HomeEroii României moderneSavanta Ștefania Mărăcineanu, victima nedreptății și ingratitudinii

Savanta Ștefania Mărăcineanu, victima nedreptății și ingratitudinii

DS TW

Ştefania Mărăcineanu s-a născut pe 30 iunie 1882 la Bucureşti și a avut o copilărie nefericită, despre care nu a vrut niciodată să vorbească în public. În registrele de naștere ale Primăriei Sectorului 1 – Galben a fost înregistrată ca fiica naturală a Sevasței, „menajeră”, iar la vârsta de 10 ani fetița a fost înscrisă în foaia matricolă a clasei a IV-a primară a Azilului „Elena Doamna” ca orfană.

Adolescenta a studiat la Facultatea de Ştiinţe Fizico-Chimice, pe care a absolvit-o în 1910. O vreme a fost profesoară la Şcoala Centrală, iar din 1922, datorită unei burse, a urmat lcursurile de radioactivitate susţinute de Marie Curie la Institutul Radiului din Paris.

În 1924 Ștefania şi-a susţinut lucrarea de doctorat cu titlul “Recherches sur la constante du polonium et sur la pénétration des substances radioactives dans les métaux” la Universitate Sorbona din Paris, apoi a rămas în continuare timp de şase ani în Franța pentru a studia efectul radiaţiilor solare asupra substanţelor radioactive.

Pe când studia radioactivitatea poloniului, cercetătoarea a observat că timpul de înjumătăţire al poloniului pare să depindă de materialul pe care este depozitată proba respectivă. Explicaţia a fost că particulele alfa emise de poloniu ar transforma materialul substratului într-un element radioactiv.

 

În 1925, cu prilejul unei vizite oficiale la Paris, Regele Ferdinand și Regina Maria au cunoscut-o pe Ștefania Mărăcineanu, savanta fiindu-le prezentată chiar de președintele Republicii Franceze, care era la curent cu cercetările ei. La revenirea în țară a primit o subvenție din fondurile proprii ale reginei și, în 1929, premiul Ferdinand acordat de Fundația Ferdinand de la Iași.

Cu sumele astfel dobândite și-a cumpărat aparate moderne de radioactivitate cu ajutorul cărora a putut organiza o secție specială în laboratorul de electricitate al Facultății de Științe din București.

Cu ajutorul profesorilor Bungenţianu şi Nicolae Vasilescu-Karpen, cel care a realizat pilele Karpen, Ștefania Mărăcineanu a experimentat o metodă de declanşare a ploilor artificiale prin dispersarea de săruri radioactive în nori și a studiat legătura dintre radioactivitate şi ploi, apoi relaţia dintre cutremure şi precipitaţii. În 1931 românca a provocat prima ploaie artificială din lume, în timpul unui experiment realizat în Câmpia Bărăganului, apoi și-a continuat cercetările în Algeria, cu sprijinul Guvernului francez.

În ianuarie 1935, într-o discuție cu gazetarii revistei Ilustrațiunea română, savanta a mărturisit: “Întâmpin astăzi aceeași neîncredere cu producerea ploii artificiale cum am întâmpinat acum zece ani cu descoperirea radioactivității artificiale a plumbului. Irene Joliot vine după zece ani și anunță descoperirea radioactivității aluminiului, urmând comod o cale anevoioasă, pe care i-am deschis-o eu. După zece ani, o variantă, o deducție firească a primei mele descoperiri, este primită cu cel mai mare entuziasm. Din fericire pentru mine, nu toți oamenii au fost pedepsiți cu pierderea memoriei…”

Cercetătoarea le-a arătat jurnaliștilor mai multe comunicări științifice publicate la Paris și un articol din Neues Wiener Journal din data de 5 iunie 1934 care găzduia un interviu luat doamnei Joliot în care se arăta explicit: “Ne amintim că o savantă româncă, d-șoara Mărăcineanu, a fost prima care a anunțat fenomenul radioactivității artificiale…”

Revista Natura din 15 februarie 1936 consemnează cu amărăciune nedreptatea care i s-a făcut Ștefaniei Mărăcineanu de către Irene Joliot-Curie:

“O româncă, domnișoara Mărăcineanu, descoperise fenomenul acesta (al radioactivității anumitor metale sub acțiunea soarelui) încă din 1929, din vremea când lucra încă în laboratorul doamnei Curie. Afirmația a stârnit atunci oarecare vâlvă în cercurile științifice pentru că răsturna vechea credință că numai anumite elemente chimice, în număr foarte redus de altfel, se bucură de proprietăți radioactive, fenomene asupra cărora toate mijloacele noastre de experimentare rămân neputincioase. Fenomenul descoperit de domnișoara Mărăcineaanu, experiențele care-l puneau în evidență și care duceau la concluzia că această radioactivitate este datorită acțiunii razelor solaare asupra metalelor și în special asupra plumbului răsturnau complet credința veche.

Descoperirea aceasta experimentală era în concordantță cu o teorie a profesorului Deslandres din 1896, care presupunea că soarele, stelele și nebuloasele emit radiații corpusculare și raze X foarte pătrunzătoare care pot modifica și chiar provoca radioactivitatea corpurilor.

 

Ideea aceasta susținută foarte frumos de experiențele domnișoarei Mărăcineanu a găsit, ca întotdeauna la răscruce de drumuri, prieteni și dușmani și natural că din clipa aceasta domnișoara Mărăcinenu n-a avut puțin de îndurat sufletește.

Au trecut șase ani de atunci.

Anul acesta soții Joliot-Curie au luat premiul Nobel pentru o minunată izbândă a lor. Au reușit să creeze artificial atomi cu proprietăți radioactive, boombardând cu particule alfa metale ușoare ca aluminiul și magneziul.

Afirmația de acum șase ani care înfrânge credința că noi nu putem împiedica fenomenele radioactive a biruit.

Româncei noastre desigur că îi rămâne gloria de a fi luptat în avangardă și de a fi prilejuit biruința și încununarea armatelor ce vin din urmă.

O glorie sublimă, fără discuție, dar care presupune alături de ea tristețea răvășitoare care întovărășește întotdeuna gloria, pentru că glorioși sunt cei care cad și aceștia nu gustă niciodată din bucuria materială a victoriilor”.

 

Ştefania Mărăcineanu s-a îmbolnăvit de cancer, provocat cel mai probabil de iradierile la care s-a expus în timpul experimentelor sale, şi a încetat din viață pe 15 august 1944, la vârsta de 62 de ani.

Sursa:

Revista Natura, 1936

Revista Ilustrațiunea română, 1935

(foto: Radio Romania Bucuresti FM, gallica.bnf.fr, Ilustrațiunea română)

DS TW

leave a comment