AcasăOameni care au intrat în istorieHollywood clasicRoger Moore, cel mai cunoscut James Bond

Roger Moore, cel mai cunoscut James Bond

Roger Moore

Roger MooreRoger Moore s-a născut pe 14 octombrie 1927 în Stockwell, în Londra, și a fost singurul copil al polițistului George Alfred Moore și al lui Lillian „Lily” Moore, care era casnică. Copilul a urmat școala Battersea, dar în timpul celui de-al Doilea Război Mondial familia a fost evacuată la Holsworthy, în Devon, și a urmat apoi cursurile Colegiului Launceston din Cornwall.

Roger s-a angajat apoi la un studio de animație, dar a fost concediat după ce a făcut o greșeală încurcând foile de celuloid pe care se făceau desenele. După câteva luni, tatăl său a investigat un jaf care avusese loc în casa regizorului Brian Desmond Hurst, astfel că, datorită intervenției acestuia, Roger a fost angajat în 1945 caRoger Moore figurant pentru filmul Caesar și Cleopatra. În timp ce se afla pe platourile de filmare, i-a impresionat pe actorii care jucau în peliculă prin seriozitatea sa, iar Hurst a decis să-i plătească taxele la Academia Regală de Artă Dramatică.

 

La vârsta de 18 ani, la scurt timp după încheiere celui de-al Doilea Război Mondial, tânărul a fost încorporat în armată, iar pe 21 septembrie 1946 a devenit sublocotenent în Corpul de Serviciu al Armatei Regale.

În cartea sa, „Last Man Standing: Tales from Tinseltown”, Roger Moore afirmă că prima sa apariție televizată a fost pe 27 martie 1949 în filmul “The Governess” de Patrick Hamilton, în care a jucat un rol minor, alături de Clive Morton și Betty Ann Davies.

La începutul anilor 1950 a lucrat ca model, apărând în reclame pentru tricotaje și pastă de dinți, iar după scurt timp a călătorit în Statele Unite și a început să lucreze în televiziune, apărând ]n 1953 într-o adaptare a lui Iulius Caesar și în filmul TV “The Clay of Kings”.Roger Moore

În martie 1954, actorul a semnat un contract pe șapte ani cu MGM și a apărut într-un un mic rol în “The Last Time I Saw Paris”, alături de Elizabeth Taylor, dar după eșecul filmului „Diane”, în care a jucat în 1956, a fost eliberat de contract și a devenit independent pentru o vreme.

Primul succes al lui Roger Moore a fost rolul lui Sir Wilfred din “Ivanhoe”, o adaptare a romanului lui Sir Walter Scott. În 1959, a primit rolul principal în The Miracle, pentru Warner Bros și în același an a jucat în „The Angry Young Man”.

 

Actorul a început, în 1962, filmările pentru seria „Sfântul”, film în care va interpreta rolul lui Simon Templar și pentru care va filma timp de șapte ani, până în 1969, personajul transformându-l într-o celebritate internațională.

În 1973 a primit rolul pentru primul său James Bond, în „Live and Let Die” și s-a spus ca a fost mult mai aproape de conceptul original al lui Ian Fleming decat personajul interpretat de Sean Connery.

Roger Moore

Filosofia întregii serii Bond a fost schimbată pentru interpretările lui Roger Moore pentru că scenariile au fost adaptate personalitatii sale. Actorul a făcut șapte filme James Bond, retragându-se după “A view to a Kill”, filmat în 1985.

După ce a încetat să-l mai joace pe James Bond, Roger Moore nu a mai apărut în niciun film până în 1990, când a filmar „Spice World” și „Boat Trip”.

 

În 2015, Moore a fost numit unul dintre cei mai bine îmbrăcați 50 de bărbați britanici și în același an a citit povestea „Prințesa și bobul de mazăre” a lui Hans Christian Andersen pentru aplicația de basme Giving Tales, realizată pentru UNICEF, alături de alte celebrități britanice, printre care Michael Caine, Ewan McGregor, Joan Collins, Stephen Fry, Joanna Lumley, David Walliams, Charlotte Rampling, Paul McKenna și Michael Ball.

Datorită admirației pentru buna lui prietenă, Audrey Hepburn, care l-a impresionat datorită muncii ei pentru UNICEF, Roger Moore a devenit ambasador al Bunăvoinței în august 1991.

În 1946, la vârsta de 18 ani, Moore s-a căsătorit cu o colegă, actrița și patinatoarea Doorn Van Steyn. Cei doi au locuit în Streatham împreună cu familia ei, dar tensiunile legate de bani și-au pus amprenta asupra relației. În 1952, Moore a cunoscut-o pe cântăreața galeză Dorothy Squires, a divorțat de soția sa anul următor și s-a căsătorit cu Dorothy la New York, trăind după aceea în Kent.

 

Cei doi s-au mutat în Statele Unite în 1954, dar între ei au apărut tensiuni din cauza aventurii actorului cu starleta Dorothy Provine, astfel că cei doi s-au mutat înapoi în Regatul Unit în 1961. În acea perioadă cântăreața a suferit o serie de avorturi spontane, iar Moore a spus mai târziu că rezultatul căsătoriei lor ar fi putut fi diferit dacă ar fi avut copii.

În timpul relației lor furtunoase, Dorothy Squires i-a spart o chitară în cap după ce a aflat de aventura sa cu actrița italiană Luisa Mattioli, care a devenit a treia soție a actorului, iar el a spus: „A aruncat cu o cărămidă în fereastră și s-a rănit. Când a venit poliția, i-a spus: «Doamnă, sângerați», iar ea le-a răspuns: «Inima mea sângerează»”. Mai târziu, când actrița s-a îmbolnăvit de cancer, Roger Moore i-a plătit facturile pentru spitalizare.

 

În 1961, în timp ce filma “Violul femeilor sabine” în Italia, Roger Moore a părăsit-o definitiv pe Dorothy Squires pentru Luisa Mattioli. Cei doi s-au căsătorit în aprilie 1969 la Caxton Hall, oficiul de stare civilă din Westminster, în afara clădirii adunându-se o mulțime de 600 de persoane, imajoritatea femei, care îi scandau numele admiratorului lor.

Roger MooreRoger Moore a avut trei copii cu actrița italiană: Deborah, Geoffrey și Christian, dar cuplul s-a despărțit în 1993, după ce el s-a îndrăgostit de suedeza Kristina „Kiki” Tholstrup. Luisa Mattioli și Kiki Tholstrup au fost mult timp prietene, iar copiii au refuzat să vorbească cu tatăl lor pentru o perioadă după divorț, însă mai târziu s-au împăcat cu acesta. După ce Luisa a fost de acord cu divorț, în schimbul unei sume de 10 milioane de lire sterline, actorul s-a căsătorit cu Kiki Tholstrup în 2002. Roger Moore va spune că o iubește pe Kiki deoarece este organizată, senină, iubitoare și calmă, mărturisind: „Am o viață dificilă. Mă bazez pe Kristina în totalitate. Când călătorim, ea este cea care împachetează bagajele. Kristina are grijă de toate aceste lucruri”.

În 2015, marele actor a criticat ceea ce el considera a fi o corectitudine politică excesivă în industria cinematografică, considerând că reinterpretarea sexualității, genului sau etniei lui James Bond este o greșeală și a argumentat că „nu este vorba despre a fi homofob sau rasist, vorbim pur și simplu despre a fi fidel personajului”.

 

În 1978, actorul își mutase rezidența fiscală inițial în Elveția și apoi în Monaco, fiind numit Ambasador al Bunăvoinței de către Prințul Albert al II-lea pentru eforturile sale de promovare a principatului.

În 1993, Roger Moore a fost diagnosticat cu cancer de prostată și a urmat un tratament care a avut succes, în 2003 s-a prăbușit pe scenă la Broadway și i s-a montat atunci un stimulator cardiac, iar în 2013 a fost diagnosticat cu diabet.

 

Patru ani mai târziu familia lui Roger Moore a anunțat printr-un mesaj pe Twitter că marele actor a murit în Elveția, în casa sa din Crans-Montana, pe 23 mai 2017: ”Roger a murit după o luptă scurtă, dar curajoasă cu cancerul. Îți mulțumim, tată, pentru faptul că ai rămas tu însuți, pentru faptul că ai fost atât de special pentru atât de mulți oameni”. Marele actor a fost înmormântat la Monaco, la discreta sa ceremonie funerară participând doar familia și prietenii apropiați.

 

Niciun comentariu

Lasă un comentariu