Nu există în istoria spionajului international o figură mai enigmatică decât aceea a colonelului T. E. Lawrence din Intelligence Service. Caracterul ciudat și modul excepțional de a acționa au făcut el o fiinţă misterioasă şi fantastică, aparţinând mai mult irealului şi legendei.
Thomas Edward Lawrence s-a născut pe 16 august 1888 într-o mică fermă din Irlanda. La 21 de ani, și-a luat licența în istorie și arheologie la Oxford, cu lucrarea “Castelele cruciaţilor” și după terminarea studiilor a plecat în Valea Eufratului, pe urmele civilizaţiei hitite. A participat la săpături arheologice alături de arabi, scurzi și armeni, învăţând la perfecţie limbile (şi chiar dialectele) acestor popoare. Deosebit de abil, a ştiut să-şi creeze relaţii printre localnici și să-şi atragă simpatia multor şefi de trib. Anii premergători Primului Război Mondial l-au găsit pe aceste meleaguri, dar în 1914, când a vrut să intre în armată, a fost respins de comisia medicală. Ulterior a fost angajat cu gradul de locotenent la cartierul general al armatelor britanice de la Cairo, ca ofiţer al Intelligence Service.
În volumul “Viețile secrete ale lui Lawrence al Arabiei“, ziariștii Calin Simpson și Philipp Knightley merg pe urmele acțiunilor magnificului personaj și ajung la concluzii uimitoare. Cartea, în care Lawrence este caracterizat uneori „un mincinos deliberat și plin de imaginație“, este de natură să întunece aureola legendarului „rege neîncoronat al arabilor“. A fost un susținător al cauzei arabilor sau un trădător? Un erou sau un impostor?, se întreabă autorii…
Descris ca având o constituție destul de firavă (1,66 m înălțime și 50 – 55 de kilograme), dar o capacitate de muncă și o rezistență fizică miraculoasă, tânărul de 27 de ani avea o față prelungă cu trăsături neregulate și o înfățișare fascinantă datorită ochilor „în care puteai citi albastrul cerului“.
În acel moment pentru Marea Britanie se punea, printre altele, problema organizării unei revolte a arabilor împotriva turcilor — aliați ai Germaniei — în scopul slăbirii dispozitivului de război. Organizarea acestei „revolte in deșert“ presupunea însă unirea numeroaselor triburi și emirate arabe rivale împrăștiate pe întreg cuprinsul Peninsulei Arabice. Aceasta a fost misiunea pentru care guvernul britanic l-a ales pe T. E. Lawrence. Cum a reușit să-i unească și să-i ridice pe arabi împotriva turcilor, pentru a-i izgoni din sudul peninsulei până și din Damasc, Lawrence a scris mai târziu in lucrarea „Cei șapte stâlpi ai înțelepciunii“, considerată cea mai remarcabilă din scrierile sale.
Colonelul avea din partea guvernului britanic mandatul de a le promite arabilor independența. După cum rezultă din „Cei șapte stâlpi“, în timp ce, identificat cu viața și aspirațiile acestora, organiza unirea și lupta împotriva turcilor, Marea Britanie și Franța perfectau tratatul Sykes-Picot, prin care își împărțeau teritoriile arabe. Această manevră de care Lawrence — el însuși o spune — nu era neavizat l-ar fi afectat totuși, în cele din urmă.
După căderea Damascului, obiectivul final al misiunii sale, s-ar fi dus la regele George al V-lea pentru a-i spune că o asemenea politică nu face cinste Marii Britanii.
După ce a încheiat „Cei șapte stâlpi“, la care a lucrat între 1919 și 1921 la Paris, Cairo și Londra, a dispărut, iar soarta lui a devenit un mister pentru lumea întreagă. A căpătat însă fel de fel de contururi legenda creată în jurul activității sale din timpul și de după război. După unii biografi, Lawrence, obsedat de remușcări și de nevoia penitenței, ar fi intrat ca simplu soldat (cu numele Ross) într-un regiment de tancuri, apoi într-o unitate de aviație, în care făcea muncile cele mai grele. După alții, agentul „Intelligence Service“-ului ar fi fost însărcinat cu o nouă misiune secretă.
Moartea lui, survenită în urma unui accident de motocicletă, a creat multe controverse în epocă, unii gazetari susținând chiar că totul ar fi fost o înscenare, că Lawrence trăiește sub un alt nume și sub un alt chip. Mircea Eliade, care i-a admirat destinul excepțional, scria la scurt timp după dispariția “regelui neîncoronat al Arabiei”:
“La 19 mai 1935 a murit la Londra, în vârstă de 47 de ani, colonelul T. E. Lawrence — poet, strateg, spion și memorialist de geniu. O moarte stupidă, provocată de un accident stupid. Omul care a înfruntat atâtea lupte, care a spionat atâtea fronturi, care a străbătut zeci de mii de kilometri în aeroplan, pe al cărui cap a fost ani de-a rândul pus un premiu de 15.000 lire sterline a fost lovit de o bicicletă și a murit fără să-și recapete cunoștința într-un spital londonez.
Rareori destinul s-a răzbunat mai straniu ca în cazul acestui tânăr „colonel“, care de fapt era numai un poet și un orientalist îndrăgostit de aventură și de normele oculte ale spionajului și războaielor de guerilă. Am scris în mai multe rânduri despre viața acestui arheolog aventurier, atât cât se cunoaște ea. Căci nu cred să existe om modern care să fi fugit mai mult de glorie decât acest firav și timid colonel Lawrence.
Legendele create în jurul numelor și actelor sale în Orientul apropiat ne amintesc legendele cruciaților. Era numit „Regele neîncoronat al celor trei Arabii” și, dacă ar fi poftit un tron, n-ar fi avut decât greutatea alegerii. Mitul lui Lawrence a trecut, însă, după încheierea păcii și în alte țări. Se spunea despre el că a provocat răscoala împotriva regelui Afghanistanului, Ammanulah; se spunea, în șoaptă, în cercurile bine inițiate din India, că el e autorul luptelor comunale, că el a spart frontul naționalist revoluționar, zvârlind gloatele fanatice musulmane împotriva hindușilor.
Împreună cu Gertrude Bell — altă mare aventurieră a cărei viață, când se va cunoaște în amănunt, va înmărmuri lumea modernă prin fantasticele ei îndrăzneli — a jucat un rol esențial în Irak și Palestina. Se spune că a fost amestecat și în revoluția anticomunistă din China — dar Dumnezeu știe ce e adevăr și ce e legendă în aceste zvonuri. Fapt este că englezii au răsculat și organizat triburile arabe nu prin diplomații lor meșteri, nici prin aurul lor, nici prin militarii lor profesioniști, ci prin activitatea acestui tânăr arheolog și poet, Lawrence.
Accentuez asupra structurii mentale a lui Lawrence: erudit și poet, orientalist și visător, într-un cuvânt, „intelectual“. Da, acest șef ocult de revoluție, acest om al faptelor curajoase, acest strateg care a bătut armatele germane și turcești din Palestina era înainte de toate un intelectual. Unul din acei intelectuali atât de mult disprețuiți de lumea modernă care crede în stomac, în mușchi și în prostie.
Era atât de intelectual Lawrence, încât, când s-a prezentat la un birou de mobilizare din Cairo, a fost respins ca „inapt fizicește“. Atât de intelectual, încât chiar șefii lui englezi, acei englezi cunoscători de oameni, nu l-au prețuit, și l-au lăsat să putrezească la un serviciu minor de propagandă, în timp ce geniului său îi trebuiau câmpuri vaste de acțiune. Nu vreau să repet aici cele ce-am scris de mai multe ori în ultimii trei ani, de când am încercat să revelez publicului românesc acest erou de Renaștere. E inutil să amintesc toată opera sa revoluționară din Arabia, singura revoluție în care Lawrence și-a mărturisit un rol, deși excesiv de modest.
“Revolta în deșert”, pe care am tradus-o și pe care Fundațiile Regale au publicat-o anul trecut, stă mărturie pentru cele ce poate face un poet, un erudit și un gânditor care a lucrat cu creierul și a izbândit acolo unde alții lucraseră cu aur și carne de tun și au eșuat. De câte ori am scris, însă, despre colonelul Lawrence, am scris cu bucuria unei revendicări. Tânărul care a colindat înainte de război Asia mică și Siria ca să-și adune materiale pentru teza sa de doctorat de la Oxford (despre structura militară a Cruciadelor) era un intelectual. Tânărul care sugera operațiile la Marele Cartier din Cairo era un intelectual, nu un militar profesionist.
Tocmai pentru pătrunzătoarea sa cunoaștere a Orientului apropiat, tocmai pentru viziunea sa liberă de canoane și de disciplină, contribuția lui Lawrence a fost decisivă. Oamenii „de fapte”, oamenii „practici”, s-au dovedit inferiori acestui erudit slăbănog (avea 50 de kilograme), care practicase destul de serios contemplația ca să cunoască valoarea „acțiunii“. În Lawrence întâlnim sinteza primordială (specifică europeanului) dintre contemplație și acțiune.
Lawrence nu era rodul prejudecății „faptelor“; el nu „făptuia” oriunde și oricând, nu era antrenat în acea isterie colectivă a activității cu orice preț, isterie specifică anglo-saxonilor. Ani de-a rândul, neștiut de nimeni, el a contemplat; săpa la cetatea Ur, pe Valea Eufratului, învăța dialectele arabe și citea poeții medievali.
“Moartea lui Arthur” era poema sa favorită. Tactica și strategia militară a practicat-o ca un exercițiu logic, ca o bucurie mentală, ca un aliment spiritual. Unitatea Arabiei, după cum mărturisește singur, o rezolvase mult timp înainte de războiul european; o rezolvase mental, printr-o experiență mentală, așa cum se practică de către oamenii de știință. Era atât de sigur de reușita gândului său, încât aștepta ora atacului citind din Oxford Book of Poetry. Acțiunea, pentru Lawrence, a fost numai verificarea unei experiențe mentale. Și cu toate acestea, acțiunea lui a învins întotdeauna, în timp ce acțiunile compatrioților săi, diplomați și militari, au cunoscut și înfrângeri…
Astăzi, când Anglia și lumea întreagă închină pagini de laudă colonelului Lawrence, noi, aceia care credem în supremația gândului și în dinamica geniului, îl revendicăm pe Lawrence poetul și misticul, pe Lawrence „intelectualul“. Locul său e alături de poeți, de visători, de erudiți, de aventurieri fără aventuri. Omul care disprețuia munca, fapta, gloria, agitarea sterilă a oamenilor de acțiune și care și-a întrecut totuși contemporanii prin eforturile și aventurile sale legendare, dovedind cu humor ceea ce poate face un „reformat” și un „incapabil“, omul acesta care a ajuns eroic fără voia sa și al cărui ideal era o bibliotecă de mănăstire, omul acesta este tovarășul nostru de vis și de singurătate. Proștii și semidocții care cred că istoria se creează cu burta și cu mitraliera să reflecteze puțin asupra destinului acestui erudit și poet, care a dovedit încă o dată unei Europe devirilizate că istoria se face întotdeauna cu geniu și cu imaginație…”
*** “Lawrence, intelectualul”, Mircea Eliade, Vremea, 26 mai 1935
Figura spionului legendar a fost excelent transpusă pe peliculă de Peter O’Toole în “Lawrence al Arabiei”, regizat de David Lean, unul dintre filmele cele mai cunoscute din istoria cinematografiei.
