AcasăVizionariiScriitoriȘt. O. Iosif, iubirea fatală

Șt. O. Iosif, iubirea fatală

Ștefan Octavian s-a născut pe 11 octombrie 1875, fiind fiul lui Ștefan Iosif, directorul gimnaziului român din Șcheii Brașovului și al Paraschivei, fiică de preot. Tânărul a urmat gimnaziul la Brașov și apoi liceul la Sibiu și București, luându-și bacalaureatul în anul 1895. A început de două ori Facultatea de Litere și Filosofie la București, dar nu a reușit să-și ia licența.

Șt. O. Iosif a primit un post de copist la Ministerul de Domenii, a fost apoi corector de ziar, custode al Bibliotecii Fundației Universitare și al Muzeului Theodor Aman, redactor la revista Sămănătorul, la Adevărul, Adevărul ilustrat, Convorbiri literare.

 

Șt. O. Iosif și poetul Dimitrie Anghel s-au cunoscut la Paris, în 1901, unde ambii se aflau la studii. Primul avea 26 de ani, iar Anghel avea 28 de ani și curând cei doi s-au împrietenit.

Drama tinerilor poeți a fost că s-au îndrăgostit de aceeași femeie, prozatoarea Natalia Negru. Natalia l-a ales pe Șt. O. Iosif cu care s-a logodit, romantic, cu inele din două fire de iarbă, pe 1 mai 1903. Tatăl Nataliei le-a construit o casă la Tecucel. Un an mai târziu, pe 2 mai 1904 cei doi îndrăgostiți s-au logodit oficial, iar în iulie 1904 s-au căsătorit.

 

 

Pe 20 august 1905 s-a născut fiica lor, Corina, dar în 1910 relațiile dintre poet și frumoasa lui soție se răcesc. Natalia intentează divorțul, apoi pleacă la Paris, în decembrie 1910, împreună cu fetița.

Îi scrie lui Șt. O. să vină după ea, în încercarea de a-și salva căsnicia, însă acesta refuză. În schimb va veni aici, după un timp, prietenul soțului, Dimitrie Anghel. Sedusă de temperamentalul Anghel, Natalia se căsătorește, pe 3 noiembrie 1911, cu acesta.

 

Doi ani mai târziu, pe 21 iunie 1913, Șt. O. Iosif se internează la Spitalul Colțea pentru că fusese diagnosticat cu sifilis. De pe patul de suferință aude soldații români mobilizați pentru cel de-al Doilea Război Balcanic care plecau pe front cântând marșul patriotic pe care compozitorul Alfonso Castaldi l-a pus pe note după poezia “La arme!”, versuri pe care Șt. O. Iosif le scrisese în acel an:

“La arme, cei de-un sânge și de-o lege!

La arme, pentru neam și pentru rege!

Când Patria ne cheamă sub drapel,

Datori sunt toți copiii ei s-alerge,

Să-l apere, să moară pentru el!”

Poetul va muri a doua zi, la doar 38 de ani, pe 22 iunie, din cauza unei congestii cerebrale, și va fi înmormântat la Cimitirul Belu din București, convoiul său funerar intersectându-se cu alte batalioanele de soldați care se îndreptau spre Dunăre pentru a intra în războiul care izbucnise pe 16 iunie.

Mariajul Nataliei Negru cu Dimitrie Anghel s-a degradat și curând au început certuri violente provocate de gelozia acestuia. O ținea pe Natalia închisă cu cheia în casă, nu voia să o lase să meargă nicăieri, nici să primească pe nimeni.

 

După o ceartă pornită de la un incident minor, în dimineața zilei de 27 octombrie 1914, Dimitrie Anghel, cuprins de remușcări, se împușcă în piept, după ce inițial trăsese un foc de armă care a rănit-o pe Natalia. Dus la spital la Iași, poetul moare de septicemie, provocată de infectarea rănii pe care singur și-o provocase, pe 13 noiembrie 1914.

 

Doi ani mai târziu Natalia avea să-și piardă și fetița, Corina,care a murit pe 13 septembrie 1916, ucisă de o schijă provenită da la o bombă aruncată din zeppelinul german care bombarda Bucureștiul. Natalia Negru a supraviețuit încă aproape 50 de ani, s-a mutat la Tecucel, unde a continuat să scrie și să traducă, a înființat Fundația Corina și St. O. Iosif și avea să moară pe 2 septembrie 1962.

Cartea sa, „Helianta. Două vieți stinse, Mărturisiri”, publicată în 1921, reprezintă mărturia subiectivă a tragicelor evenimente din tinerețea ei care au dus, indirect, la moartea celor doi mai poeți ai epocii: Șt. O. Iosif și Dimitrie Anghel.

Niciun comentariu

Lasă un comentariu