, tânărul diplomat s-a căsătorit cu Eileen O’Conor, fiica fostului ambasador al Regatului Unit la Constantinopol și la Sankt Petersburg, cuplul având doi copii: Maureen Rose și Roderick. În 1919, Ghyka a fost trimis în misiune în Statele Unite ale Americii pentru a organiza repatrierea emigranților români care doreau să beneficieze de posibilitatea de împroprietărire ca urmare a reformei agrare, doi ani mai târziu a devenit atașat de legație la Madrid, în 1924 a fost numit consilier de legație la Varșovia, iar după un an s-a instalat la Paris, unde a locuit timp de câțiva ani. Aici s-a împrietenit cu Paul Valéry, Marcel Proust, Antoine de Saint-Exupéry și Laurent de Sercey și a început să scrie lucrări de estetică, publicând în 1927, la Paris, prima sa carte, Esthetique des proportions dans la nature et les arts.

În 1931, în timpul domniei regelui Carol al II-lea, diplomatul a devenit ministru plenipotențiar al României la Stockholm, apoi a revenit la Londra, unde a participat la organizarea vizitei regelui Carol al II-lea din 1938. Cariera sa a continuat până în septembrie 1940, când prințul a demisionat după ce la putere ajunsese Ion Antonescu. Ulterior, împreună cu un grup de diplomați ai Legației de la Londra, a înființat Comitetul Național Român.

După încheierea războiului, în 1945, diplomatului i s-a oferit posibilitatea să predea Estetica, Semantica și Filosofia științelor la University of Southern California din Los Angeles, apoi, în 1947, a fost numit profesor de estetică la Mary Washington College din Fredericksburg, Virginia.

În 1950, la vârsta de 70 de ani, Matila Ghyka s-a retras în Europa, trăind timp de mai mulți ani lângă Dublin, în Irlanda. Ultimii 15 ani ai vieții sale se pare că au fost marcați de serioase probleme financiare, profesorul fiind nevoit să-și câștige existența făcând diferite traduceri.

În necrologul pe care l-a publicat în 1965, Mircea Eliade menționează că, la vârsta de 75 de ani, lui Matila Ghyka îi fusese dat să cunoască viața unui student sărac: „Nu știu cine poartă răspunderea acestei nevrednicii strigătoare la cer: autorul neuitatului Le Nombre d’Or să fie silit, la bătrânețe, să facă pachete la Bon Marché (pachete cu hârtie colorată, căci era săptămâna Crăciunului…!). Sunt sigur însă că el, Matila Ghyka, nu s-a plâns niciodată. Nimănui!”, scria Eliade.

Soția bătrânului diplomat, Eileen, a murit pe 10 februarie 1963. Matila Ghyka a încetat din viață doi ani mai târziu, în ziua de 14 iulie 1965, într-un azil de bătrâni din Londra, ambii soți fiind înmormântați în cimitirul Gunnersbury.

Matematicianul Solomon Marcus scria în revista Ateneu în 1987: “Despre diplomatul, inginerul, filozoful şi esteticianul Matila Costiescu Ghyka am aflat în iulie 1965, dintr-un articol publicat în „Le Monde” (numărul din 16 iulie 1965, p. 10), care anunţa moartea sa la Londra. Titlul, pe două coloane, al articolului, mi-a atras imediat atenţia: Mort du prince Matila Ghyka, auteur du Nombre d’or. Despre numărul de aur auzisem, cunoşteam proprietăţile sale extraordinare, dar nu din educaţia matematică pe care o primisem în şcoală sau în facultate (după cum nici azi nu află elevii, din manuale, despre acest număr deosebit de important), ci din unele lecturi personale, cu deosebire dintr-un articol publicat în „Revue d’esthétique” de marele matematician francez Paul Montet. Nu ştiam însă că numărului de aur îi fuseseră consacrate câteva cărţi şi că aceste cărţi aparţineau unui cercetător român. (…)

Nu este vorba numai de absenţa sa din dicţionare, ci şi de faptul că studiile româneşti de estetică, atunci când nu l-au ignorat, l-au marginalizat, iar editurile noastre nu au publicat nimic din opera sa. O editură ca Meridiane, care a făcut atât de mult pentru a pune publicul românesc în contact cu cele mai diverse curente de creaţie artistică, de critică, istorie şi teorie a artei, nu l-a obsrvat încă pe acest pionier al esteticii matematice şi nformaţionale.

Ca o consecinţă firească, atunci când UNESCO a cerut comisiilor sale naţionale informaţii în vederea alcătuiri unei sinteze generale a contribuţiilor europene în domeniul esteticii, Matila Ghyka (şi Pius Servien de altfel) a fost ignorat; aşa se face că, ignorându-i pe Ghyka şi Servien, bibliografia sintezei menţionează totuşi mulţi autori care nu rivalizează, ca importanţă, cu cei doi reprezentanţi români ai teoriei matematice a ritmului (Tendances principales de la recherche dans Ies sciences sociales et humaines: Deuxième partie, tome premier, Monton éditeur / UNESCO, Paris, 1978).

Întârzierea cu care cultura românească receptează opera acestui autor important pentru înţelegerea mutaţiilor petrecute în estetica secolului nostru este simptomatică din mai multe puncte de vedere.”

Datorită implicării directe a istoricului de artă Radu Varia, mormântul soților Ghyca a fost restaurat la sfârșitul anului 2010.

Monografia realizată de Vasile Cornea, “Necunoscutul prinț Matila Ghyka și lumea sa”, apărută în anul 2020 la Institutul European din Iași, conține informații inedite despre viața fascinantă a prințului român.

DS TW
No comments

leave a comment