Moartea eminentului chirurg Ernest Juvara

În după-amiaza de 4 mai 1933 profesorul Ernest Juvara a revenit foarte bine dispus acasă, după ce și-a terminat toate treburile la facultate și la spital. Spre seară, împreună cu soția sa, s-a dus la un cinematograf de unde cei doi s-au înapoiat aproape de ora 11 noaptea. Deși era târziu, medicul a vrut să facă o baie fierbinte, cada i-a fost pregătită de servitoare, dar puțin după aceea doamna Juvara, care se afla într-o cameră apropiată, a auzit un zgomot surd care venea din baie. A intrat alarmată și și-a găsit soțul fără cunoștință, iar lampa electrică pe care acesta o ținuse în mână era trântită pe jos.

Cu ajutorul servitoarei, doamna Juvara și-a ridicat soțul și l-a transportat în camera alăturată. A sunat imediat după ajutoare, însă doctorii sosiți în scurt timp la reședința familiei din Strada Orlando nr. 12 nu au mai putut face nimic. Marele medic încetase din viață.

„Moartea se datorează unei întâmplări nenorocite. Juvara, care avea obiceiul să facă băi de lungă durată, își lua o carte pe care o citea în timpul băii, ținând în același timp în mână o lampă electrică de metal. Este probabil că la cordonul lămpii s-a făcut o ruptură și curentul electric, trecând prin corpul profesorului Juvara, l-a omorât. Mai există însă și o altă ipoteză: profesorul Juvara suferea de cord. Or, contrar tuturor prescripțiilor medicale, el făcea băi fierbinți și dese. Este posibil ca baia de aseară i-a fost fatală”, scria cotidianul Adevărul din 6 mai 1933.

Doctorul Ernest Juvara s-a născut pe 14 mai 1870 la Bârlad. Studiile secundare le-a făcut la Liceul Sf. Sava din Capitală, iar în 1890, după terminarea liceului, a plecat la Paris, unde a urmat Facultatea de medicină. În timpul pregătirii universitare, a fost remarcat și a funcționat câțiva ani ca șef al laboratorului de anatomie al profesorulului Poirier.

În 1896, doctorul a revenit în țară și un an mai târziu a fost numit asistent la clinica chirurgicală a profesorului Thoma Ionescu, unde a lucrat până în 1900. În acea perioadă a devenit membru al Societății de chirurgie din Paris, iar în 1901 a fost numit profesor de anatomie topografică la Facultatea de medicină din Iași, apoi șef se lucrări la aceeași instituție.

Transferat la București în 1912, a fost numit șef al clinicii de chirurgie de la Spitalul Filantropia. După numai un an, în 1913, în timpul celui de-al Doilea Război Balcanic, a fost mobilizat ca medic militar în campania din Bulgaria, alături de Ion Cantacuzino şi Alexandru Slătineanu, implicându-se în lupta împotriva epidemiei de holeră prin vaccinarea în masă a soldaților și ofițerilor. Deşi nu era epidemiolog, doctorul a organizat lazaretele de izolare pentru cei afectați, iar la finalul războiului şi-a reluat activitatea la Spitalul Filantropia. În următorii ani, Juvara s-a concentrat pe perfecţionarea rahianesteziei, procedură foarte utilă pentru chirurgia de campanie, și și-a continuat activitatea științifică, elaborând o serie de lucrări inovative pentru chirurgia secolului XX.

Începând cu toamna anului 1923, a condus clinica de chirurgie II a Spitalului Brâncovenesc, dezvoltând departamentul la standardele spitalelor occidentale, având grijă ca dotarea cu instrumentar să fie la cel mai înalt nivel, în special cea din sălile de operație, iar cadrele medicale să fie permanent instruite.

În volumul său, “Lucrări  de terapeutică și clinică chirurgicală” medicul descria cu multe detalii tehnice pregătirea intervențiilor chirurgicale: “Operez aseptic. În sala de operație, fac asepsie pură, exceptând sterilizarea pielii cu tinctură de iod. În sala de pansamente și în sala de examen fac asepsie combinată cu antisepsie, căci recurg adeseori la unele antiseptice: apa oxigenată, apa iodată, soluțiile de creolină și sublimat pentru a steriliza cavități și plăgi infectate. Operez întotdeauna ajutat de un singur asistent, rolul acestuia fiind cu totul redus la tamponare plăgii sau la îndepărtarea și menținere organelor. Tot restul operațiunii îl fac singur, până și trecerea firelor prin ac și înnodarea lor. Prin aceasta câștig întotdeauna un timp apreciabil, fiind totodată sigur de o asepsie fără greșeală. O anestezie perfectă este cel dintâi colaborator al chirurgului, prin simplicitatea și ușurința ce dă operațiunii”.

Printre inovațiile profesorului se află un model special de lavabou, construit după indicațiile sale de casa Aduet din Paris, cu două robinete de distribuție (unul pentru apă caldă, altul pentru apă rece), foarte simple si solide, care se deschideau prin acțiunea unor pedale. Pentru fiecare exista câte un distribuitor de săpun lichid ce funcționa tot prin pedală. Masa de operație, cea a lui Mathieu, a fost modificată fundamental de medic pentru a obține ușor și repede toate pozițiile. Masa era încălzită de un calorifer electric, avantaj prețios pentru mesele metalice, reci, care răceau bolnavul. Planul înclinat, până la poziția verticală, era obținut prin acționare unei frâne, după modelul frânelor de la automobile.

Apa întrebuințată pentru nevoile serviciului de chirurgie ale medicului era sterilizată prin fierbere sub presiune în autoclave, la 124 de grade, timp de o oră, iar instrumentele erau sterilizate prin căldură uscată în etuvă, prin fierbere sau prin flambare (metodă pe care o folosea doar în cazuri urgente).

Printre pacienții celebri ai distinsului chirurg s-a aflat principele Nicolae, fiul Regelui Ferdinand și al Reginei Maria, căruia i-a făcut anestezie locală pentru a-i extrage un glonț din mână. În 1925, Ernest Juvara l-a operat de hernie pe însuși Regele Ferdinand. În timpul intervenției chirurgicale, a povestit doctorul Bejan, care a asistat la procedură, profesorul a stat în permanență de vorbă cu suveranul căruia îi făcuse anestezie rahidiană cu novocaină, după o tehnică proprie.

A doua zi după accidentul casnic din mai 1933, corpul neînsuflețit al profesorului Juvara a fost transportat în aula Facultății de Medicină din București, fiind înmormântat apoi, cu onoruri militare, în prezența a zeci de colegi de catedră, reprezentanți ai guvernului și foști studenți, la Cimitirul Bellu.

Cotidianul Adevărul a scris la dispariția distinsului chirurg:

“A murit unul din cei mai mari chirurgi ai României, ceea ce înseamnă că dispare din mijlocul nostru unul din cei mai mari binefăcători ai suferinzilor.

Profesorul Juvara înfățișa chirurgia în culmea ei ca artă și ca știință. Ca artă: Juvara s-ar putea spune că nu opera, ci desena, și, când opera, măiestria lui neîntrecută avea parcă ceva din prestidigitație. Trebuia să-l vezi pe Juvara operând alături de Thoma Ionescu. Amândoi, genii ale acestei minunate arte, aveau ceva de acrobați în ei. Nu-i puteai urmări nici cu privirea pe amândoi când, tăcuți, disecau, legau arterele, prindeau câte un țesut și într-o clipă tumoarea era extirpată, cusută, pansată. Apoi, senini și cu expresia unei adânci mulțumiri în fața minunii realizate, se apucau de realizarea unei alte minuni pe trupul altui bolnav, care aștepta gata anesteziat.

Ernest Juvara era medic primar chirurg la Brâncovenesc. L-am vizitat nu de mult și-mi arăta cu mândrie și cu modestia aceea atât de caracteristică savantului toate inovațiile lui în chirurgie și în mediul spitalicesc în care opera.

În locul culorii albe imaculate care domina în toate clinicile chirurgicale, la el domina culoarea roz. De această culoare erau și pereții sălilor, și bluzele chirurgilor, și ale infirmierelor.

În arsenalul intstrumentar al chirurgiei moderne, Juvara a adus magnificele lui contribuții inventând aparate și instrumente pentru care are recunoștința chirurgilor”.

Surse:
Ziarul Adevărul, mai 1933
Ernest Juvara, Lucrări de terapeutică și clinică chirurgicală, Facultatea de Medicină din Iași, Tipografia H. Goldner, BCU Iași