Martine-Marie-Pol de Béhague, Contesă de Béarn, s-a născut la Paris pe 12 martie 1870 și a fost fiica cea mică a contelui Octave de Béhague și a Laurei de Haber, care provenea dintr-o familie de bancheri. Ajunsă la vârsta de 20 de ani, prințesa s-a căsătorit cu locotenentul de cavalerie René-Marie-Hector de Galard de Brassac de Béarn. Tânăra a primit la nuntă o zestre de 3.500.000 de franci, cei doi s-a despărțit rapid, însă au divorțat treizeci de ani mai târziu, în martie 1920.
Martine considera că nu are nevoie de un bărbat în viața ei pentru a fi fericită. A revenit la numele de dinainte de mariaj și își petrecea timpul liber ocupându-se de cele trei pasiuni pe care le avea încă din adolescență: călătoriile, colecționarea de artă și muzica. Contesa a călătorit mult cu iahtul ei numit Le Nirvana în căutarea unor piese rare pentru colecțiile de artă, adunând desene, picturi, sculpturi, manuscrise, antichități, medalii, diverse obiecte din Orientul Îndepărtat, dar și porțelanuri de Saxa și bijuterii, iar anticarii din Paris mergeau aproape zilnic în casa ei pentru a-i prezenta cele mai interesante lucrări pe care le aveau disponibile. Datorită averii aproape inepuizabile, Martine cumpăra lucrări de artă din toate zonele și toate perioadele istorice, inclusiv cărți rare, argintărie și mobilier de abanos.
După ce a moștenit conacul părinților aflat pe rue Saint-Dominique din Paris, a reconstruit casa, apelând la măiestria arhitectului Walter-André Destailleur. Această reședință, „unul dintre cele mai frumoase palate din orașul nostru”, cum spunea scriitorului Henri de Régnier, a fost vândută pe 27 martie 1939 statului român, care și-a transferat aici ambasada.
Holul de la intrare se deschide spre o scară somptuoasă din marmură policromă, cu o balustradă din fier forjat și decorațiuni de bronz aurit, inspirată de faimoasa scară de la Palatul Versailles. La parter se află o camera în care este găzduită Biblioteca Ovală construită de tatăl contesei, Octave de Béhague, și sufrageria albastră decorată cu tapiserii flamande, sala de bal, salonul auriu, apoi sala de mese în stil Grand Siècle, care are un tavan pictat în tehnica trompe-l’œil.
Sala de concerte a reședinței, construită în 1898 de arhitectul Gustave Adolphe Gerhardt, este cel mai mare teatru privat din Paris și beneficiază de decorațiuni de o bogăție excepțională: „Un loc frumos despre care nu știm dacă este teatrul sau biserica”, comenta Robert de Montesquiou.
Contesa Martine-Marie-Pol de Béhague era o aparție excentrică în Parisul începutului de secol XX. Uneori purta o perucă verde și îi primea, întinsă pe o canapea acoperită cu piei de animale, pe artiștii care o vizitau acasă. Martine l-a susținut în special pe poetul Paul Verlaine, care a devenit bibiliotecar și arhivar la Hôtel de Béhague și care a avut sarcina de a veghea asupra comorilor proprietarei: câteva obiecte ce i-au aparținut Dianei de Poitiers, o rugăciune scrisă de mână de Bossuet, manuscrise de Balzac.
“Bulimia artistică” a contesei, cum a fost numită fervoarea cu care achiziționa lucrări de artă, nu avea limite. Deși alegerile ei erau făcute cu mare grijă, se spune că Martine cumpăra câte un tablou pe zi. Ducesa Élisabeth de Clermont-Tonnerre a evocat cu umor în memoriile sale achizițiile Martinei de Béhague: “Intra într-un salon, mergea direct la piesa cea mai valoroasă și ghicea autorul ei. Apoi ochii ei începeau să strălucească și vocea îi devenea mai puternică, de parcă ar fi fost la o licitație, fiind posedată de demonul dorinței de a-l poseda.”
Colecțiile fabuloase ale contesei au atras invidia contemporanilor săi. În decembrie 1911, Martine a informat poliția de la Paris că a fost victima unui furt, reclamând dispariția unui port-țigaret din aur masiv decorat cu pietre prețioase, a unor bijuterii și mai multor cărți din bibliotecă, printre care și o lucrare foarte prețioasă, „Les Douces heures” de Marie de Clèves, manuscris din secolul al XV-lea pe pergament decorat cu miniaturi rare, evaluat la 30.000 de franci. Ancheta a găsit în scurt timp vinovatul, care era chiar fostul valet al contesei, Georges-Florentin Boireau. Manuscrisul Mariei de Cleves, Prințesă Condé, a fost găsit la un broker de artă care urma să-l trimită în America ca apoi să intre în proprietatea unui miliardar din Buenos-Aires
Martine de Béhague a fost și proprietara castelulului Fleury-en-Bière, pe care l-a restaurat complet, și a reședinței Polinezia, proprietate aflată pe Coasta de Azur, pe peninsula Giens, care a fost vândută în 1957 de nepotul și moștenitorul ei, Marchizul de Ganay. Casa fusese construită în 1938 pentru pictorul englez Robert Norton, care a locuit acolo doar un an, până în 1939. Alături se afla o altă reședință a ei, Villa Les Vigneaux. Această casă a fost achiziționată și renovată în 1957 pentru a fi oferită poetului și diplomatului Saint-John Perse.
Contesa Martine de Béhague a încetat din viață pe 26 ianuarie 1939, la vârsta de 68 de ani, proprietățile ei fabuloase fiind moștenite de un nepot, Hubert de Ganay. Splendida reședință din Paris, care a fost cumpărată de statul român cu 5,5 milioane de franci în 1939, a devenit sediul Ambasadei României în Franța, primul diplomat care s-a instalat aici fiind Gheorghe Tătărescu.
