Dincolo de miturile propagandei, viața intimă a lui Mao Zedong a fost un amestec de pasiune, cruzime, ambiție și tragedie. Liderul care a decis soarta a aproape un miliard de oameni a lăsat în urmă o lume sfâșiată de foamete, dar și patru destine feminine distruse.
Soțiile „Marelui Conducător” au intrat în viața lui în momente diferite al istoriei Chinei moderne, iar povestea lor poate fi urmărită ca o cronică a transformării țării din imperiu în republică, apoi în dictatură roșie:
– Luo Yixiu a murit de rușine, respinsă de cel care va deveni „Marele Conducător”
– Yang Kaihui a fost executată pentru că a refuzat să-l trădeze
– He Zizhen a fost exilată și condamnată la tăcere, după ce a luptat alături de el
– Jiang Qing a devenit gardianul “Revoluției culturale” și a sfârșit fără glorie.
Luo Yixiu – prima soție, copila sacrificată în numele tradiției
Luo Yixiu era născută în satul Shaoshan, la fel ca Mao, și a fost descrisă ca având ochi blânzi, fața perfect rotundă și delicatețea tipică fetelor crescute în familii tradiționale. Nu urmase nicio școală, nu știa nimic despre politică și nici nu-și imagina că urma să devină soția unui viitor conducător revoluționar.
Căsătoria lor, care a avut loc în 1908, nu a fost o poveste de dragoste, ci o înțelegere între familii.
Mao avea 14 ani și detesta ideea de aranjament matrimonial. Și-a respins soția (care avea 18 ani la momentul mariajului), dormea separat, de altfel se pare că nici nu au existat relații sexuale între cei doi, și refuza să-i vorbească. În ochii satului, Luo devenise o rușine și nu a suportat presiunea comunității. La doi ani după nuntă, tânăra de 20 de ani a murit – oficial din cauza dizenteriei, neoficial din cauza umilinței. Fata rămăsese să locuiască în casa socrilor, în timp ce soțul plecase între timp din sat.
China traversa ultimele decenii ale dinastiei Qing, iar Mao, care era un tânăr rebel, se răzvrătea împotriva tradițiilor fără să realizeze suferința pe care i-o provoca fetei nevinovate. Destinul primei soții avea să-l urmărească însă toată viața, pentru că mai târziu s-a pronunțat ferm împotriva căsătoriilor aranjate. Totuși, după instaurarea regimului comunist, numele ei a fost interzis, pentru că nu dădea bine ca „Marele Conducător” să aibă un trecut discutabil.
Yang Kaihui, soția executată pentru refuzul de a-l trăda
Yang Kaihui era opusul total al primei soții: bine educată, avea o frumusețe discretă, ochii mari, inteligenți, și o voce blândă. Provenea dintr-o familie cu tradiție intelectuală, vorbea cu înflăcărare la adunările publice și se implica în dezbateri revoluționare. Yang a fost probabil singura femeie care l-a iubit sincer pe Mao.
În cei zece ani de mariaj (1920 – 1930), cuplul a avut trei copii și a trăit, pentru un timp, o viață de familie autentică. În acei ani, în China se desfășura războiul civil între comuniști și naționaliștii lui Chiang Kai-shek. În 1930, Yang a fost capturată și torturată pentru a dezvălui locul unde se ascundea Mao. Pentru că a refuzat, a fost împușcată, iar copiii au rămas ai nimănui, pentru că tatăl era prea ocupat cu revoluția.
Mulți ani mai târziu, soția unuia dintre fii a publicat o relatare dramatică a ultimelor zile ale femeii, care le-ar fi spus răpitorilor: „Moartea este fără regret și sper că revoluția lui Runzhi (Mao) va reuși curând!”. Ce nu știa devotata nevastă este că Mao începuse deja o relație cu He Zizhen.
He Zizhen – camarada de luptă, părăsită după Marele Marș
Tânără, energică, cu trăsături ferme și o privire hotărâtă, He Zizhen era studentă la Institutul militar de fete din Jiangxi când l-a cunoscut pe Mao. În acei ani nu purta rochii, ci uniformă și pistol, și a intrat fără nicio reținere, alături de iubitul ei, în focul războiului, urmându-l în Marele Marș (1934 – 1935), momentul de glorie al comuniștilor chinezi care au străbătut peste 10.000 km prin munți, confruntându-se permanent cu forțele Kuomintang, Partidul Naționalist al Chinei.
Cei doi au fost căsătoriți timp de nouă ani, între 1928 și 1937.
Propaganda avea să-i transforme pe Mao și He Zizhen în cuplul eroic al revoluției, dar realitatea era alta: Zizhen făcea deseori scene de gelozie, pentru că Mao se îndrăgostise de o actriță ambițioasă – Jiang Qing. Și-a adus pe lume copiii în timp ce armata comunistă era în mișcare, unii dintre ei au murit pe drum, iar alții au fost abandonați, pentru că războiul nu stătea la dispoziția maternității. Când „Marele Conducător” a vrut să scăpe de ea, partidul a trimis-o la tratament în URSS, fiind internată într-un azil psihiatric. La revenirea în China, în 1947, nu i s-a mai permis să ia contact cu fostul soț, care între timp deschisese oficial ultimul capitol al vieții lui amoroase.
He s-a stabilit în sudul Chinei, la Nanchang, Fuzhou și, în final, la Shanghai. Cea de-a treia soție a lui Mao a murit pe 19 aprilie 1984, la vârsta de 73 de ani.
Jiang Qing – actrița transformată în „împărăteasă roșie”
Jiang Qing era carismatică și educată, avea trăsături fine, folosea un machiaj discret și etala o eleganță studiată. Fostă actriță de teatru și film în Shanghai, știa să-și seducă publicul, iar Mao i-a căzut repede în mreje. Ambițioasă, inteligentă și manipulatoare, l-a captivat pe liderul comunist prin devotamentul ei nemărginit, dar mai ales prin capacitatea de a-i proteja cultul personalității, și i-a fost alături timp de 38 de ani.
După 1949, când a fost proclamată Republica Populară Chineză, Jiang Qing nu a acceptat să rămână în umbră. S-a autoproclamat „apărătoarea artei revoluționare” și a instaurat un sistem cultural draconic: muzica tradițională, operele clasice și cărțile occidentale – toate au fost interzise. Singurele forme de artă admise erau aprobate de Jiang Qing, care avea să devină simbolul terorii în timpul Revoluției Culturale.
În anii ’60, China era sfâșiată de lupte interne, iar Mao, temându-se că își pierde influența, a declanșat Revoluția Culturală (1966–1976), un deceniu de epurări, umilințe publice, execuții și distrugerea patrimoniului tradițional. Jiang Qing a condus cu mână de fier „Banda celor Patru”, grupul responsabil de teroare.
După moartea liderului suprem, în 1976, a fost arestată, condamnată la moarte (pedeapsă comutată ulterior) și s-a sinucis în 1991. Ultimele ei cuvinte ar fi fost:
„Am fost câinele lui Mao. Când mi-a spus să mușc, am mușcat.”
În timp ce Mao Zedong își construia un cult al personalității fără precedent, viețile femeilor din jurul lui se prăbușeau în tăcere. Destinele lor reflectă etapele transformării Chinei, de la tradiționalim, trecând prin frământările războiului civil și ale revoluției și ajungând până la dictatura ideologică.
Mao a rămas în memoria oficială a compatrioților, viciată de deformările comunismului, ca „părintele Chinei moderne”, dar, văzându-l strict din perspectiva femeilor din viața lui, poate fi considerat un bărbat egoist, distructiv, incapabil să iubească, dar obsedat să fie iubit de un popor întreg.
