HomeOameni care au intrat în istorieSilvia Dumitrescu-Timică, 70 de ani pe scenă

Silvia Dumitrescu-Timică, 70 de ani pe scenă

Silvia Dumitrescu-Timică

Silvia Dumitrescu-Timică s-a născut pe 29 octombrie 1902 la Craiova, “în orașul banilor și cu toate astea m-am născut săracă, din părinți săraci, dar oameni cumsecade”, după cum mărturisea într-un interviu.

“Mama vedea în mine o viitoare gospodină, măritată, la casa mea, cu un soț care să contribuie la realizarea tuturor dorințelor ei… Faptul că aveam aplicații pentru teatru, că jucam pe câte o masă improvizată în scenă, nu era de natură s-o determine să-și facă iluzii prea mari pentru mine, după cum și eu, la vârsta aceea, nu mi le-aș fi putut face.

Silvia Dumitrescu-Timică

Ne-am mutat la București. Teatrul mă atrăgea tot mai mult. Aveam 18  ani când am debutat în compania de operete sub conducerea lui Leonard. În același timp, am intrat la Consevator, la clasa maestrului Livescu. Au urmat o serie de peregrinări: Teatrul Popular și Teatrul Mic. Aci, Mișu Fotinp mi-a oferit prilejul să joc câteva roluri care m-au făcut remarcată în presă – și, în sfârșit, realizarea visului de a juca în compania Bulandra”, îi mărturisea actrița scriitorului F.O. Fosian.

Silvia Dumitrescu s-a căsătorit în anii ’30 cu deja celebrul George Timică, pe numele său real Mitică Georgescu, unul din marii actori ai scenei românești, care era cu 16 ani mai vârstnic decât ea.

Silvia Dumitrescu-Timică

În 1937, revista Ilustrațiunea română scria despre Timică: “de când îl știu colegii săi de teatru, și iarna și vara apare la repetiții cu o pălărie ancestrală, de paie, pe cap. E veche, murdară, găurită. Timică nu renuntă la ea pentru că… gonește ghinionul! În buzunarul actorului se afla mereu o bucată de lemn, ca să o aibă la îndemână, să bată în lemn pentru gonirea ghinionului. Culoarea verde e marele dușman al lui Timică. Înainte, i se făcea rău când vreo partenera purta rochie verde pe scenă. Ca să combată această superstiție, soția sa, drăgălașa Silvia Dumitrescu, i-a adus de Crăciun, în dar, o cravată verde. Cu mare frică, Timică a înnodat-o la gât. 0 poartă de o săptămână și până acum nu i s-a întâmplat nimic (să batem în lemn)”, mai nota revista citată.

Silvia Dumitrescu-Timică

“Sub umbroşii castani ai parcului Oteteleşanu, unde Leonard încerca, după Războiul Întregirii, să reînvie gloria operetei, cânta “în cor” o fată care atrăgea atenţia prin expresivitate. Hazul ei vodevilesc a plăcut maestrului Ion Livescu, care a luat-o la clasa sa de Conservator şi astfel Silvia Dumitrescu devine actriţă, într-o generaţie de personalităţi cu rol istoric în teatrul nostru. Umorul său scenic a fost de la început asimilat unui tip de actor cu tradiţie la noi – actorul jovial, “firesc”, cu zestrea de cuviinţă a satului de obârşie, cu buna dispoziție revărsată in cascadă şi jucată în toate tonalităţile expresiei comice.

Este familia scenică a Mariei Ciucurescu, a lui Tănase, a Soniei Cluceru… Victor Ion Popa a adus-o la Teatrul Ventura, într-un climat de elevaţie culturală, Sică Alexandrescu la Comedia, unde, alături de ilustrul ei soţ, George Timică, a fost Ziţa într-o primă întâlnire cu Caragiale, în 1937. Dar marea ei carieră începe la Teatrul Naţional. Subreta de altădată creează memorabil pe Veta din “O noapte furtunoasă”, rol ce o aşază alături de vechile interprete, Maria Ciucurescu şi Maria Filotti.

Această actriţă a avut rara inteligenţă să-şi pună de accord rolurile cu vârsta reală, să dorească compoziţia, să ne dea – inegalabil -personajul teribil, specific dramaturgiei noastre, al “Coanei-mari”, al “Soacrei”, trecută, şi ea, vorba lui Tudorică Muşatescu, în actul dotal. Este spectaculoasa ei biruinţă scenică. De la Aneta Duduleanu (în “Gaiţele”), la Castope (Dezertorul), Chiriachița (Titanic-Vals), Vecina (Domnişoara Nastasia), neuitând nici pe Marina din Bădăranii lui Goldoni, şi până la recenta Soacră din Micul infern, rolurile acestea au dat măsura Silviei Dumitrescu Timică”, scria în revista Teatrul din 1982, când actrița împlinea 60 de ani de teatru.

“O anumită lume, în trecut, ca și azi, și-ar putea închipui că meseria de artist e o joacă, o glumă… De unde să știe cu câtă seriozitate se pregătește această glumă, cu câtă trudă se construiește un personaj, un succes, o carieră durabilă. Eu mi-am făcut cariera cu trudă, dar câte satisfacții mi-a dat…”, mărturisea ea.

Silvia Dumitrescu-Timică a avut puține roluri în cinematografie, filmele în care a fost distribuită fiind “Odessa în flăcări”, în 1942, „Bădăranii”, în 1960, „Furtuna”, în regia lui Andrei Blaier, „O încurcătură”, „Scorpia”, „Sâmburele”, „Tren de plăcere” și  filmul pentru televiziune „Micul infern”, ultimele două realizate în 1979, dar cariera sa în teatru a fost extrem de lungă. Ultima apariție pe scenă a fost în 1992, când împlinise deja vârsta de 90 de ani, în rolul Eleonorei Arbore din “Micul infern”.

Silvia Dumitrescu-Timică i-a supraviețuit soțului ei, legendarul George Timică, timp de 45 de ani. Marea actriță a murit pe 1 august 1999, la venerabila vârstă de 97 de ani.

Surse:

Revista Teatrul, 1982

F. O. Fosian, 87 de artiști bucureșteni din teatru, operă și revistă, Editura Cultura Poporului

leave a comment